Sebastian Ghiță a declarat, într-un interviu pentru Evenimentul Zilei, că a știut, la ultima întâlnire cu reprezentanții SRI și cei din Comisia de Control ce urmează să i se întâmple, dar a vrut să îl privească pe prim adjunctul SRI, Florian Coldea, în ochi.
„Conducerea Serviciului, directorul și primul adjunctul, vin, dau mâna, schimbă câteva vorbe cu cei din comisie care își termină mandatul și am mers și eu la acea întâlnire, sigur căutând să mă uit încă odată în ochii lui Florian (n.r.: Florian Coldea). Nu suntem naivi. Timp de 2-3 ani, poate și mai bine, i-am spus, explicat și lui Kovesi și lui Iacob, lui Maior și celor din Comisie ce se întâmpla cu omul și oamenii ăștia, nu știam că procurorii falsifică înregistrări, dar vedeam cam sunt lucruri în neregulă și îi povesteam lui Coldea, se mira, zâmbea, am vrut să ma uit în ochii lui.”, a declarat Sebastian Ghiță, într-un interviu acordat jurnalistului Ion Cristoiu.
Fostul parlamentar a mai spus că au existat și momente tensionate.
„Maior spunea că lucrurile trebuie verificate. (…) Au existat și momente mai tensionate, încercând eu și Maior să îi deschidem ochii, că lumea gândeste și altfel, că sunt doctori, șefi de spitale care spun, că situatia devine prea agresivă. Mulți tind să îi pună în aceeași oală pe Coldea și Maior, nu sunt în aceeași situație”, a afirmat Ghiță.
Sebastian Ghiță a fost văzut ultima oară în noaptea dinspre 19 spre 20 decembrie 2016, când pleca de la un eveniment organizat de SRI. Acolo a participat în calitatea sa de membru al comisiei parlamentare de control, moment în care poliţiştii care îl filau, la cererea procurorilor, l-au pierdut.
„Cei de la petrecere ştiau toţi că voi fi arestat. Eram mort, dar eu nu ştiam. Eram mort viu. Georgian Pop, care până atunci era băiețel de ambasadă mă trăgea de ureche, unul în vârstă mă mângâia pe cap, îmi era evident că toti fuseseră brifați că a doua zi mă arestează că nu mai am vreo șansă că e totul pregătit și totuși sunt un om care poate să își dea seama când ceva rău se întamplă. Brusc venea Crăciunul și pe mine mă chema Ghiță „, a deschis fostul parlamentar ultima întâlnire cu membrii SRI.
Ghiță a fost prins în Belgrad, pe 13 aprilie 2017.
Ba prin ce s-a întâmplat și funcția deținută de dl. Maior, Coldea și Major “sunt în aceeași situație” cu circumstanță agravantă pentru cel ce a fost Directorul SRI.