„Gândul” bate câmpul

Prima tentaţie a fost să scriu că „Gândul” bate fundul. Era prea nepoliticos. Cel puţin pentru că în redacţia ziarului „Gândul” lucrează şi jurnalişti cu nume, experienţă şi talent. Mulţi dintre cei care scuipă azi pe ruinele presei ar fi avut ce să înveţe de la aceştia. Asta dacă ar fi avut organ. Aşadar, cer înţelegere. N-am folosit un asemenea titlu. Am ales „«Gândul» bate câmpul”. Nu „«Gândul» bate câmpii”. Din raţiunile amintite mai sus nu am utilizat pluralul. Dar şi din cauza faptului că este vorba de un ziar de ştiri, fost până mai ieri şi pe hârtie şi, mai nou, doar online.

De fapt, tot acest articol are treabă cu purcoiul de prostii scris de chiar redactorul-şef al acestei publicaţii. Redactorul-şef pretinde că se numeşte Claudiu Pândaru. Omul are un fel de zero referinţe în domeniu. Şi un tupeu de analfabet scăpat într-un muzeu de istorie. De ce am utilizat formula „«Gândul» bate câmpul”? Pentru că redactorul-şef al fostului ziar tipărit vorbeşte ca ţăranul furios pe răsăritul soarelui. Sau ca prostul supărat pe Palatul Culturii din Iaşi pentru că n-a fost lăsat să intre în sala de lectură. Sau ca analfabetul supărat pe „Universul”, „Curentul” (acestui Tilică titlul de mai sus nu-i sugerează decât tocurile şi poşetele Elenei Udrea), „Convorbiri Literare”, „Viaţa Românească”, „Vatra”, „Tribuna”, „Contemporanul”, „Curierul Românesc”, „Timpul”, „Dreptatea”, „Vremea”, „România liberă”, chiar şi „Adevărul” (unde, în redacţia veche, ar fi fost bun doar de trimis pe la meciuri, înmormântări sau după câte un pachet de ţigări). Ei bine, marele creier din fruntea ziarului online „Gândul” scrie negru pe alb: „Am urât presa scrisă pe hârtie pentru zeii falşi pe care i-a creat. Pentru monştrii sacri ai pastei de pix. Monştrii sacri şi bronzaţi. Bronzaţi de atâta plâns pe umerii sărmanilor zilei”. Omul acesta habar nu are ce judecată a formulat. S-o fi gândit la cine ştie ce coleg care l-o fi umilit. Sau la jurnaliştii mai cunoscuţi de care n-a încăput. Redactorul-şef de la „Gândul” crede că el este anonim şi gândeşte cu picioarele pentru că n-a mai avut loc la gândire din cauza lui Cristian Tudor Popescu sau, mai demult, a lui Dumitru Tinu poate, sau a Leliei Munteanu şi a lui Adrian Ursu (care a scăpat de norocul unui asemenea şef!). Sau de cine ştie cine i-o fi obturat vizibilitatea! Cu plăcere mă pot socoti chiar şi printre aceştia. La urma urmei, apărarea cititorilor de zăltaţi care gândesc atât de şchiop este o datorie profesională. Şi o obligaţie morală.

De bună seamă că acest Pândaru se gândeşte la generaţia care a scos presa românească din şleaurile comunismului. Poate că păcatele ei pot fi cântărite. Dar istoria presei româneşti nu se reduce la generaţia de după 1990. Dacă bietul băiat a adunat fiere şi nervi împotriva unora, nu văd totuşi de ce nu s-o fi dus la bibliotecă să citească din marii maeştri ai presei româneşti. Nimeni nu l-a obligat să citească textele generaţiei mele. E drept că nu prea se dau la televizor şi nici nu sunt subtitrate în filme. Dar putea citi jurnalistica lui Caragiale, a lui Arghezi, N.D. Cocea şi Brunea Fox, a lui Geo Bogza şi, să zicem, Curzio Malaparte. Asta ca să nu condamne presa scrisă, aşa ca prostul în târg. Şi să priceapă că nu poţi condamna avioanele pentru că fasciştii le-au folosit în război sau să urăşti presa tipărită pentru că Goebbels a împrăştiat fluturaşi.

Într-un fel, chiar pierd vremea. Nu văd ce fel de judecată logică poate ajunge la procesul de gândire care e gata să radă ultimii ani din Galaxia Gutenberg cum ai rade coada la o şopârlă. Pac, cu o lovitură de sapă. Şi asta numai şi numai pentru că sub conducerea lui Claudiu Pândaru „Gândul” a fost un ziar chiar mai prost vândut decât revista „Kamikaze”. În ultima vreme, sub numele „Gândul”, exceptând articolele semnate de Cristian Tudor Popescu, Lelia Munteanu şi Rodica Ciobanu, n-am găsit nici o idee jurnalistică mai de „Dă, Doamne” (dau o cutie cu 24 de sticle de bere dacă acest C. Pândaru poate defini convingător „ideea jurnalistică” şi apoi o poate ilustra cu un text propriu!).

Din fierea unui june chinuit de neîmplinire şi-a luat zborul o prostie cât el de mare. Ura pentru presa tipărită pentru că presa pe hârtie n-a vândut presă.
Claudiu Pândaru ar trebui să se închidă în baie şi să-şi tragă singur câteva perechi de palme. De ce? Dintr-o ură sinceră. Cât a fost redactor-şef al ziarului „Gândul” n-a făcut nici o brânză. N-a tipărit mai nimic interesant. Şi a îngropat varianta scrisă a cotidianului. Şi niciodată nu va putea face o publicaţie scrisă pe care să-ţi cobori privirea fără să ţi se facă rău.

P.S. Oricât de mult îl ispiteşte gândul de a mă trimite la închiderea „Cotidianul” în varianta print, îl avertizez că trebuie să se adreseze în altă parte. Sau să se refere la altcineva. Nu sunt responsabil de operaţiune. Poate, eventual, de reapariţie!