Sebastian Ghiță, lăsat cu ochii în soare

Ministrul Justiției Tudorel Toader a declarat, miercuri, referindu-se la cererea pe care i-a adresat-o Sebastian Ghiță de suspendare a extrădării, că un inculpat nu poartă dialog direct cu ministrul Justiției, iar solicitarea nu trebuie adresată Ministerului Justiției din România, ci instanței din Serbia.

„Nu poartă un inculpat dialog direct cu ministrul Justiției, oricare ar fi el. El are o procedură de extrădare în Serbia și trebuie să se adreseze instanței din Serbia, nu Ministerului Justiției din România. Nu-mi cereți acum, aici, eu să comentez ce au comentat unii la televizor. Ministrul discută oficial, pe canale oficiale, prin documente înregistrate oficial. Nu mă puneți pe mine acuma să comentez, nici nu am văzut aseară, eram pe drum, veneam, să comentez ce a spus nu știu cine la televizor”, a spus Tudorel Toader.

Ministrul Justiției a mai susținut că nu s-a întâlnit cu Sebastian Ghiță atunci când a fost în vizită în Serbia.

„Exclus (să mă întâlnesc cu Sebastian Ghiță în Serbia -n.r.). Cum să se întâlnească un ministru al Justiției cu cineva care este în procedură de extrădare? Unii m-au întrebat dacă participă la discuții cu ministrul Justiției. Este absolut imposibil. Nu că nu am avut, nici măcar nu l-am văzut cum nu l-ați văzut nici dumneavoastră ieri sau alaltăieri”, a afirmat Toader.

Tudorel Toader a făcut precizările după Sebastian Ghiță a declarat, marți seară, că i-a trimis ministrului Justiției documente și dovezi că probele folosite de DNA în cererea de extrădare sunt false, precizând că speră că ministrul va cere suspendarea procedurii de extrădare.

„Toate documentele pe care le-am strâns, cu dovezi, că probele folosite de DNA în cererea de extrădare sunt false și falsificate le-am trimis domnului Tudorel Toader și sper că, mai repede, nu mai târziu, dânsul va cere suspendarea acestei extrădări. (…) Nu se poate să semneze pentru revocarea lui Kovesi, dar să folosească probele false ale doamnei Koveși. E un nonsens”, a spus Ghiță, la România TV.

Tudorel Toader a mai afirmat, miercuri, că a durat două săptămâni, respectiv de pe 7 martie pe 21 martie, ca magistrații Curții de Apel Ploiești să trimită documentele în original pentru extrădarea lui Sebastian Ghiță, menționând că „și pe jos ar fi ajuns mai devreme”.

„Am transmis solicitarea la Curtea de Apel Ploiești pe 27 februare. Pe 7 martie, Curtea de Apel Ploiești ne-a transmis documentele, Ministerul Justiției le-a tradus, pe 8 martie le-a transmis prin fax la Curtea Supremă din Serbia. Cu dovadă de expediere, cu dovadă de primire. Am solicitat Curții de Apel, cum cere procedura de extrădare, documentele în original. Dacă ni le-a trimis în copie pe 7 martie, în original ni le-a trimis pe 21 martie 2018. În aceeași zi, 21 martie, au fost transmise pin curierat rapid către Ministerul Justiției din Serbia și avem dovada primirii la minister pe 23 martie. Cel mult, puteți întreba Curtea de Apel Ploiești de ce i-au trebuit două săptămâni, de pe 7 martie până pe 21 martie, să ajungă de la Ploiești la Ministerul Justiției din România , unde ar fi ajuns și pe jos mai devreme de două săptămâni”, a declarat, miercuri, Tudorel Toader la ministerul Justiției.

Reacția ministrului Justiției a venit după ce presa sârbă a scris că documentele suplimentare în cazul Sebastian Ghiță nu au ajuns la Înalta Curte de Casație din Belgrad, în contextul în care Tudorel Toader spunea că acestea au fost trimise până la finalul lunii martie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

11 Comentarii

  1. Cand spuneam ca Tudorel Toader ii mananca painea lui Cristoiu,aveam dreptate!In goana dupa senzational,Tudorel Toader va face cunoscute lumii discutiile amicale, la gura sobei,cu transfugul Ghita Sereistul!Televizuinele surori Felix TV vor anunta ora epocalelor dezvaluiri…

    • MESAJUL REAL AL LUI TOADER ”-Frate, nu te ofusca, rămîne cum am stabilit! Noi o să ne facem de cacao încălcînd toate procedurile de urgență, pentru a-ți permite să o ștergi în liniște spre zări foarte senine din cauza neîndeplinirii unor proceduri la mintea cocoșului, iar tu taci dreacului din gură cu privire la furăciunile noastre și te axezi pe cucuvelele Koveșoaicei și maidanezii maltratați de Băselu! În curînd o să încălcăm procedurile de extrădare atît de grosolan, că o să fie evident că ești o victimă a statului paralel, și Soros plus Mossadul ți-au înscenat fapte de corupție imaginare, deci vei fi eiberat și vei primi azil politic în Madagascarul lui Mazăre! Nici măcar dacă -Doamne ferește!- vei fi totuși adus în România, nu e totul pierdut! Avem procurori și judecători care te vor ancheta și condamna simbolic pentru abandonarea bufnițelor, nu pentru altceva! Și o să-l reactivăm pe judecătorul pensionar de lux care l-a judecat și „condamnat” și pe Marele Livius I, să te condamne ilegal și pe tine, ca să scapi la timp, și să poți face plîngere la CEDO! Doar io mi-s ministru, să moară mama!”

    • Dragi basisiti, dupa cum ati putea chiar si voi sa intelegeti, daca nu ati face pe prostii cu mult aplomb,Curtea de Apel Ploiesti a avut nevoie de 14 zile calendaristice ca sa transmita documentele incriminatorii in original. Doua concluzii se impun.Primo,au fost intr-o mare dilema daca sa transmita sau nu plastografiile cu puncte si semne de recunoastere incifrate de catre Vlad Cosma, si in acest fel sa faca Justitia Romaneasca de kkao,cu mandratea de DNA cu tot.DE aceea nici nu vom sti vreodata ce au trimis in pachet. Secundo, sa trimita doar o copie xerox dupa plastografie , care dupa cum se stie nu este opozabila unor verificari de autenticitate,dupa nicio lege din tarile civilizate.Le-au facut pe amandoua, insa,ca sa nu fie vorbe. Justitie de doi bani,balkanism tampit si securism imputit,asta ar mai fi de spus. Corolarul actiunii : suntem la o distanta astronomica de o Justitie adevarata si in urma multor tari ca Serbia.

    • Bulibașă, voi ăștia, văcăroiștii, ne tot dați în cap cu încălcarea procedurilor, carele proceduri le permit celor ca voi să scape de orice răspundere! Doar din cauza procedurilor stufoase și nenorocite au scpăat pînă acum de pîrnaie toți marii afaceriști și politicieni înfiorător de cinstiți, care s-au îmbogățit -minune mare!-, taman după ce au ajuns la suculentul ciolan al puterii, și în vreme ce banii pentru investiții lipsesc cu desăvîrșire! Probabil îi fură sorosiștii, băsiștii, rezistenții ,stato-paraleliști sau doraniștii, că prea lipsesc la apel! Nu acuzațiile aduse lui Ghiță contează, ci faptul că pentru a aduce în țară un infractor căutat de justiție se cer proceduri idioate, făcute special pentru a favoriza dispariția în neant a celor căutați!

  2. Nea Tudorel se afla intr-o grava eroare conceptuala ! Un inculpat este, pana la proba contrara, nevinovat. Iar ministrul justitiei ar trebui sa poarte un dialog civilizat cu orice roman, fie el vinovat sau nevinovat. Ca de aia este platit din banii romanilor, fie ei vinovati sau nevinovati.

  3. De ce a durat 2 saptamani sa ajunga documentele de la Ploiesti la Bucuresti? Poate inca nu erau scrise.

  4. ” Un inculpat nu poarta un dialog direct cu ministrul justitiei ” ( cu referire la Ghita )….absolut correct ….dar cum face cu Tariceanu , Dragnea , Vilcov ?

  5. Interesant este ca in 27 aprilie 2018 se face anul de cand acelasi Tudorel Toader a anuntat cu surle si trambite ca a trimis actele de extradare !Mult le trebuie si sarbilor sa citeasca niste document,sa se faca de fapt ca citesc,pentru ca e vorba de o solicitare a Romaniei vis a vis de un inculpat transfug ,tara cu care Serbia nu a avut relatii de inamicitie!Propun recunosterea urgenta a Kosovo si o hotarare a parlamentului prin care Serbia nu va intra niciodata in UE!Sa le dam razboi daca asta vor!MAE si Presedintele nu vad ca Serbia isi bate joc?

  6. Am dezlegat misterul: documentele au mers pe autostra Ploiesti Brasov si apoi Brasov Bucuresti.In final documentele se pare ca au fost gasite, dar din pacate autostrada este de negasit! Poate ne trimite Ghita o inregistrare cu autostrada intunericului, sa ne insoreasca „ca la Ploiesti”! Bartolomeu

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.