Finanțatorul clubului de fotbal FCSB, George Becali, nu va mai putea cânta în strana Catedralei Patriarhale, după ce mai multe persoane și-au manifestat nemulțumirea față de prezența sa.
Într-o adresă semnată de preotul Adrian Agachi, purtătorul de cuvînt al Patriarhiei Române, Arhiepiscopia Bucureștilor este înformată că Patriarhul Daniel a dispus ca lui Becali să nu i se mai permită accesul, pe motiv că „nu dispun de competențe muzicale avizate”.
„Întrucât mai multe persoane care urmăresc transmisiunile în direct de la Catedrala Patriarhală au atras atenția în mod repetat, prin sesizări scrise și prin comentarii pe rețelele de socializare asupra prezenței inadecvate, în special prin implicarea deranjantă în cântarea la strană, în mod particular a domnului George Becali, dar și a altor persoane fără pregătire muzicală, în urma solicitării Consiliului Director al Centrului de Presă BASILICA transmisă Cabinetului Patriarhal, Preafericitului Părinte Patriarh Daniel a acordat, prin temeiul nr. 5.355/2025, Înalta binecuvântare pentru dispunerea de măsuri din partea Arhiepiscopiei Bucureștilor astfel încât persoanele responsabile de la Catedrala Patriarhală să nu mai permită accesul la strană persoanelor care nu dispun de competențe muzicale avizate de un organism de specialitate (Facultate de Teologie, Seminar teologic, Conservator etc.)”, se arată într-o adresă obținută de dobrogealive.ro
Daca nu canti cu frica de Dumnezeu, daca nu fuge glasul in fata Lui si gura sa se rotunjeasca sa pronunte cuvintele, dar sunetele nici nu ies si nici nu se aud, atunci nu faci cantare.
Cand nu se mai aude nimic din cauza trairii, atunci ai cantare!!!
Respecta adevarul!