Ministrul german al Apărării, Ursula von der Leyen, a declarat săptămâna trecută că este important pentru Germania să sprijine „rezistența sănătoasă, democratică a tinerei generații“ din Polonia. Von der Leyen a spus cele de mai sus, pentru ZDF, vorbind despre copiii săi aflați la studii în Polonia, în cadrul programului Erasmus, și despre experiența trăită de ei odată cu venirea la putere a conservatorilor eurosceptici ai lui Jaroslaw Kaczynski, în 2015.
Replica Varșoviei nu a întârziat. Ministrul polonez al Apărării l-a convocat pe atașatul militar al Ambasadei Germaniei pentru a oferi explicații. Ministrul de Externe, Witold Waszczykowski, a declarat: „Este una dintre cele mai explicite declarații, despre care nu sunt sigur dacă este un avertisment sau o admitere din partea Germaniei a faptului că se implică în afacerile noastre interne“.
Imediat, purtătorul de cuvânt al Ministerului german al Apărării a susținut că declarația lui von der Leyen a fost trunchiată. „Citatul a fost modificat în social media și a fost scos din context. Doamna von der Leyen a subliniat că UE este un proces inclusiv prin care se dorește prezervarea și consolidarea valorilor comune ale UE și luarea în calcul a tuturor pozițiilor.“
Falsa dispută a cotelor de imigranți
Scurta dispută diplomatică de mai sus ar trece neobservată dacă nu ar fi simptomatică pentru diferențele de percepție dintre vechii membri UE, nucleul dur al Europei și mai noii membri din statele central și est-europene. Mai toate publicațiile internaționale pun afirmarea puternică a Grupului de la Visegrad (Cehia, Slovacia, Polonia, Ungaria) pe seama disputei cotelor de imigranți impuse de UE. Dacă nu ar fi existat această nefericită abordare contabilă, mai degrabă decât instituționala, atunci nici „elevii neascultători“ din fostul lagăr socialist nu s-ar fi făcut auziți, pare să fie mesajul. Mai mult, publicațiile de la Bruxelles au început să susțină că unitatea Grupului de la Visegrad este tot mai fragilă, din cauza pozițiilor diferite ale Poloniei și Ungariei (polii „iliberalismului“ central-european) față de Rusia.
Liantul sărăciei
Însă liantul Grupului de la Visegrad este mai profund și tinde să prindă și în alte state foste socialiste acum membre UE, în România și Bulgaria.
Mult mai sărace decât Italia, Spania sau chiar Grecia, țările central și est-europene se conduc după cu totul alte reguli economice și sociale. Dacă în Italia sau Grecia generația actuală și-a acordat beneficii care au ajuns să îndatoreze cel puțin următoarele două generații, în statele central și est-europene avem de-a face cu o generație care a trăit trecerea grea de la socialism la liberalism, a muncit, a plătit contribuții o viață întreagă, pentru ca acum să nu aibă decât perspectiva unor asigurări sociale care îi condamnă la mizerie. Nici pentru tânăra generație lucrurile nu stau mai bine – în Cehia, salariul unui profesor este doar jumătate din cel al unui magazioner de la sediul din oțel și sticlă al investitorilor occidentali, la periferia Pragăi. Nu intoleranța, o viziune extremistă sau rasistă sunt cele care au dus la respingerea imigranților în aceste state, ci nemulțumirea legitimă a unor pături sociale largi că taxele plătite se vor duce către refugiați, în loc ca, înainte de toate, să asigure o existență decentă a autohtonilor.
La fel, liderii vestici nu au înțeles importanța omogenității comunităților din statele central și est-europene. Ungaria, Slovacia, Cehia sau Polonia sunt mult mai omogene decât Germania Federală sau Italia, Spania, Belgia, unde regiunile au autonomie largă.
Front comun în fața marilor economii
După argumentul economic, vine cel geografic și demografic. Împreună, Grupul de la Visegrad adună 65 de milioane de oameni. Separat, Cehia este o țară de 10,5 milioane de suflete, vecină cu o Germanie care numără 83 de milioane de locuitori, marea forță a Europei, și cu Polonia, care are 37 de milioane de locuitori. Ungaria este prinsă între o Ucraina cu 45 de milioane de suflete, care își dorește intrarea măcar pe ultimul cerc concentric al UE. Putem include în acest club al micilor națiuni central-europene și Austria, cu 10 milioane de locuitori. Nu viziunile retrograde, nu doar intoleranța și tendințele autoritare ale unui Jaroslaw Kaczynski sau Viktor Orban sunt rațiunile principale ale cooperării în Grupul de la Visegrad sau ale susținerii acordate bisericii, ci mai degrabă, cifrele de mai sus. În malaxorul birocratic de la Bruxelles, populația înseamnă voturi în Consiliul UE. În lobby-ul de la Bruxelles forța economică primează, iar aceste state se tem că vocea lor nu va fi auzită, din cauza vecinilor mult mai puternici.
Anticorupția generatoare de populism
În viziunea vestică, solidaritatea central și est-europeană este dată nu de aspectele de mai sus, ci de tendințele autoritare, de corupție și impunitate, flageluri ce pot fi eradicate prin sprijinirea „rezistenței sănătoase, democratice, a tinerei generații.“ Anatema corupției aruncată asupra partidelor a dus la prăbușirea forțelor politice tradiționale social-democrate și liberale (în Cehia, Ungaria, Polonia), însă locul lor nu a fost luat de „rezistența“ încurajată din Vest. Fenomenele profunde din societate, neînțelese de susținătorii „rezistenței“, au dus la afirmarea forței celor pauperizați de reforme, liberalizări și austeritate.
Merci Calin ! Cel mai bun articol din ziarul de astazi.