Senatorul PSD Mircea Geoană a apreciat că ambasadorul României la UE, Mihnea Motoc, care este propus pentru a prelua șefia Ministerului de Externe după demisia lui Teodor Meleșcanu, este un „diplomat desăvârșit”.
„Dânsul este un diplomat desăvârșit. Un profesionist impecabil. Am lucrat ani de zile cu domnia sa”, a declarat Geoană marți, la Parlament.
Întrebat dacă miniștrii Ioana Petrescu și Marius Vâlcov ar trebui înlocuiți în structura Executivului, Mircea Geoană a replicat că „este obligația și dreptul” prim-ministrului să propună „echipa cu care dorește să lucreze”.
„Asta aș face și eu dacă dacă aș fi prim-ministru, aș cere partidului să-mi dea încredere să pot să lucrez cu echipa cea mai competentă. Ceea ce invoc este necesitatea de a discuta în partid înainte să se ia astfel de decizii. Persoanele și portofoliile sunt problemele pe care primul-ministru le analizează”, a răspuns Geoană.
Premierul Victor Ponta a anunțat marți că îl va propune pe ambasadorul României la UE, Mihnea Motoc, în funcția de ministru al Afacerilor Externe.