Geopolitica genocidelor

În plină dispută europeană legată de reforma justiției din Polonia, parlamentul de la Varșovia a adoptat o lege care a turnat gaz pe foc. Legea Holocaustului, care incriminează acuzarea Poloniei de crimele împotriva evreilor comise în timpul ocupației naziste a fost condamnată în capitalele UE, dar mai ales în Israel. Pe de altă parte, capitalele vestice nu s-au inflamat în 2015, când regimul așa-zis prooccidental de la Kiev a interzis acuzarea naționaliștilor ucraineni din perioada celui de Al Doilea Război Mondial pentru crimele comise împotriva evreilor, în colaborare cu naziștii. Pe 14 februarie, la câteva săptămâni de la adoptarea legii poloneze, Knessetul israelian a respins încă o dată recunoașterea genocidului armenilor din Imperiul Otoman, în 1915, un eveniment recunoscut ca atare în Polonia începând din 2005 (în perioada precedentei guvernări a partidului lui Jaroslaw Kaczynski). Argumentele nerecunoașterii genocidului armean in Israel: importul gaze naturale din Azerbaidjan (inamicul Armeniei și aliatul Turciei), exportul de armament în Azerbaidjan și sprijinul Turciei împotriva Iranului.

Istoria nu este în alb și negru. Polonezii i-au șantajat pe evrei pentru a nu le divulga ascuzătorile și în câteva situații au participat la exterminarea lor. Pe de altă parte, polonezii sunt cei care le-au vorbit primii Aliaților despre existența lagărelor de concentrare și au salvat zeci de mii de evrei, scrie Robert Fisk pentru The Independent. Ultimul volum publicat de istoricul turc Taner Akcam aduce dovezi în sprijinul cauzei armene. Unii dintre ofițerii germani aflați în Imperiul Otoman, aliat în Primul Razboi Mondial, au participat apoi la uciderea în masă a evreilor în URSS, 26 de ani mai târziu.

„Iată ipocrizia situației. (…) Polonia îi pedepsește pe cei care vorbesc despre participarea polonezilor la Holocaust, dar recunoaște genocidul armean. Israelul insistă că Holocaustul trebuie recunoscut de toată lumea, împreuna cu vinovăția poloneza, dar nu și genocidul armean (…) De câte ori trebuie să moară morții pentru ca națiunile să accepte faptele istorice?”, scrie Robert Fisk.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

3 Comentarii

  1. Citez”Cu o definitie la fel de contestata, aceasta facand referire la distrugerea deliberata, in intregime sau in parte, a unei rase, grup etnic sau religios, genocidul a fost savarsit in societatea moderna sau antica in fiecare colt de glob.De la dorinta de suprematie teritoriala si pana la ura absurda a unui singur om, toate au stat la baza genocidului. In viziunea oamenilor de stiinta, acesta ar fi condus chiar la disparitia omului de Neanderthal”si clasamentul efectuat de Listverse: 1.Holocaustul,2.Genocidul armenilor,3.Genocidul aborigenilor australieni,4.Genocidul americanilor nativi.5.Genocidul pigmeilor 6.Marea foamete irlandeza genocid indus de britanici,7.Genocidul din Rwanda.8.Genocidul populatiei Maori in Noua Zeelanda cu britanicii cap de afis,9,Holodomorul-uciderea prin infometare aucrainienilor in timpul ocupatiei sovietice a Ucrainei si, 10.Genocidul kurzilor din Irak !Probabil multe crime antiumanitate ne scapa,ca genocidul burilor din Africa de Sud in lagarele britanice pe la 1910,.genocidul japonezilor din SUA in al 2-lea razboi mondial,genocidul indienilor in timpul ocupatiei britanice a Indiei,crimele japonezilor in China ,genocidul romanilor din Basarabia si Bucovina din timpul ocupatiei sovietice si cate si mai cate!E uluitor cum popoare civilizate,cu o clasa politica care se considera „elita”(vorba Pelikanului) ,nu recunosc aceste crime ,asa cum au fost ele, nu rastalmacite de istorici de doi bani,din tari care se calicesc la cativa arginti sau avantaje economice!

  2. Interesant cum tari si popoare care au trecut, sau pretind ca au trecut, prin grozaviile genocidului,inchid astazi ochii la alte crime petrecute in campul lor vizual!Ce inseamna natura umana,vesnic gata sa se vanda umanismul ,demnitatea nationala,morala,istoria,etc., contra „buna recompensa „!

  3. Interesant cum tari si popoare care au trecut, sau pretind ca au trecut, prin grozaviile genocidului,inchid astazi ochii la alte crime petrecute in campul lor vizual!Ce inseamna natura umana,vesnic gata sa se vanda umanismul ,demnitatea nationala,morala,istoria,etc., contra „buna recompensa „!Rusia a pierdut 20-25 milioane de oameni in al 2-lea razboi mondial, SUA sute de mii spre milion, in razboiul din Coreea,in razboiul din Vietnam ,in razboaiele din Irak si Afganistan,si nu se invata ,nu se uita in urma !Pe cine a atacat Siria?Pe cine a atacat Afganistanul vreodata, in Istorie?Pe nimeni…La urma urmei, chiar ne batem joc de umanitate…e vorba de petrol sau e vorba de mult mai mult,caci numai razboaiele indatoreaza o natiune ?!Cine ,in fara bancilor,se bucura de cresterea datoriilor?oncluzia mea : Azi ,daca nu ai arma atomica,nu esti respectat,esti la bunul plac al criminalilor care conduc lumea !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.