George Maior, după o audiere de şase ore în Comisia SRI

 George Maior, fost șef al SRI și actual ambasador în SUA; a declarat marți, după o audiere de șase ore în Comisia de Control al SRI, că a răspuns tuturor întrebărilor și că unele au făcut referire la relația SRI-Justiție.

„A fost o discuție interesată, detaliată, cu mesaj general. Reiterez ideea privind legalitatea faptelor și felul în care s-a transformat Serviciul într-o insituție puternică a statului român și faptul că mi-am îndeplinit mandatul. Au fost întrebări legate de relația Serviciului cu Justiția, dacă anticorupția este o problemă de securitate națională, așa cum a fost definită de CSAT, de întâlnirile cu membri ai Guvernului și oameni politici, de oameni care au venit la comisie în legătură cu presa”, a declarat, marți, George Maior.

Acesta a spus că orice altă problemă suplimentară va fi clarificată. Maior, fost șef al SRI, a fost audiat mai bine de șase ore în fața comisiei de control SRI, dar a refuzat să răspundă vreunei întrebări a jurnaliștilor.

Numele lui George Maior a fost invocat în mod repetat de către cei audiaţi în Comisia de Control al SRI cu privire la faptul că acesta avea cunoştinţă de implicarea în toate structurile ale serviciului.

Audierile în lanț au pornit după ce Daniel Dragomir, fost colonel SRI, a făcut dezvăluiri în fața membrilor comisiei despre modul în care a acționat Serviciul Român de Informații. El a vorbit despre „culoarele” din presă și justiție, adică practici prin care SRI ar fi influențat dosarele penale, în timp ce se baza pe o anumită susținere în media.

La acea vreme, Dragomir a prezentat și o listă cu 65 de nume, printre care 11 jurnalişti, 15 politicieni, 12 persoane din Justiţie, care ar putea să confirme declarațiile sale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

1 Comentariu

  1. Este regretabil că băiatul profesorului Maior orbit probabil de dimensiunea demnității nu a făcut dovada, pe funcția de șef SRI și nu o face nici în prezent ca promotor al intereselor României din poziția de ambasador în SUA, că este înainte de toate ROMÂN și poartă nobilul numele al unuia din cei care au redactat declarația de emancipare a românilor transilvăneni “Supplex Libellus Valachorum”.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.