Gheorghe Bunea Stancu rămâne cu decizia de incompatibilitate

Preşedintele suspendat al CJ Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, a fost găsit vinovat de ICCJ că a încălcat regimul privind conflictul de interese în materie administrativă după ce a semnat contracte de asociere cu două cluburi sportive controlate de firme unde el este acţionar majoritar, relatează B1 TV.

Astfel, instanța supremă a menținut decizia din 14 februarie a Curţii de Apel Bucureşti, care a hotărât respingerea cererii lui Stancu. Mai exact, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean (CJ) Brăila contestase în instanţă raportul inspectorilor de integritate, însă CAB a respins solicitarea edilului.

Prin sentinţa de marţi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a hotârât că Gheorghe Bunea Stancu este vinovat de încălcarea regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă, motiv pentru care nu a anulat raportul ANI, întocmit în cazul său, în urmă cu doi ani.
În 31 august 2012, ANI anunţa că preşedintele CJ Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă, după ce a semnat contracte de asociere cu două cluburi sportive controlate de firme unde el este acţionar majoritar, potrivit ANI.

În calitate de președinte al Consiliului Judeţean Brăila, Bunea Stancu a întocmit şi adoptat atât expunerile de motive, cât şi hotărârile Consiliului Judeţen Brăila, şi a semnat contractele de asociere între Consiliul Judeţean Brăila cu SC Clubul de Fotbal Brăila SA, respectiv cu Asociaţia Sportivă Handbal Club „Dunărea” Brăila, în baza cărora a fost încasată suma totală de 7.512.207 lei, informa Agenţia Naţională pentru Integritate (ANI).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.