BEETHOVEN la Sala Radio

Gabriel Bebeșelea dirijează Simfonia a 2-a

Miercuri, 26 februarie (19:00), apreciatul dirijor român GABRIEL BEBEȘELEA, aplaudat recent la pupitrul unor importante ansambluri europene în cele mai prestigioase săli de concert ale lumii ca Auditorium-ul din Barcelona, Musikverein – Viena sau Sala Ceaikovski – Moscova, va dirija ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO, în cel de-al doilea concert Radio România dedicat Anului Internațional BEETHOVEN (250 de ani de la nașterea sa).

Evenimentul de la SALA RADIO va aduce în fața publicului Simfonia a 2-a, compusă de ”titanul” de la Bonn în jurul vârstei de 30 de ani, în timpul unui sejur de tratament în Heiligenstadt (localitate vecină Vienei), în perioada tragică în care surzenia începuse să se instaleze. Compozitorul încerca încă să-și ascundă afecțiunea, pe care o mărturisește fraților săi, într-o scrisoare (netrimisă) extrem de emoționantă, cunoscută ca ”testamentul de la Heiligenstadt”. Paradoxal, în ciuda contextului, simfonia degajă o vitalitate și o veselie ce contrastează cu situația în care se afla Beethoven. Pe 5 aprilie 1803, compozitorul își dirija creația prima oară, la Theater an der Wien. Berlioz spunea despre această lucrare: ”În această simfonie totul este nobil, plin de energie și mândru. Introducerea este o capodoperă. Cele mai frumoase efecte curg unul din altul fără confuzie și mereu într-un mod neașteptat. Melodia este de o solemnitate emoționantă, stârnește imediat respect și pune ascultătorul într-o stare plină de emoție.”
Programul serii cuprinde și alte două creații semnate de doi mari compozitori austrieci, al căror destin s-a intersectat cu cel al lui Beethoven: SCHUBERT – Uvertura în stil italian și MOZART – Concertul nr. 5 pentru vioară și orchestră, prilej de a o aplauda pe LUCICA TRITA, violonistă într-una dintre cele mai apreciate orchestre europene: Orchestra Simfonică BBC (Londra).

GABRIEL BEBEȘELEA este dirijor principal al Filarmonicii de Stat “Transilvania” Cluj-Napoca și, pe lângă această poziție, cariera sa internațională cuprinde concerte dirijate la pupitrul unor importante orchestre ale lumii: Rundfunk Sinfonieorchester Berlin, Barcelona Symphony Orchestra (OBC), Orchestre National du Capitole de Toulouse, Konzerthausorchester Berlin, Filarmonica Arturo Toscanini, Orchestra Naţională Filarmonică Rusă, Singapore Symphony Orchestra ș.a.
În România, dirijează constant orchestre precum Filarmonica “George Enescu”, Orchestra Naţională Radio, Orchestra de Cameră Radio și Filarmonica de Stat Sibiu. Alături de Rundfunk-Sinfonieorchester Berlin, Gabriel Bebeșelea a înregistrat în premieră mondială un CD cu “Pastorale – Fantaisie pour petite orchestre” și oratoriul „Strigoii” de George Enescu.
Un dirijor notabil de operă, Gabriel Bebeșelea a fost numit dirijor principal al Operei din Iaşi în 2011, devenind cel mai tânăr şef de orchestră într-o astfel de postură din România. În 2015, a fost numit dirijor principal al Operei Române din Cluj. În afara României, a dirijat producții ale operelor „Il viaggio à Reims” la Festivalul de Opera „Rossini” din Pesaro – 2016 și „Mireasa ţarului” de Rimsky-Korsakov la Opera Perm -2017.
În 2011 Gabriel Bebeșelea a obţinut o bursă la renumita Royal Concertgebouw Orchestra Amsterdam, unde a avut posibilitatea să participe la repetiţii şi concerte şi să înveţe de la câţiva dintre cei mai importanţi dirijori ai zilelor noastre. Este stabilit la Viena, unde a absolvit studiile postuniversitare la Universitatea de Muzică şi Artele Spectacolului.

Absolventă a Conservatorului “C. Porumbescu” (București), LUCICA TRITA a fost concertmaestru al Orchestrei Naționale Radio până în 1998. A devenit apoi violonistă în Orchestra Sinfonica de Galicia (Spania), unde a format un grup de tineri violoniști denumit “Crescendo”, ce au crescut muzical sub îndrumarea violonistei Lucica Trita, devenind mai tarziu importante nume in peisajul muzical spaniol. În 2008, a înființat Orchestra Feminina Gallega ca dirijoare și solistă a acesteia, activitatea acestei formații muzicale producând un mare ecou în viața muzicală spaniolă.
Din 2013, cariera muzicală a violonistei Lucica Trita a continuat în Marea Britanie, unde a devenit violonistă permanentă în Orchestra Simfonică BBC – Londra, orașul unde este stabilită. Are colaborări cu importante orchestre din Marea Britanie, ca Royal Philarmonic, Hallé Orchestra, Northen Sinfonia. Predă ca profesor invitat la Royal Academy of Music – secția Junior, iar din 2018 a deschis propria Academie de vioară în Londra: “Lucica Trita Violin Academy London”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.