Geaba l-au ciupit, Teodosie – tot răzvrătit: „Numai de Dumnezeu mă tem”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, a spus vineri că doar Dumnezeu poate să îi dea sancțiuni, după ce a fost acuzat de răzvrătire de către BOR. Referitor la înființarea unei mitropolii la Constanța, ÎPS Teodosie a spus: „De Dumnezeu depinde, nu de oameni”.

„Acțiunile pe care le-am făcut au fost în sensul de a nu rămâne creștinii singuri, eu nu mă dezic de ce am făcut, am vrut să fiu în rugăciune cu toți credincioșii și de fapt am făcut la cererea lor. La cererea lor am făcut și intervenții pentru mitropolie, la dorința credincioșilor am făcut aceste rugăciuni. Stau mărturie mesajele pe care le am din Diasporă: să nu opriți rugăciunea că noi suntem în întuneric fără să ne faceți liturghie zilnică și fără acatist. Știți că până s-au deschis bisericile făceam acatist în fiecare seară și aveam cu mine mii de oameni”, a declarat ÎPS Teodosie.

Întrebat dacă îi este teamă de o eventuală sancțiune, arhiepiscopul a răspuns: „Nu vorbim de sancțiuni, eu vorbesc aici ceea ce este pozitiv. Ce sancțiuni? Dumnezeu poate să-mi dea sancțiuni. Numai de Dumnezeu mă tem”.

Acesta a fost întrebat de jurnaliști dacă va continua demersurile pentru înființarea unei mitropolii la Constanța.

„Da, bineînțeles, cum să nu fac demersuri. Pentru că stă, cum spune Sfântul Apostol Pavel, cum să nu mărturisesc mai departe adevărul, dacă nu mărturisesc însemnează că încep să mor, pentru că a mărturisi însemnează viață. Mitropolia a fost o realitate și dacă Dumnezeu va voi, va fi. De Dumnezeu depinde, nu de oameni”, a mai spus ÎPS Teodosie.

Întrebat dacă va face contestaţie la decizia BOR, el a afirmat: “Nu se fac contestări, se studiază, pentru că nu s-a studiat. Este un răspuns al Cancelariei, nu este un răspuns al Sfântului Sinod. Nu s-a dezbătut în Sinod această problemă”.

ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a făcut o cerere pentru reînfiinţarea „Mitropoliei Tomisului”, iar răspunsul conducerii Bisericii Ortodoxe Române a venit printr-o scrisoare oficială în care cererea acestuia este refuzată și care semnalează mai multe derapaje ale Arhiepiscopiei.

Potrivit documentului, ÎPS Teodosie este acuzat că își dorește transformarea Arhiepiscopiei Tomisului în mitropolie dintr-o „ambiție personală”, fără a se asigura că toate condițiile statutare necesare să fie îndeplinite, pentru o astfel de avansare.

„Solicitarea transmisă la Patriarhia Română de către Arhiepiscopia Tomisului este insuficient argumentată, deoarece ridicarea Arhiepiscopiei Tomisului la rang de mitropolie nu constituie o necesitate misionară, actuală, ci mai degrabă o ambiție personală a Chiriarhului său”, se precizează în scrisoare.

„Deși, în mod frecvent, Arhiepiscopia Tomisului creează notă discordantă, sfidând recomandările și dispozițiile Patriarhiei Române, totuși solicită Patriarhiei Române ridicarea Arhiepiscopiei la rangul de mitropolie. În Arhiepiscopia Tomisului, normele statutare, cele regulamentare și hotărârile Sfântului Sinod sunt încălcate adesea prin: hirotonia unor teologi din alte eparhii fără ca aceștia să fi prezentat documentele de ieșire canonică din eparhia de care aparțin, admiterea la doctorat a unor candidați cu note sub 8,5, primirea preoților și monahilor din alte eparhii fără acordul chiriarhului eparhiilor respective etc”, se mai arată în document.

Prea Fericirea Sa, Patriarhul BOR, ține morțiș să devină „Domnul Daniel”

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Ioana Radu 8519 Articole
Author

32 de Comentarii

    • Exista in BOR multi care il apreciaza si sunt solidari cu Arhiepiscopul Teodosie. Dar mai multi sunt cei care se regasesc personal in actiunile rezistentilor hastagisti si si mai multi sunt cei lasi si fara curaj. Pentru ca toti au credinta slaba. Pe acestia se bazeaza ‘domnul’ Daniel. In atatia ani a reusit cu perseverenta sa creasca biserica cu astfel de trupeti placuti lui.

  1. Politica din biserica sau bisericeasca din politica ? Oare cine isi virî atit de neastimparat coada intre decizia patriarhului exprimata prin scrisoarea de fata si cererea ce nu a fost aprobata de inalt presfintitul . Caleasca cea fermecata tot plimbata prin marginimea Tomisului lipsita de celebri cai albi – dar împotonata mai ceva ca sulemenita imparateasa a Spaniei Maria Luisa din vremurile lui Carol al IV-lea , atit de frumos pictata de y Lucientes , minata cu atita sirg de preainaltul Teodosie (inalt la stat si mare la sfat).Pe la colturi se mai zice cum preainaltul avea un nickname ca si turnator pe la securitate ,dar banuim cu totii ca Fiul Omului nu ar fi permis asa ceva .Ca un facut- dupa ce patriarhul cel mult preafericit purtă o discutie cu preseditele Iohannis iaca cum se gasi si tapul ispasitor (este asa doar o expresie ).Sa vedem daca asa zisul razvratit se va face luntre si punte si netinind seama decit de chemarea lui Dumnezeu va purcede de unul singur la as face propria lui Arhiepiscopie ca doara ce ar avea de pierdut .

  2. „Un om al compromisuluicu orice preț de dragul puterii nu are cum să înțeleagă vreodată un luptător” -Daniel Ciobotea

  3. Nimic nu-l astâmpăra pe necinstită mutra bisericească, Tudose cu minte golaneasca, nici conștiință, nici frica de Dumnezeu. Nici dracu, nici Scriptura nu-l poate exorciza. Nici Preacurata, nici Procuratura nu-i vine de hac. Nici de-afurisenie, afurisitul cre(t)știm al Tomisului care face abateri grave de la Planurile Creatorului. Mai ales în această perioadă de grea cumpănă. Însă Dumnezeu nu bate cu batul. Căci nimic nu rămâne nepedepsit pe lumea asta. Ce fel de slabă motor este aratania asta degenerată care nu trăiește înăuntrul istoriei. Trăiește în interes propriu. Dacă InaltJosnicia sa, Fariseul Tudose, ar fi cinstit, ar fi mult mai respectat. Ce vedem însă la acest individ in sutana? Regres moral, regres religios și regres spiritual. Dar Preaînaltul e statornic, nu vinde iluzii pe bani. Și fiindcă Biblia este, pentru parazitul Tudose, un „contract”, Răsplata necredinței și a obrazniciei lui va fi una nemiloasa și cruntă.

  4. Lasati Biserica sa-si faca menirea!
    Inaltii prelati sa-si vada de cele sfinte, sunt destui care alearga dupa marire fara acoperire duhovniceasca.
    Sa nu uitam nicio clipa ca marirea merge inaintea caderii!

  5. „Numai de Dumnezeu mă tem”.

    Bajat distept, se teme doar de ceva ce stie sigur ca nu exista !

  6. de mai exista in anul 2021, creduli in preapreaprea cinstitii si inaltatii la cer, tudose si daniel…

  7. Romania are 6 mitropolii , fiecare cam cu 4 judete. Mitropolia Munteniei si Dobrogei are 8 judete deci ar putea fi impartita in doua.
    Dar decizia ar trebui sa apartina mitropolitilor si patriarhului prin vot secret. Dobrogea ar trebui sa-si schimbe numele in Constanta in cinstea sfantului imparat Constantin .

  8. Tov. Calinic doreste Mitropolia Argesului si Muscelului dar Rebelul venit din Spumele Marii ii Incurca Itele la Templul Masonic Al Marelui Master Daniel.
    Tov. Calinic ameninta ca daca Rebelul Teodosie va primi Titlul de Mitropolit si el Nu, atunci se va (editat) pe Sutana si va Intra Oficial in Afaceri Mari cu Caracter Filantropic, desigur
    Hamalii si Dockerii din Portul Tomis il sustin pe IPS Teodosie pentru ca nici Dinsii nu se tem decit de Dumnezeu atunci cind mai baga Iama in Marfa Altora.
    Marele Master Daniel Gr.33 Nu mai stie ca Care-i Scaparea.

  9. teodosie la manastire , a ajuns un deseu…o lumanare stinsa

  10. Cam agitat nea Teo asta ! … Cred ca numai daca-l angajeaza pe Pomohaci copil de cur … pardon, de cor, sa se mai potoleasca …

  11. Dumnezeu sa va binecuvântare, Înalt Prea Sfințită Voastră, părinte Teodosie.

  12. Tomlin, de dragul discutiei. Pana unde crezi ca se va ajunge cu tehnica robotilor? Ce presupui? Sigur, robotii vor fi creati dupa chipul si asemanarea creatorului. In plus, inteligenta lor va fi limitata la inteligenta creatorului. Poti presupune ca s-ar putea ajunge ca roboti sa creeze roboti? Din pacate, la nivelul meu stiu despre aspiratorul inteligent, masina pe care o poti chema din parcare, instrumente in chirurgie… Poate tu stii un robot mult mai sofisticat si m-as bucura daca l-as afla.

  13. Eu am înțeles că nu se poate mitropolia de la Teodosie că nu există și Calinic. Unu cu marea, altul cu munții.
    Calinicul și-a plătit toate datoriile către BOR, e eligibil, ăstălalt nici nu are de gând!
    Chiar, pentru ce sunt datoriile ălea de către BOR?!

  14. Invinuirile BOR la adresa celui mai cunoscut si iubit duhovnic al momentului sunt cusute cu ata alba. Chiar cei de la „Crestin Ortodox” un cunoscut portal al vietii crestin-ortodoxe din Romania care permanent apreciaza activitatea Patriarhiei si BOR-ului se plaseaza de aceasta data de partea adevarului, demontand logic minciunile din scrisoare. Este urat ca patriarhia s- a pretat la o astfel de lucrare extrem de periculoasa care nu–i face cinste.

  15. Calinicul e de Ag, catu are proces pe ceva pădure Dănilă în afară să spună că Teodosie are datorii la Dănilă nu a spus nimic! Așa și?!!
    Ce să înțelegem, că dacă ai datorii la BOR nu exist, nu mă botezi, nu mă înmormântezi dacă nu mi-am plătit cotizația?!
    Dănilă și vopsitul de Bănescu să aibă grijă ce transmit!

  16. @Cuvinte > nu cunosc si am o parere proasta despre „inteligenta artificiala”. In faza aceasta se vor automatiza (copia) procese cunoscute cu miscari repetitive si se vor crea „asistenti” pentru oameni. Mai departe nu ma gandesc, pentru ca nu vad imprimate la roboti sentimentele: lacomia, vanitatea, ura, dragostea, minciuna, etc.

  17. De vrei să vezi cât de rudimentar și vulgar gândesc o parte dintre semeni, citește și articolul Ioanei Radu, și comentariile debile! Mulți nu-l „văd” pe Dumnezeu, din cauza dracului ce le-a ocupat tot sufletul! Spune-mi cum gândești despre cele sfinte, ca să-ți spun imediat cine te locuiește și deci e inutil să mai conversez cu tine, căci NU cu tine vorbesc, ci cu colacatarul stăpân! Nu ține de tine?! Orice „proprietar” își poate da afară „chiriașul”!

  18. Tomlin, trebuie sa acceptam minunea ca intr-un ovul de 100 microni incepe viata. Ai observat ca un copil pana pe la 2 ani te uimeste dandu-ti impresia ca are niste informatii cu care s-a nascut? Sentimente, empatie, inteligenta emotionala pot sa nu fie sau sa fie de diferite nivele, mostenite si educate…

  19. Tomlin, scuza-ma ca insist. Ideea mea este ca nu trebuie sa respingi nimic in mod categoric.

  20. Prea-Slugoiul Daniel versus Crestinul adevarat IPS Teodosie.

  21. Cred ca asa i s-a intimplat si lui Ceausescu,pina l-au matrasit baietii.Intra dracul in tine si gata!

  22. Curios, cum nu se află niciunul in sânul BOR, sau un istoric care să zică adevărul referitor la istoria BOR…și să le zică ciumaților,. Hooo bre, că zici prostii, sau minciuni..și induci polimea in greșeală..Nu le pasă decât de ranguri, titluri, mărețe, pompoase și aurite,..obținute indiferent cum,..Probabil și cu mai mult bănet din buget.. Mafioți mizerabili.

  23. Despre Istoria Bisericii Ortodoxe de pe taramurile noastre:
    1. [[ Clerics from Scythia Minor were involved in the theological controversies debated at the first four Ecumenical Councils. Saint Bretanion defended the Orthodox faith against Arianism in the 360s. The metropolitans of the province who supervised fourteen bishops by the end of the 5th century had their See in Tomis (modernly Constanța). wiki]]
    2. [[ The second-in-command of the Hungarian tribal federation, known as the gyula, converted to Christianity in Constantinople around 952. The gyula was accompanied back to Hungary by the Greek Hierotheos, who was the bishop of Tourkia (Hungary) appointed by the Ecumenical Patriarch. wiki]]
    3. [[ The Metropolitan See of Wallachia was established in 1359 when the Ecumenical Patriarch assigned Hyakinthos, the last metropolitan of Vicina, to lead the local Orthodox Church. wiki]]
    4. [[ for Moldavia the Ecumenical Patriarch established a separate metropolitan see for Moldavia in 1394 wiki]]
    5. [[ The use of Romanian in church service was first introduced in Wallachia under Matei Basarab (1632–1654), and in Moldavia under Vasile Lupu (1634–1652). ]]
    6. [[ The Orthodox churches of the former principalities, the Metropolitan of Ungro-Wallachia and the Metropolitan of Moldavia, merged to form the Romanian Orthodox Church. In 1864, the Romanian Orthodox Church was proclaimed independent ]]
    7. Ungaria inca nu are o biserica unitara pe teritoriul sau – fiind dependenta de Roma. Deci nu prea are cu ce se lauda.

  24. Biserica romano-catolica din Ungaria nu este (inca) unitara (doar dioceze) si independenta de Roma.
    [[ Latin hierarchy
    Archdiocese of Eger with its suffragan dioceses:
    Diocese of Debrecen–Nyíregyháza
    Diocese of Vác
    Archdiocese of Esztergom-Budapest with its suffragan dioceses:
    Diocese of Győr
    Diocese of Székesfehérvár
    Archdiocese of Kalocsa-Kecskemét with its suffragan dioceses:
    Diocese of Pécs
    Diocese of Szeged–Csanád
    Archdiocese of Veszprém with its suffragan dioceses:
    Diocese of Kaposvár
    Diocese of Szombathely wiki ]]

  25. Pana la urma, Credinta este o taina a fiecarui om si fiecare om se simte impacat in Biserica in care l-au dus parintii lui.

  26. ” fiecare om se simte impacat in Biserica in care l-au dus parintii lui ”

    Abia acum am inteles: spiritul este la „figuri impuse”, de asta sunt constipati toti care pupa icoane, i-au obligat parintii.

  27. „alpha…”, Potrivit traditiilor biblice evreiesti, crestine si islamice Dzeu l-a chemat pe Moise pe muntele Sinai si i-a dat o serie de legi dupa care sa se conduca poporul sau. Fiecare copil, din generatie in generatie, invata de la parintii sai aceste reguli de comportament in societate.
    ….
    (5) „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, pentru ca să ţi se lungească zilele în ţara, pe care ţi-o dă DOMNUL, Dumnezeul tău”.

    (6) “Să nu ucizi”. Această poruncă este dată pentru a nu comite crimă împotriva unei alte fiinţe umane.

    (7) “Să nu preacurveşti”.

    (8) “Să nu furi”.

    (9) “Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău”.

    (10) “Să nu pofteşti casa aproapelui tău”

  28. N-a dat spaga mai departe, de aia nu pupa avansare, restul, prostii popesti

  29. (11) – sa nu torni la seku;
    (12) – sa nu tradezi tara si neamul;
    (13) – sa nu te dai cu alifie la seminar.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.