Gabriel Cotabiță a deschis ochii și respiră fără ajutorul aparatelor, după 17 zile de comă, informează B1 TV. Este o imbunatatire semnificativă față de starea de până acum a artistului.
Deocamdata nu se știe dacă solistul este conștient sau ce leziuni au provocat o comă de 17 zile la nivelul creierului.
“Este un semn care trebuie interpretat cu prudență. Este un semn pozitiv, medical vorbind, dar drumul este lung. Astfel, se demonstrează faptul că a fost foarte bine îngrijit. Aceasta trezire spontană, daca este confirmată este un semn că pacientul se simte mult mai bine, a mărturisit prof dr. Constantin Popa, medic neurolog.
Pe de altă parte, medicii Spitalului Floreasca, unde este internat cântărețul, nu au confirmat până în acest moment anunțul, precizânt că medicul care a făcut această declarație nu face parte din echipa în supravegherea căruia se află artistul.
Gabriel Cotabiţă a fost găsit, pe 8 mai, în stop cardio-respirator, în stare de inconştienţă, într-un hotel din Capitală. Cotabiţă a fost resuscitat de un echipaj SMURD şi a răspuns rapid manevrelor, fiind stabilizat şi dus la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală. Artistul a trecut printr-o serie de intervenții, pentru a putea respira cu ajutorul aparatelor.