Gestul scandalos al Israelului după atentatul de la Paris

Israelul a insistat ca evreii ucişi în atacurile teroriste de la Paris să fie înmormântaţi pe teritoriul său, după care le-a cerut bani familiilor şi comunităţii evreilor din Franţa.

De cotidianul.ro - Autor
Gestul scandalos al Israelului după atentatul de la Paris

Israelul a insistat ca evreii ucişi în atacurile teroriste de la Paris să fie înmormântaţi pe teritoriul său, după care le-a cerut bani familiilor şi comunităţii evreilor din Franţa.

Israelul a insistat ca evreii ucişi în atacurile teroriste de la Paris să fie înmormântaţi pe teritoriul său, după care le-a cerut bani familiilor şi comunităţii evreilor din Franţa, după cum transmite b1TV.

Guvernul a insistat ca cei patru evrei uciși în atacul de la un magazin din Paris să fie înmormântați în Israel și chiar a făcut presiuni asupra unei familii, care inițial dorea ca funeraliile să se desfășoare în Franța, a declarat președintele organizației de voluntari Zaka, Yehuda Meshi-Zahav, pentru Haaretz.

Ulterior, familiile şi comunitatea evreilor francezi au fost rugate să plătească pentru morminte. Întrucât victimele nu erau cetăţeni israelieni, înmormântările nu au fost plătite de Institutul Naţional de Asigurări și nici Guvernul israelian nu le-a declarat funeralii de stat.

Abia după o zi de negocieri s-a decis ca statul israelian să acopere costurile.

După ce s-a decis înmormântarea celor patru victime în Israel, au apărut probleme în ceea ce priveşte locul înhumării, care a fost schimbat de trei ori.

Iniţial, societatea funerară a comunităţii yemenite a sugerat ca victimele să fie înmormântate pe Muntele Măslinilor, în Ierusalimul de Est, dar a cerut 15.000 de euro pentru un mormânt.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.