Geoană: La baza PSD există o nevoie pentru un candidat propriu la prezidenţiale

Tot mai mulți pesediști vorbesc public despre „nevoia” ca partidul să dea un candidat la prezidențialele de anul viitor, asta după ce și-au asumat angajamentul în fața electoratului că vor susține candidatul PNL, la schimb cu Ponta premier. Odată ajuns însă Victor Ponta premier, social-democrații par să fi uitat de angajamente și vor mai mult.

Senatorul PSD Mircea Geoană a declarat, joi, că la baza partidului există „nevoia” unui candidat propriu la prezidenţiale şi că inclusiv el vede cu dificultate absenţa unui candidat de stânga într-o „mare” de candidaţi de dreapta, susținând că aceasta este o problemă care trebuie să dea de gândit.

„În mod evident există la baza partidului – şi este firesc să fie aşa – o nevoie pentru un candidat propriu. Nu este nimica şi nu cred că trebuie să fie considerată de către colegii noştri liberali ca fiind nici o ameninţare şi nici o formă de dezavuare a actualului protocol. În mod firesc, fiecare partid doreşte să vadă un candidat din propriile rânduri”, a declarat Geoană.

„Şi eu văd cu dificultate absenţa unui candidat de stânga într-o mare de candidaţi de dreapta la anul. Este o problemă care trebuie să ne dea de gândit”, a adăugat Geoană.

Întrebat dacă PSD ar trebui să mai meargă pe mâna lui Crin Antonescu la prezidenţiale, Geoană a spus că ţine de decizia partidului. „E decizia partidului, care are în acest moment o înţelegere politică cu liberalii. Cred că stabilitatea majorităţii este importantă în acest moment. Greul ieşirii din criză încă nu a trecut. Sunt probleme complicate pe agenda publică (…) Bănuiesc că la începutul anului viitor subiectul prezidenţialelor va reveni în forţă pe agenda publică, dar până atunci cred că măcar 2013 ar trebui să fie dedicat guvernării şi nu unei competiţii prezedenţiale care ar începe mult prea devreme”, a spus Geoană.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8518 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.