Gata, războiul a început!

Ce a  fost pînă acum a fost un fel de  încălzire, de acomodare, de pipăire a realității. Primarilor li se comunică sec  că nu mai sunt bani pentru proiectele și pentru  fanteziile lor. Judecătorii și procurorii află și ei că pensionarea  la 48 de ani se va termina în curînd, că „pensiuța” lor  de 5.000 de euro pe care  sperau să o lipească de  alți bani din avocatură sau dintr-o slujbă pe  la stat se  va subția amenințător.  Polițaii  cocoțați și  sereiștii pitiți la  pădure sau răsfirați  prin instituții se  trezesc colindați de îndoieli?

– Și dacă se dă și la ale noastre?

Începe să fie  clar. Ilie Bolojan nu se preface. Chiar ia în serios situația bugetară a României și  pericolul etalat electoral de Nicușor Dan. Cloaca și nepăsarea din instituțiile publice îi erau cunoscute. Și ca un  administrator  de cheltuieli publice cu o anume experiență s-a pus pe treabă. Și  taie, modifică, desființează. Cotrobăie, caută, strînge și încearcă un strop de ordine. Dă cu mătura prin birocrație. Toate  strîmbele  puse pe seama lui  în  scurta sa perioadă de  prestație politică la centru se clatină. Bolojan continuă de parcă ar fi într-o  goană de bivol. Strică, răstoarnă și  gonește cu capul ridicat spre o țintă aproape de necrezut în politica românească. Scrutează, măsoară, cîntărește și mătură  tot ce-i iese în cale. Pensii, instituții inutile, majorări, posturi fonduri, tot ce  atîrnă  ca lipitorile, ca  iarba de apă, ca animalele de pradă pe o Românie paralizată de mediocritatea celor care o conduc. Ilie Bolojan, cu  expresia lui de  anti-vedetă,  înaintează ca un  bolid  furios, uitînd de unde a  venit, de cine îi iese în cale,  cedînd  uneori regretabil pentru a se depărta de cei care urlă din spatele său. Cu atacul la pensiile magistraților și la vîrsta lor de pensionare, Ilie Bolojan pare inconștient chiar și de singurătatea  în care-și continuă demersul. El pare a fi omul care a  luat în serios  afirmația că țara se află într-un  pericol de moarte,  dar care nu-și dă seama că foarte puțini  sunt dispuși să i se alăture într-o încercare de redresare.

Fără să  o spună pe șleau,  Ilie  Bolojan pare să fi  pornit un război cu toate slăbiciunile  României.  Cu finanțele, cu Fiscul, cu  casta privilegiaților, cu  armatele de  afaceriști lipite prosper de  bugetul public, cu judecătorii și cu procurorii (încă n-a zis nimic de banii și de afacerile serviciilor secrete).

Dificultățile României vin  fără îndoiala din mediocritatea și neprofesionalismul  elitelor  și  din profitul acestora pe seama bugetului. Eșecul prostocrației  pare a  se  încheia cu prosperitatea acesteia. Adică a taxelor plătite de cetățeni și de societățile comerciale, acumulate  mai ales spre  vîrful piramidei.

României chiar  îi tremură picioarele. Adică temeliile. Tapla țării trăiește cum poate iar desupra ei casta de privilegiați  face legi, le apără și le aplică și luptă pentru menținerea  lor  fără să recunoască  faptul că sunt  legi care îi consolidează puterea și o ajută să se îmbogățească.

Ilie Bolojan  are un trecut de  primar reformator. Oricît au încercat să-i  scoată la lumină greșelile (care sunt și ele multe, poate și mari),  imaginea  și percepția lui  totuși rezistă. Explicația este simplă. Rezistă pe baza  speranței celor mulți că omul care a schimbat în bine un oraș poate  face același lucru  și  cu o țară. Nu cu partide, nu cu Servicii, nu cu televiziuni, deși este vizibil că oamenii acestora  se învîrt în jurul lui ca muștele la miere și ca viespii isterizați spre fața atacatorului.

Reacția CSM-ului conturează linia  frontului.

„Este obligatoriu ca magistraților în funcție să le fie asigurat un cadru normativ predictibil, iar această condiție este incompatibilă cu modificările de substanță, în mod repetat, ale statutului acestora, al căror efect este acela de a crea un sistem normativ fundamental diferit de cel existent la momentul accesului în profesie. Judecătorii și procurorii în funcție și-au asumat responsabilitățile specifice, gestionând un volum imens de cauze, în condițiile unui cadru normativ deseori lipsit de calitatea necesară și supunându-se celui mai strict regim de incompatibilități și interdicții, având așteptarea legitimă că statul, la rândul său, își va respecta obligația de a le asigura stabilitatea componentelor esențiale ale statutului lor”,……„  „în campania de stigmatizare a acestora, inițiată și întreținută de factorul politic în scopul manifest de a submina puterea judecătorească și independența acesteia, doar pentru a abate atenția de la problemele reale ale societății, care nu au fost create de magistrați sau de la scandalurile recente din spațiul public”. (Comunicatul CSM)

Premierul formulează clar un atac la una din tarele importante ale sistemului din România.  I se răspunde contorsionat și iezuit, alambicat și cinic, cu o apărare falsă. Ea este și premisa pentru începerea acestui război necruțător.

Gata, abia acum a și început!