Gică Popescu, despre scandalul momentului: „A fost alegerea FRF”

Gică Popescu spune că Federația Română de Fotbal a decis să-i trimită pe componenții Generației de Aur la Tribuna 2 a stadionului Arena Națională la meciul Austria-Macedonia de Nord din cadrul Campionatului European de Fotbal.

„Vad că sunt foarte multe discuţii în jurul faptului că noi, cei din Generaţia de Aur, am primit bilete la meciul Austria – Macedonia de Nord, la tribuna a doua. A fost alegerea Federatiei Române de Fotbal. Eu şi Gică Hagi am ales să stăm pe locurile pe care le-am plătit eu. Am cumpărat, pentru mine, pentru familia mea, pentru prietenii mei, bilete în valoare de multe mii de euro. Dar ne-am simţit acolo, la tribuna a doua, ca pe vremuri. Cu suporterii care ne-au apreciat. Cu fanii care au venit să facă fotografii cu noi. Cu cei care au fost pe străzi la marile noastre victorii. La Campionatul Mondial din SUA 94, voi şi noi, am umplut ţara de bucurie! Îmi amintesc, după victoria cu Argentina, sute de mii de oameni au defilat de la Piaţa Unirii la Piaţa Romană! Acestea sunt lucrurile care rămân, care contează cu adevărat”, a scris Popescu pe Facebook.

Foştii internaţionali Gheorghe Hagi, Gheorghe Popescu şi Dorinel Munteanu au stat la tribuna a II-a la meciul Austria-Macedonia de Nord, în timp ce la VIP au stat politicieni şi oficiali FRF.

La VIP au stat mai mulţi oameni politici precum Ludovic Orban, Anca Dragu, Dan Barna, Nicuşor Dan, șeful DNA Crin Bologa, pe lângă oficialii FRF Răzvan Burleanu sau Mihai Stoichiţă.

Varianta spusă de FRF

Federaţia susţine că întregul proces de ticketing la EURO 2020 este gestionat de UEFA, care nu oferă invitaţii.

Conform unui răspuns transmis gsp.ro de către FRF, întregul proces de ticketing la EURO 2020 este gestionat de UEFA, care nu oferă invitaţii. „Federaţia Română de Fotbal a făcut o cerere de cumpărare de bilete la UEFA, pentru a oferi locuri în tribună fostelor glorii fotbalistice, şi a primit bilete de categoria I. Preţul este tipărit pe bilet. FRF a făcut acest demers pentru 60 de glorii ale fotbalului românesc, oferindu-le cea mai bună variantă avută la dispoziţie la meciurile organizate de UEFA.  În privinţa locurilor VIP, facem precizarea că FRF nu a deţinut locuri în acest sector. UEFA a avut invitaţi proprii, străini şi români, printre care conducerea FRF (preşedinte, secretar general, secretar general adjunct, director tehnic) şi managerul Structurii Locale de Organizare a EURO 2020 la Bucureşti.  Totodată, este util de ştiut că UEFA are un alt criteriu de împărţire a locurilor în tribune, diferit de sistemul Tribuna I, Tribuna II şi Peluze. Cele 3 categorii UEFA sunt:

Categoria 1 – central, între cele două careuri de 16 m, pe ambele părţi ale stadionului

Categoria 2 – colţurile terenului

Categoria 3 – peluze”, se arată în răspunsul FRF.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

7 Comentarii

  1. Gica, sunt un fan al Stiintei dar nu crezi ca s-a umflat tarata in tine? Sii daca tot o tii cu detinutul politic, macar intra in PSD si nu te mai da virgina.

  2. anca dragu (peppa PIG)si-o cumparat beelet pe banii ei sau din banii nostrii?

  3. Gică a facut pentru Romania mai mult decât Iohannis, Nastase, Basescu luați la un loc. Dar asta este condiția nulitatilor, săi umilească pe cei cu adevărat valoroși, să-i bage la tribuna a 2a sau chiar la pușcărie. Dumnezeu va face dreptate.

  4. Faceti orice să scape fotbalul de HAHALERA securista Burleaanu!
    E susținut de un alt securist numit Dâncu Adâncu?
    PS.Cum reușește SRI sa-si plaseze oamenii peste tot? De exempu; CÂȚI dintre prefecți sun oamenii SRI ?

  5. rusine FRF!!!Ce-ai facut tu Burlene pentru fotbalul romanesc?le-ai dat jucatorilor nationalei chiloti albi?asta ai facut?pai se compara vreodata lesinatii aia de la V.I.P.,cu legendele noaste din fotbal?Gica Popescu a trebuit sa cumpere bilete la peluza 2,in timp ce tradatorii au stat la loc de cinste?baaa,nu ve e rusine?pai,nu va e rusine si stii de ce ?pentru ca sunteti oameni mici,mici!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.