Prima reacție oficială a PSD în cazul punerii sub acuzare a Laurei Codruța Kovesi în dosarul în care Sebastian Ghiță a depus denunț. Partidul Social Democrat cere joi, într-o postare pe Facebook, să nu se mai politizeze punerea sub acuzare a fostei șefe a DNA deoarece „legile justiției adoptate de majoritatea PSD-ALDE îi oferă acesteia suficiente garanții că în cursul anchetei i se vor respecta drepturile fundamentale”. Potrivit PSD, fosta șefă a DNA „va avea parte de un proces corect”, dacă va fi trimisă în judecată.
„Justiția trebuie lăsată să își facă datoria! Încetați să politizați punerea sub acuzare a doamnei Kovesi! Astăzi, legile justiției adoptate de majoritatea PSD-ALDE îi oferă doamnei Kovesi suficiente garanții că în cursul anchetei i se vor respecta drepturile fundamentale și că nu vor fi imixtiuni ale serviciilor secrete, iar dacă va fi trimisă în judecată, va avea parte de un proces corect, în fața unor complete legal constituite. Spre deosebire de retorica viciată a celor care acuzau „penalii” înainte de o condamnare, PSD va respecta prezumția de nevinovăție a doamnei Kovesi și nu va susține nici că este „o penală”, nici că a luat mită, că a comis abuz în serviciu sau că a făcut mărturii mincinoase. Toate acestea vor trebui demonstrate în fața instanței de judecată. Până atunci aveți încredere în Justiție și lăsați probele să vorbească, nu politicienii!”, este mesajul postat de PSD pe pagina sa de Facebook.
Acum intelegeti de ce nu e de dorit gratierea. Sa nu aiba cei care au incalcat legea nici o sansa sa scape. Ar vrea coldea, kovesi , iohanis , tarcea, stanciu, maior sa dea psd gratierea. Si-ar rezolva problemele si ar avea si munitie in razboiul politic purtat cu poporul român.
Este un moment tensionat cand Dragnea trage din tigara stand langa madmoasela cu nasul intors, si mana din caucic rosu cam sinistra pusa peste fractura ,intrebarea plutind- o fi ceva intre astia doi ?Pare plauzibil din moment ce madmoasel a noastra se preumbla ca pe acasa printre toti politicii mari si mici, securistii mari si mici,aici dl Maior pare a ave o curiozitate detasata privind spre cei doi, dl.Oprea cauta in telefon la interesul national etc.Tigara lui Dragnea este elementul tensionat si tensionabil din tablou, iara mana de caucic rosie ,sinistra ,elemente de decor al intrevederii despre care nnu ne-am fi putut imagina ca exista ,dar iata , fetita noastra chiar frecventa politicul despre care spune acum ca o ataca…Oare si sceu,o ataca?
Oricum, nu PSD tb sa-i garanteze drepturi fundamentale, exista in Constitutie si in pr.penala,au existat mereu si n-au fost aplicate.A venit timpul ca ele sa isi faca aparitia exact in preajma celei care le-a incalcat vartos !
Daca acest mesaj nu este tradus si-n limba falcilor, nu va fi inteles de Johanis, iar daca nu va fi tradus si-n limba dansurilor din buric nu va fi inteles de protestatarii angajati cu ziua.
Alo, Dragnea i-auzi -,,Justiția trebuie lăsată să își facă datoria!,, La Dragnea se amână procesele mereu și PSD spune că să lăsăm Justiția. La pușcărie cu mafioții. Iar cei care au probleme cu justiția de peste hotare să fie aduși in țară si judecații. Pedepse aspre pentru trădătorii de țară!
Toți trădătorii de țară la pușcărie în frunte cu CUCUVEAUA MOV.S-a cam decolorat de ieri.
Bravo, PSD!
Exact așa trebuie tratată justiția, învinuiții, inculpații, suspecții.
Cât despre PNL :mare grija, javr… lor, ce vă doriți!
Vreți să interveniți cu proteste și violente ÎMPOTRIVA UNOR PROCURORI AI REPUBLICII, LEGAL CONSTITUIȚI, CARE ÎȘI FAC DATORIA, ANCHETEAZĂ?
Dacă faceți asta și contestați legalitatea actelor procedurale, ESTE DESCHISA CALEA pentru a proceda similar pentru oricine, partinic, părtinitor, va avea nevoie de sprijinul societății sau a politicienilor!
De ce, similar, SĂ NU II APĂRĂM PE TOȚI AȘA, ÎN STRADA?
De asta, PNL, partid securist și tâmp, o sa luați 15 la sută în toate alegerile.
Hawk!