Gala „Le Grand Prix de l’Opera”, la ONB

Duminică, 16 iunie, începând cu ora 19.30, sunteţi invitaţi la Gala laureaţilor a Concursului Internaţional de Canto „Le Grand Prix de l’Opera”, eveniment al Operei Naţionale Bucureşti care a reunit cele mai promiţătoare voci din peste 30 de ţări.

Obiectivele concursului sunt descoperirea şi promovarea tinerelor talente din ţară şi din străinătate, atragerea acestora către Opera bucureşteană şi promovarea imaginii instituţiei pe plan internaţional, în contextul identificării valorilor naţionale şi a potenţialului organizatoric şi instituţional. Concursul se adresează tinerilor solişti vocali români şi străini, cu vârsta cuprinsă între 19 şi 33 de ani pentru voci feminine, respectiv 20-34 de ani pentru voci bărbăteşti.

Concursul este jurizat de către personalităţi emblematice ale lumii muzicale naţionale şi internaţionale, solişti, manageri de teatre lirice, directori de casting şi impresari.

În perioada 13-16 iunie se desfăşoară fazele finale ale celei dintâi ediţii a Concursului Internaţional de Canto „Le Grand Prix de l’Opera”, care se înscrie, prin noul său concept, pe linia concursurilor de canto recunoscute de “Federaţia Mondială a Concursurilor Internaţionale de Muzică”, cu sediul la Geneva.

Zilele trecute a avut loc preselecţia care s-a bazat în principal pe urmărirea interpretării unei arii de operă la alegerea candidatului, trimisă sub formă de înregistrare video.

Din cei peste 100 de competitori, juriul fazei preliminare, format din dirijori români, solişti, maeştri ai scenei lirice, maeştri acompaniatori, manageri de teatre lirice şi muzicologi, a decis ca 46 de candidaţi, din care 25 de participanţi străini şi 21 de participanţi români, să se prezinte în prima etapă a concursului, care a avut loc în 13 iunie. Mulţi dintre concurenţi sunt, de altfel, solişti cu experienţă, cu roluri importante interpretate pe diferite scene, cu premii internaţionale şi cu o activitate remarcabilă.

Din străinătate, au concurat Thampi Sherin Susan (Statele Unite ale Americii); Wang Lan (China); De Sousa Oliveira Cristiana Sofia (Portugalia); Dladla Sunnyboy Vincent (Africa de Sud); Zoi Maria (Grecia); Doroteeva Doroteya, Geneva Iliana, Mihaylov Vesselin Emilov, Zhekova Maria Vesselinova (Bulgaria); Hwasuk Che (Korea); Tretjakova Jekaterina (Lituania); Marcelina Beucher, Motkowicz Lukasz Wojciech (Polonia); Potemkina Klavdiya (Kazakhstan), Ten Ilona (Kîrgîzstan); Burdenko Margarita, Dudin Andrei, Garaeva Polina, Fayruzova Albina, Leonidova Ksenia, Shcheglova Olga, Zimina Natalia (Rusia); Botnarciuc Alexei, Maimescu Iurie, Tanasiiciuc Natalia (Rep. Moldova).

Concursul Internaţional de Canto de la ONB

Iar din România, aspiranţii la Premiu sunt Aghenie Alexandru, Anuşca Veronica, Baianţ Irina, Catană Vladimir, Dumitru Octavian Andrei, Grigoraş Cristina, Hotea Augustin, Ionescu Irina, Jinga Maria, Mitu Ioana, Mustaţă Cătălin, Negrea Sorana, Ormenişan Florin, Pipelea Ioana, Pleşca Andrei Adrian, Pop Daniel Ionuţ, Surdu Iulia, Tărniceru Alexandra, Ţoropoc Cătălin, Vlad Gheorghe, Zetea Iustinian.

Premiile concursului totalizează peste 12.000 de euro, se oferă contracte de înregistrări şi de spectacole şi oportunităţi de a interpreta roluri principale în spectacole ale Operei Naţionale Bucureşti.

Premiul special va fi oferit de marele tenor Marcello Giordani, constând într-o bursă completă la un masterclass în Italia, susţinut de domnia sa.

Concursul, organizat cu sprijinul “Centrului de Excelenţă pentru Cercetare Ştiinţifică şi Proiecte Artistice” al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, este jurizat de personalităţi emblematice ale lumii muzicale naţionale şi internaţionale: Marcello Giordani (Italia), cu o carieră strălucită la “Metropolitan Opera” din New York, Brenda Hurley (Elveţia) – Directorul Studioului Internaţional de Operă din Zürich, Maria Moţ (Marea Britanie) – Manager artistic la agenţia londoneză “Intermusica”, Olga Kapanina (Rusia) – directorul Departamentului de Operă de la “Teatrul Mihailovski” din Sankt Petersburg, Pål Christian Moe (Germania) – Director de Casting la Opera de Stat din München, Yury Schwartzkopf (Rusia) – Director General al “Teatrului de Stat de Comedie Muzicală” din Sankt Petersburg şi prim-adjunct al Directorului Teatrului de Operă “Mariinsky” din Sankt Petersburg, Mihai Cosma (România) – Manager de proiect şi Consilier artistic al Directorului General al Operei Naţionale Bucureşti şi Răzvan Ioan Dincă (România) – Preşedintele Competiţiei, Director General al Operei Naţionale Bucureşti.

La Gala laureaţilor, concurenţii vor fi acompaniaţi de orchestra ONB, dirijată de Iurie Florea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.