Gică Popescu ar putea fi eliberat

Gigă Popescu ar putea să scape mai repede din arest, urmând a fi eliberat condiţionat pentru un comportament…

De (R.C.)
Gică Popescu ar putea fi eliberat

Gigă Popescu ar putea să scape mai repede din arest, urmând a fi eliberat condiţionat pentru un comportament…

Gigă Popescu ar putea să scape mai repede din arest, urmând a fi eliberat condiţionat pentru un comportament ireproşabil în penitenciar, anunță B1 TV.

Cu toate că mai are de executat încă un an şi jumătate din pedeapsa primită în Dosarul Transferurilor, fostul căpitan al echipei naţionale ar putea părăsi arestul după o lună și jumătate.

„Gică a avut o atitudine incredibilă în penitenciar. În prima fază, la Rahova, a respectat pe toată lumea și nu a avut nici măcar o abatere, iar aici, la Jilava, unde este și coleg de celulă cu Mihai Stoica, a avut un comportament de nota 10. De aceea, o comisie a penitenciarelor se va reuni, în scurt timp, pentru a decide în cât timp va putea fi eliberat Popescu, mai ales că el a și dat banii pentru care a fost condamnat. Se vehiculează varianta că ar putea ajunge acasă în aproximativ o luna și jumătate”, a declarat un apropiat al fostului fotbalist, potrivit wowbiz.ro

Până în prezent, Gică Popescu a executat doar jumătate din pedeapsa de 3 ani o lună şi 10 zile primită.

Tot aproape de libertate ar fi şi Mihai Stoica, tot pe motiv că s-a comportat exemplar în închisoare, dar şi fostul şef al comisiei centrale a arbitrilor, Vasile Avram.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.