Genică Boerică, prins. Unde boierea afaceristul

Afaceristul Genică Boerică, dat în urmărire internațională după ce a fost condamnat pentru infracțiuni economice, a fost prins în Italia, după mai mulţi ani de căutări, și a fost adus în ţară în noaptea de luni spre marţi, potrivit Poliţiei Române.

Update: Boerică a fost încarcerat la Penitenciarul Rahova, ulterior urmând să se decidă ce regim de executare a pedepsei va avea, dar și locul de încarcerare.

Acesta a fost localizat pe teritoriul Italiei, la Milano, în luna iunie, iar pe 16 august magistrații din această țară au decis extrădarea sa.

„În noaptea de 28 spre 29 august a.c., o escortă a Poliției Române a preluat din Italia și adus în țară un bărbat urmărit la nivel internațional de autoritățile judiciare române întrucât este condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de 10 ani și 3 luni pentru infracțiuni de natură economică. Acesta a fost localizat și depistat, în urma schimbului de informații efectuat prin intermediul Biroului SIRENE, în Italia, la data de 22 iunie 2017, iar la data de 16 august 2017, Curtea de Apel din Milano a decis predarea către România”, arată IGPR marți dimineață într-un comunicat.

În ianuarie 2014, Boerică a fost condamnat definitiv la zece ani şi trei luni de închisoare într-un dosar privind returnări ilegale de TVA în valoare de peste 4,5 milioane de euro.

După pronunţarea sentinţei, afaceristul nu a fost găsit de poliţişti. Ulterior a fost dat în urmărire internaţională prin Interpol.

Genică Boerică este cel care a formulat denunț împotriva lui Adrian Năstase în dosarul ”Mătușa Tamara”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8516 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.