Economia Germaniei, cea mai mare din Europa, și a treia cea mai mare din lume ar urma să consume în acest an cea mai redusa cantitate de energie de la debutul publicării datelor statistice, în condiţiile în care problemele din industria manufacturieră se răsfrâng şi asupra cererii de energie, transmite Bloomberg.
Potrivit think tankului Working Group on Energy Balances (AG Energiebilanzen), în acest an consumul total de energie al Germaniei va fi de 10.784 Petajoule ( 2.996 Terawaţi oră) cu 8% mai puţin decât în 2022, an în care criza energetică europeană a lovit puternic Germania, şi cu 28% mai puţin decât cantitatea de 14.905 Petajoule consumată în anul 1990, când au început să fie colectate date statistice cu privire la acest indicator.
Potrivit analiştilor de la AG Energiebilanzen, consumul de energie al Germaniei a fost influenţat în special de evoluţia economică. În acest an este posibil ca PIB-ul Germaniei să înregistreze un declin de până la 0,5%. Industriile mari consumatoare de energie au înregistrat scăderi de producţie, ceea ce a avut un impact semnificativ asupra consumului de energie. În plus, vremea mai caldă comparativ cu anul anterior a contribuit şi ea la reducerea consumului de energie. Potrivit calculelor AG Energiebilanzen, aproximativ o cincime din reducerea procentuală totală a consumului este posibil să se datoreze temperaturilor favorabile. Un alt factor care a afectat consumul de energie este preţul ridicat, care a condus la realizarea de economii şi reduceri de producţie în industriile cu un consum mar de energie.
La începutul acestei săptămâni, Agenţia Internaţională a Energiei a avertizat că cererea de produse petroliere a Germaniei este posibil să înregistreze în 2023 cea mai mare scădere din rândul ţărilor membre OECD. În plus, Germania a devenit importator net de electricitate începând din luna mai a acestui an, odată cu închiderea ultimelor sale reactoare nucleare. Nemții cumpără masiv din Franța.
Economistii din Germania, precum si centre de studii economice din west au publicat date si concluzii nu tocmai favorabile legat de consumul mic de energie din Germani. Consumatorii unei tari sunt atit populatia cit si firme, fabrici, uzine. Unele dintre firmele cu productie sunt mari consumatoare de energie, iar ca sa-si vinda pruductia, trebuie sa consuma energie in diverse forme si pretul energiei este trebuie acoperit de costul de productie. Costul de productie prea mare poate duce la lipsa vinzarii productie si ca urmare la oprirea productie in cel mai rau caz. Sau mutarea productiei in tari cu costuri mei mici la energie, ca produsele sa fie competitive pe piata de desfacere.
Scaderea consumului de energie nu indica o constientizare a populatie in domeniul climei si subiectelor ecologice, cum se trimbiteaza in propaganda ecologista actuala anti-clima, ci o oprire de productie in domeniul industrial. Ce duce la un PIB mai mic, ce duce la impozite mai putine incasate samd. Totodata cresterea consumului de energie este un indicator de prosperitate si a unei economii sanatoase.
In Germania se vede actual o schimbare negativa d.p.d.v. economic si social. Fata de Romania, aceasta schimbare este inca la un nivel atit de ridicat, incit nu duce la situatii cind oamenii nu stiu ce sa puna pe masa si traiesc de azi pe miine, si nici la o disparitie a activelor de productie in toate domeniil ca dupa 89. Directia actuala fiind insa in coborire. Actual singura posibilitate sa faci graficul de evolutie economica sa creasca din nou este sa il invirti la 90 de grade in sensul trigonometric sau in sensul acelor de ceasornic, dupa bunul plac.