Adrian Isac a fost audiat de procurorii DNA pentru a oferi lămuri cu privire la prezenţa sa la una dintre întâlnirile lui Voicu cu omul de afaceri Marius Locic.Adrian Isac a stat aproximativ o oră în sediul DNA. Potrivit unor surse judiciare citate de Mediafax, întâlnirea la care a fost prezent Adrian Isac a fost interceptată de procurori.
Procurorii DNA l-au citat la audieri pentru joi pe Costel Căşuneanu, dar şi pe judecătorul Florin Costiniu.
În interceptările din referatul procurorilor apare numele lui Isac într-o discuţie dintre Cătălin Voicu, Marius Locic, Liviu Capotă şi un alt interlocutor, din 30 august 2008, între orele 13.29 şi 13.55.
Atunci, Cătălin Voicu a obţinut de la Liviu Capotă, patronul restaurantului Select, promisiunea că îi va confirma apărarea în sensul că nu a pretins nicio sumă de bani de la Locic.
Adrian Isac spune despre Tarek, cel care l-a avertizat pe Locic că va fi arestat pentru că un om politic "îi vrea capul", că este un mafiot.
"Tarek ăsta e un mafiot, e băgat în diverse…în lumea politică…e băgat, eu am auzit multe de el (…) E cu Noapteş", spune Isac, care este prezentat celorlaţi "domnu general Isac".
Liviu Capotă a fost audiat, marţi la DNA, în calitate de martor în dosarul lui Voicu.