Puterile străine încearcă să fure petrolul Libiei, a declarat, miercuri, liderul libian Muammar Gaddafi, care a avertizat că „libienii vor lupta până la ultimul om, din nordul ţării până în sud”, într-un discurs susţinut în timpul unei ceremonii publice la Tripoli, relatează CNN, citat de Mediafax.ro.
Potrivit lui Gaddafi, revoltele din Libia au început când o celulă ascunsă de forţe străine a atacat poporul, recurgând la arme, în oraşul Benghazi, din estul ţării. Poporul a răspuns prin înăbuşirea revoltei, a continuat liderul libian.
El a negat că au existat demonstraţii publice împotriva lui sau că armata a tras în protestari. Liderul libian Muammar Gaddafi, contestat în interiorul şi exteriorul ţării, participa miercuri la o ceremonie publică la Tripoli, în cursul căreia urma să ia cuvântul, potrivit televiziunii oficiale. Ceremonia marchează împlinirea a 34 de ani de la stabilirea „puterii maselor” în Libia, a precizat televiziunea.
Gaddafi a ameninţat cu „mii de morţi”, după ce a respins din nou apelurile de a renunţa la putere şi a acuzat Al-Qaida că este responsabilă de această insurecţie.
„Mii de libieni vor muri în cazul unei intervenţii a Americii sau a NATO” în Libia, a declarat el în faţa susţinătorilor săi reuniţi într-o sală pentru o ceremonie publică la Tripoli, transmisă de televiziunea oficială.
„Gaddafi nu are o funcţie oficială din care să poată demisiona. Gaddafi este un simbol”, a adăugat el în cadrul acestei ceremonii care marchează 34 de ani de la stabilirea „puterii maselor” în Libia.
„Din 1977, eu însumi şi ofiţerii (care au orchestrat revoluţia din 1969) au remis puterea poporului”, a declarat liderul libian în faţa audienţei care scanda sloganuri în favoarea sa.
În timp ce insurecţia sângeroasă a provocat sute de morţi şi protestatarii controlează vaste regiuni petroliere din estul ţării, colonelul Gaddafi a declarat: „nu există manifestaţii în Libia, deloc”.
El a susţinut în schimb că au loc „manifestaţii imense” pentru a-l susţine, acuzând televiziunile prin satelit că nu le prezintă. „Bărbaţii, femeile, copiii şi bătrânii au manifestat în demonstraţii fără precedent (pentru a mă susţine) dar posturile de televiziune prin statelit arabe nu le-au transmis”.
Purtând un turban maron şi un veşmânt tradiţional bej, Gaddafi, întrerupt de mai multe ori de aclamaţiile publicului, a cerut ONU să trimită o comisie de anchetă în Libia.
„Cerem lumii şi ONU să trimită o comisie de anchetă în Libia pentru a elucida circumstanţele în care au murit civili şi poliţişti”. „Nu există deţinuţi politici în Libia”, a afirmat el.
Muammar Gaddafi a acuzat din nou Al-Qaida. „Tulburările au început odată cu infiltrarea unor celule latente ale Al-Qaida în Libia, care au intrat în posesia unor arme şi au atacat forţele ţării”, a declarat el.
„Majoritatea au fost ucişi de terorişti, care au atacat centre militare”, a afirmat Gaddafi. „Vom lupta până la ultimul bărbat şi ultima femeie”, a adăugat el.
El a subliniat, de asemenea, că producţia petrolieră din Libia este „la cel mai scăzut nivel”.