Gest extrem în semn de protest!

Un imigrant african a incendiat un autobuz şcolar, miercuri, la periferia oraşului italian Milano, în semn de protest faţă de moartea extracomunitarilor în Marea Mediterană.

Bărbatul originar din Senegal în vârstă de 47 de ani, cetăţean italian, a oprit autobuzul şcolar pe care îl conducea, a dat jos 51 de elevi cu vârste între 11 şi 14 ani şi doi adulţi şi a incendiat vehiculul.

„Vreau să se termine cu oamenii morţi în Marea Mediterană”, a strigat şoferul autobuzului în timp ce a incendiat vehiculul în zona San Donato Milanese, la periferia oraşului Milano, relatează site-ul cotidianului La Repubblica, preluat de Mediafax.

Cel puţin 12 copii şi doi adulţi au fost transportaţi la spital din cauza unor forme uşoare de intoxicare cu fum.

Conform unor surse din cadrul serviciilor de securitate italiene, şoferul se numeşte Ousseynou S., este originar din Senegal, a primit cetăţenie italiană în 2004 şi are antecedente penale pentru conducerea unui vehicul în stare de ebrietate şi pentru agresarea unui minor. În autobuz se aflau elevi ai unei şcoli generale de la periferia oraşului Milano.

Unul dintre elevi a sunat la carabinieri, iar şoferul autobuzului a fost reţinut. Vehiculul a ars în totalitate.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

2 Comentarii

  1. Daca nu ii trimiteti pe toti de unde au venit,va vor incendia tara!Sa zica mersi Italia ca nu le-a omorat si copilasii, nemernicul asta!

  2. asta inseamna politica lui soros de aducere in Europa a milioane de salbatici din Africa sau Orientul mijlociu

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.