Gest stupefiant făcut de Guvernul britanic în cazul Snowden

Guvernul britanic a forţat cotidianul The Guardian să distrugă dosare, ameninţându-l cu o procedură judiciară după publicarea unor documente secrete americane furnizate de Edward Snowden, a declarat marţi editorul jurnalului britanic, relatează AFP, citată de Agerpres.

Alan Rusbridger a afirmat că a fost contactat „de un foarte înalt responsabil al guvernului, care afirma că reprezintă opinia premierului”. Rusbridger a avut apoi două întâlniri cu acest responsabil, care „i-a cerut returnarea sau distrugerea tuturor materialelor pe care le aveam în lucru”.

The Guardian se afla în plin proces de publicare a dezvăluirilor privind programele de supraveghere în masă ale Agenţiei Naţionale de Securitate (NSA) din SUA şi ale omologului său britanic, GCHQ, după ce fostul consultant american Snowden a transmis cotidianului mii de documente secrete.

Într-un articol publicat marţi de The Guardian, Rusbridger susţine că autorităţile i-au spus: „V-aţi distrat destul. Acum vrem să daţi înapoi lucrurile acestea”.

‘”Am avut apoi mai multe întâlniri cu persoane mai puţin cunoscute de la Whitehall”, cartierul unde se află birourile premierului, a continuat editorul. „Cererea era aceeaşi: returnaţi materialele de la Snowden sau distrugeţi-le. Aţi avut parte de dezbaterea voastră. Nu este nevoie să mai scrieţi pe acest subiect”, i s-ar fi comunicat lui Alan Rusbridger.

Editorul a declarat că guvernul l-a ameninţat că demarează o procedură judiciară pentru a încerca să recupereze documentele secrete, în cazul în care jurnalul nu le distruge.

„Iar atunci s-a produs unul din cele mai bizare momente din lunga istorie The Guardian”, a adăugat acesta.

„Doi experţi în securitate de la GCHQ au supravegheat distrugerea harddisk-urilor în subsolul The Guardian pentru a se asigura că nu mai există nimic care ar putea prezenta vreun interes de a fi transmis agenţilor chinezi”, a povestit editorul.

Articolul lui Alan Rusbridger a fost publicat în contextul în care autorităţile britanice sunt vizate de un val de proteste după arestarea timp de nouă ore a lui David Miranda, partenerul jurnalistului care a lucrat cu Snowden pentru a dezvălui programele de supraveghere americane.

Rusbridger a condamnat arestarea şi a avertizat că ‘în scurt timp va deveni imposibil pentru jurnalişti să aibă surse confidenţiale’.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.