Ghiță, despre ultima întâlnire cu SRI-iștii: Am vrut să mă mai uit în ochii lui Coldea

Sebastian Ghiță a declarat, într-un interviu pentru Evenimentul Zilei, că a știut, la ultima întâlnire cu reprezentanții SRI și cei din Comisia de Control ce urmează să i se întâmple, dar a vrut să îl privească pe prim adjunctul SRI, Florian Coldea, în ochi.

„Conducerea Serviciului, directorul și primul adjunctul, vin, dau mâna, schimbă câteva vorbe cu cei din comisie care își termină mandatul și am mers și eu la acea întâlnire, sigur căutând să mă uit încă odată în ochii lui Florian (n.r.: Florian Coldea). Nu suntem naivi. Timp de 2-3 ani, poate și mai bine, i-am spus, explicat și lui Kovesi și lui Iacob, lui Maior și celor din Comisie ce se întâmpla cu omul și oamenii ăștia, nu știam că procurorii falsifică înregistrări, dar vedeam cam sunt lucruri în neregulă și îi povesteam lui Coldea, se mira, zâmbea, am vrut să ma uit în ochii lui.”, a declarat Sebastian Ghiță, într-un interviu acordat jurnalistului Ion Cristoiu.

Fostul parlamentar a mai spus că au existat și momente tensionate.

„Maior spunea că lucrurile trebuie verificate. (…) Au existat și momente mai tensionate, încercând eu și Maior să îi deschidem ochii, că lumea gândeste și altfel, că sunt doctori, șefi de spitale care spun, că situatia devine prea agresivă. Mulți tind să îi pună în aceeași oală pe Coldea și Maior, nu sunt în aceeași situație”, a afirmat Ghiță.

Sebastian Ghiță a fost văzut ultima oară în noaptea dinspre 19 spre 20 decembrie 2016, când pleca de la un eveniment organizat de SRI. Acolo a participat în calitatea sa de membru al comisiei parlamentare de control, moment în care poliţiştii care îl filau, la cererea procurorilor, l-au pierdut.

„Cei de la petrecere ştiau toţi că voi fi arestat. Eram mort, dar eu nu ştiam. Eram mort viu. Georgian Pop, care până atunci era băiețel de ambasadă mă trăgea de ureche, unul în vârstă mă mângâia pe cap, îmi era evident că toti fuseseră brifați că a doua zi mă arestează că nu mai am vreo șansă că e totul pregătit și totuși sunt un om care poate să își dea seama când ceva rău se întamplă. Brusc venea Crăciunul și pe mine mă chema Ghiță „, a deschis fostul parlamentar ultima întâlnire cu membrii SRI.

Ghiță a fost prins în Belgrad, pe 13 aprilie 2017.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

8 Comentarii

  1. Ce, ba, nu v-ati saturat de povestile nemuritoare ale lui Andersen asta? Ce vrea sa ne arate, ca la o paranghelie organizata la el acasa, a venit toata „crema” dupa ce s-a milogit de aia 2 luni inainte ca sa-l onoreze? Si o sa ajunga sa ne mai puna inca o data placa aia cu „La chilia in port”, si noi o sa cadem pe spate cand o s-o auzim pe Kovesi ca stie si ea sa ingane un refren. Ce-o fi zis Guitanu, ba, daca reusesc si eu sa ma bag in seama pe langa asta, poate-oi scapa daca o sa am probleme! Kovesi si-a vazut de treaba ei si, cand ala a avut probleme, nu i-a pus nicio „pila”. SI-atunci ala a dat tare in ei cu fuga, si a inceput seria de povesti nemuritoare.

  2. Fostul parlamentar Sebastian Ghiță a „declarat”, într-un interviu pentru Evenimentul Zilei …(Ion Cristoiu)!-> Manus manum lavat. (O mână spală pe alta)!Bartolomeu

  3. Pușculița Ghiță sa vina în tara și sa povestească ce afaceri a făcut si cu cine. Dacă-i vinovat la pușcărie dacă nu liber.

  4. Ciorba eternei si fascinantei Securitati reancalzita si servita de Editat Cristoiu, Editat, coleg de gargara cu DDDirect in puscarie. Horror ! Dar si mai horror este ca mai toata mass-media „libera si democrata” s-a repezit asupra mortaciunii care sufoca Romania. Si cum o face in Postul Pastelui !

  5. CIND VEZI ( cu sila ) , mari si periculosi infractori romani , cum se plimba pe pasunile Europei si Americii , nestingheriti si nesuparati , cum acorda ” interviuri ” unor ” ziaristi ” foarte cunoscuti…te intrebi daca Romania mai are m. de Interne si de Justitie ?

  6. E foarte clar-Ghita ca si Dragnea,Ponta,Oprea,Voiculescu au facut sau uni mai fac parte din sistem-din ceea ce spun ei_statul paralel dar au fost atat de prosti incat au crezut ca indiferent cate furaciuni fac vor fi acoperiti de cei pe care ii credeau prieteni.Nu era asa,acestia aveau o strategie prin care au aflat toae amanuntele necesare pentru intocmirea unor dosare penale.Acum se plang facand pe nevinovatii,Ce spun ei?Suntem nevinovati,am furat cu acordul institutiilor statului din moment ce furam in ochii lor.Numai ca au uitat o zicala-Ukciorul nu merge de multe ori la apa.

  7. Ba prin ce s-a întâmplat și funcția deținută de dl. Maior, Coldea și Major “sunt în aceeași situație” cu circumstanță agravantă pentru cel ce a fost Directorul SRI.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.