Un deținut de 47 de ani, condamnat la 2 ani, 8 luni şi 20 de zile de închisoare pentru furt calificat, s-a spânzurat în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă cu un cearşaf în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi.
Bărbatul fusese încarcerat pe 16 noiembrie și se afla în perioada de carantină.
„A fost sesizat Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Iaşi care au venit la faţa locului pentru cercetări suplimentare. Despre incident a fost informată şi familia persoanei în cauză. Bărbatul de 47 de ani era încarcerat de pe 16 noiembrie, fiind condamnat la o pedeapsă de 2 ani, 8 luni şi 20 de zile pentru furt calificat. Persoana încarcerată era singură în camera detenţie, întrucât era în perioada de carantină”, a declarat purtătorul de cuvânt al Penitenciarului de Maximă Siguranţă Iaşi, Gabriela Topoliceanu.
Poliția a deschis un dosar penal pentru moarte suspectă.