Zecile și sutele de mii de imigranți care au sosit în ultimele luni în statele europene sunt o provocare pentru autorități. Cazare, procesarea cererilor de zil, cursuri de limbă, locuri de muncă și, cel mai important, integrarea în societate. Soluția de urgență și cea mai ieftină a fost până acum tipărirea unor ghiduri de comportament care se folosesc mult de pictograme. Arhitectul libanezo-britanic Karl Sharro a oferit poate cea mai buna critică la adresa acestor ghiduri-fluturași: ghidul de conduită al europenilor în Orientul Mijlociu.
Au apărut inițial în Austria, iar după violențele și agresiunile sexuale de la Koln, ideea a fost preluată în Elveția și Germania.

Presa a început să crirtice aceste ghiduri pentru că simplifică până la ridicol și mesajul, și imaginile. NewYork Times scrie că problema nu este informarea imigranților asupra posibilelor delicte și infractiuni, ci reprezentarea acestora mult prea simplist, în contradicție cu violențele care au avut loc în realitate și într-un mod care transmite populației că orice imigrant este susceptibil să comită asemenea fapte.