„Dacă ne amenințați, veți avea parte de cea mai lungă și rea perioadă”, a avertizat șeful Pentagonului, într-un discurs rostit săptămâna aceasta în fața Comisiei pentru forțele armate din Camera Reprezentanților. „Prioritatea este să facem totul pentru a contribui la letalitatea armatei noastre”. „Vom modifica postura forțelor noastre pentru a fi pregătiți de confruntări majore, pentru a fi predictibili pentru aliații noștri și pentru a fi impredictibili la nivel operațional pentru inamicii noștri”, a spus Mattis. Venite din partea generalului Mattis, poreclit „câinele turbat” din perioada în care a condus operațiunile din Afganistan, aceste declarații au stârnit îngrijorări.
The Washington Post se întreabă dacă generalul Mattis mai poate continua să fie o forță a continuității și precauției și, în același timp, să-și mențină influența asupra unui președinte Donald Trump ce pare să nu mai poată aștepta mult o lovitură împotriva adversarilor Americii.
James Mattis a adoptat mereu o poziție dură față de Iran, într-atât de dură încât a fost exclus de la întâlnirile organizate de fosta administrație Obama cu liderii militari. Însă acum Mattis rezistă la insistența cu care Trump cere opțiuni militare în Iran, împotriva fabricilor de rachete balistice sau asupra navelor care hărțuiesc marina americană în Golful Persic. Leon Panetta, fost șef al CIA și al Pentagonului, consideră că Mattis „încearcă să se asigure că președintele nu va lua o decizie pripită care să amenințe securitatea națională”, dar încearcă să-i demonstreze la nivel de discurs că rămâne același „câine turbat”. În paralel, Mattis încearcă să continue politica fostei administrații, trimițând trupe în zonele de conflict, fără a le duce însă pe câmpul de luptă. „Băieții tăi vor să trimit trupe peste tot. Care-i rațiunea?”, l-ar fi întrebat Trump pe Mattis. ”„Încercăm să nu avem o bombă care să cadă în Times Square”, a răspuns Mattis.
„Fii politicos, profesionist, dar să ai un plan pentru eliminarea tuturor celor cu care te întâlnești”, este o replică clasică a lui Mattis. Are Mattis un plan pentru „neutralizarea” lui Trump, așa cum are și pentru inamicii SUA?
Purtati-va frumos cu rusii daca vreti caldura iarna ! Felicitari pentru mister Trump…. va fi cel mai tare presedinte pe care l-au avut lakenzonii amerecani !
Ideea de baza este ca militarii NU AU CE CAUTA in politica. Din aceasta cauza, atat comanda suprema a armatei (Presedintele), cat si secretarul (sau ministrii apararii) din statele democratice sunt civili. Din pacate, in SUA si nu numai, in ultimii ani, diversi generali au inceput sa fie din ce in ce mai vocali. Acesti oameni trebuie scosi din organismele politice care decid actiunile armatei si trimisi sa-si faca treaba acolo unde le este locul! Oricum, nimeni nu trebuie sa le dea apa la moara unor psihopati precum gen. Mattis (si mai sunt multi altii), sau sen. Mc Cain (de exemplu!). Uitati-va la situatia de la noi, unde generalilor din servicii li s-a permis (sau au fost pusi) sa se amestece in politica, unde s-a ajuns!!!!
Bipolari cu totii. Climat paranoic. Nici un stat n-a atacat SUA, niciodata. Singurele atacuri au fost personale, la 11 septembrie 2001, si puse la cale, se spune, de chiar serviciile de spionaj americane, pretext al cruciadei împotriva lumii musulmane, de parc-ar fi fost prea multa liniste-n lume. A-ti cauta cu lumânarea, a-ti fabrica dusmani, tine de alterarea profunda a functiilor mentale ale cuiva.
Ah vey asa o desteapta ce esti tu!
Nimeni nu conduce nimic. Sunt niste papusi care isi joaca rolurile.
CIRC!
Cum crede cineva ca un General – NUMIT DE PRESEDINTE – va executa actiuni din proprie initiativa si nu la comanda Sefului Suprem al Armatei – Presedintele -azi – Donald Trump?
…. cainele care latra…
Titlul ne spune ca acest general il tine in frau pe d-l Trump. Di text inteleg exact contrariul, ca cel care este turbat, asmuta cainii este generalul si nu presedintele. A devenit o regula genarala a presei romanesti, una scrie in titlu si alta in continutul articolului. Sa mai ai increderea in acest tip de ” jurnalism ” ?.
@Kastravette: a-l face pe celalalt cu care nu esti de acord *tovaras educat la comunisti* nu este o dovada de inteligenta! pai nu sta democratia pe conflictul de idei? draguta, explica-mi si mie ce inseamna *echilibrare intre fortele politice si ceilalti*, cand spui *ceilalti* la cine te referi?
Pai, el protesteaza ca l-au pus „aia” de serviciu in sfanta zi de duminica…
Pai mai sunt titluri de-astea mai cenzorilor! B1tv „Incident tragic in Tenerife! Presedintele Johannis ….Era o fotografie cu o barca fumegînd….Nici nu m-am mai uitat la amanunte.Eu credeam sincer ca s-a dus dracului tradatorul de tara cu SRI cu tot.Da de unde!? Tot B1Tv.Romania va fi inconjurata de flacari.Va vor cerne.In fine, eu stiu din saracele mele cunostinte de fizica, ca flacarile nu „cerne”, rad.Hai , sa fiti sanatosi si succese in educatia poporului.Traiasca PCR!
un om bolnav psihic…..vorbeste sa faca armata americana mai letala….crede poate ca sdoldatii americani sint de fapt …balerini si numai el; ii poate schimba…..
America este condusa practic de 3 generali,printre care acest Mattis!Din fericire pentru pacea lumii,SUA nu mai este in anii 1990-200o cand puteau face ce vor muschii lor!Un razboi cu Iranul va fi un razboi mondial si civilizatia,asa cum o cunoastem ,va dispare!Daca SUA nu inteleg ca ceasul lor a trecut,ca nu mai pot dicta lumii modelul american,e pacatul lor!Trump este denumit in media USA Gorbaciovul american ,in sensul rau al cuvantului,in sensul de autodistrugere!
America este coordonata din Biroul Oval, adica de Trump…
Rolul Presedintelui SUA este de echilibrare intre fortele politice si ceilalti…
Latratul tau ne insulta, draga tovarase educat la comunisti!
@Kastravette :aha,de retinut!Ce va convine, sa fie primit,ce nu,nu!Sa ii s.. aia lui Trump!
esti in misiune? N-ai duminica libera?