„Gigi”, cu sechestru pe avere. Acuzațiile oficiale!

Procurorii DNA anunță, oficial, că Gigi Becali și nepotul său sunt urmăriți penal pentru spălare a banilor, fapte care ar fi fost săvârșite în perioada 2014-2019.

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus extinderea urmăririi penale față de două persoane, oameni de afaceri, pentru săvârșirea infracțiunilor de spălare a banilor, fapte presupus a fi săvârșite în perioada 2014-2019.
Anterior, în aceeași cauză, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de un evaluator desemnat de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (A.N.R.P), pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, cu consecințe deosebit de grave.

În Ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:

Evaluatorul desemnat de A.N.R.P. ar fi întocmit un raport de evaluare cu încălcarea legii 247/2005, prin care un teren de 21,75 ha situat în apropiere de mun. București, care făcea obiectul unui dosar de despăgubire la A.N.R.P., ar fi fost supraevaluat cu suma de 184.819.120 lei, sumă reprezentând un folos necuvenit în beneficiul celor doi oameni de afaceri.
Cunoscând că despăgubirea a fost stabilită în urma supraevaluării frauduloase, cei doi oameni de afaceri ar fi disimulat proprietatea și dreptul de dispoziție asupra despăgubirii. De asemenea, prin multiple transferuri succesive, intercalate și reciproce, cei doi oameni de afaceri ar fi efectuat o serie de operațiuni bancare, în perioada 2014-2019, în scopul separării și ascunderii sumei de originea ilicită. Aceștia ar fi folosit cea mai mare parte a sumei provenind din supraevaluarea frauduloasă pentru capitalizarea unor societăți comerciale și ar fi dobândit o parte importantă a sumei prin retrageri de numerar”, se arată într-un comunicat transmis de DNA.

Direcția Națională Anticorupție i-a pus sechestru pe avere lui Becali.

„Mi-au pus sechestru pe avere. O să mă duc să-i dau în judecată. Mi-au pus sechestru pe conturile mele, personale, nu au treabă societățile. Mă distrează acțiunile lor, dar în același timp mă si întristează. Într-o săptămână, două o să vedeți că se rezolvă totul”, a anunțat Gigi Becali la Digi Sport.

DNA susține că este vorba de 50 de milioane de euro. Finanțatorul FCSB susține că acești bani i-a dat cadou lui Vasi Geambazi și a vorbit despre actele de caritate pe care le-a făcut.

„Da, tată, da.. mă acuză de spălare de bani. Zic ei că am spălat bani cu Vasi. Că el mi-a dat mie 50 de milioane de euro, de la el din cont, și eu i-am dat înapoi, i-am dat 50 de milioane, i-am dat și mai mult. Ce spălare de bani să fie, eu i-am dat cadou, i-am dat cadou. Eu ajut oameni. Ce afaceri are Vasi să-mi dea mie să-i spăl banii? Ce eu sunt nebun să ajut oamenii și să fac pușcărie. Eu am ajutat oameni bolnavi de cancer.

Am salvat oameni. Eu fac donații, fac cadou. Sunt bani curați. Ce sunt nebun să spăl bani ca să ajut oameni, să fac eu pușcărie. Eu fac o grămadă de acte de caritate. Ce aflați voi e doar 3% din actele pe care le fac eu. DNA-ul nu mai are ce să facă, nu mai e corupție și trebuie să scoată oameni publici în evidență ca să își justifice existența”, a mai declarat finanțatorul FCSB pentru sursa citată.

George Becali s-a prezentat marți, 19 noiembrie, în fața procurorilor DNA alături de avocatul Alice Drăghici.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

17 Comentarii

  1. De-aia era Jiji langa usa DNA atat de pornit impotriva Vioricai Dancila !!Credea ca va impresiona vreun fraier !!Acum cred ca-l paste un ”concediu” de vreo 7-8 ani !!

    • Da, se pare că nu l-au ajutat declarațiile anterioare „la ieșirea de la DNA” despre dna Dăncilă!!!

  2. Dar cu marele ” om de afaceri ” Valentin Vişoiu şi Florin Şerban Barbu care au fraudat cu Stelu peste 100 milioane Euro via ANRP ( citat Băsescu : Vişoiu de la Conarg este un mafiot care rămâne prin turnătorie cu bani furați ANRP….) când DNA se autosesizeaza??????? Unde şi azi mai spală bani prin contracte de imprumut externe cu dobândă exorbitantă pentru a scăpa aşa de profit in firme din România!!!!!!

    • Asta este mafia makedonilor.Ei au infiintat ANRP si au facut operatiunile.

  3. Aoleu Gigi , iar ai bagat mana in borcanul cu miere ! Tocmai tu , Gigica , un om evlavios , un om cu frica lui D-zeu , un om care se fereste de pacat ! Din nou cel rau te-a dus in ispita ! Pai, te mai iarta cel de sus, cand tu te lasi ispitit de al negru si incornorat ? Da’ , mai sunt sperante : sa indeplinesti ce ai promis cand ai scapat de la „mititica”, plus 2-3 ani de matanii si un drum la Betleem si inapoi , descult si per pedes ! Domnule Becali , erai foarte mandru de puterea credintei tala in cele sfinte ! Mai bine las-o mai tango , ca oricum , nu te mai crede nimeni ,iar pe D-zeu , nu poti sa-l pacalesti !

  4. NU I-A TINUT FIGURA CU LAUDATUL D.N.A. A PUPAT-O ÎN DOS PE KOVESI DE I S-AU ÎNROSIT FESELE CELEBREI ALBA CA ZAPADA, DAR NU A TINUT VRAJEALA.

  5. Jijika de aia o vorbea de rău pe veorica și-l pupa-n cur pe sass! Mai inainte o pupa pe Luluța de-i albise spinarea! Ce caracter infect!I-o place Lui Dumnezeu caracterul tău fariseic ți ipocrit băh Jijikă?? Ce crezi?

  6. Probabil ca nea Jiji iarasi a uitat sa cotizeze … pai ce bre, crezi ca campania (ptiu, deja ce duhoare vineeee !) lu’ nen’tu de la Cotroceni e moca ? …

  7. Toti se intreaba cum fac machedonii bani! Iata raspunsul:fura cu acte in regula! Ei merg pe oportunitati si pe lozinca „hotul neprins este negustor cinstit”. In 30 de ani au rasarit pe tot cuprinsul patriei numai „casute” pe la munte si pe la mare cu cate 50 de camere fiecare si nimeni nu-i intreaba pe proprietari din ce bani! De ce? Fiindca si cei care ar trebui sa intrebe (magistratii) sunt si ei proprietari! „Na, stat mafiot, eu stiu ce spun…” Petrov.

  8. Posibil să nu fie Jiji cel vizat și să fie o lovitură cu manta, Jiji s-o convingă pe Pandelica să facă non-combat la vară!

  9. Place la ciobanu asta arroman migrat in sec. XV consecventa cu care tine neaparat sa ajunga inapoi la zdup.

  10. Directorii de fabrici, uzine, combinate strategice l-au muls și căpușat în cârdășie cu liderii sindicali și sub protecție SRI până le-au falimentat, ajungând să fie vândute ca fier vechi. Mii de specialiști care munceau în ele au rămas pe drumuri sau au luat calea bejaniei. Ați auzit ca vreun director vinovat de așa ceva să fie învinovățit de “abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, cu CONSECINȚE DEOSEBIT de GRAVE” și să-i fie poprită averea? Dar ați auzit de copilul unui astfel de director că a ajuns europarlamentar și comisarul politic al PNL însărcinat să să culeagă scamele și să perie haina președintelui?

  11. cam pârnaie scrie pe chelia lui jiji şi nici geambaşu de nepurcel n-o să scape…

  12. Felicitari Ticalosul asta parvenit o aberatie a sistemului post decembrist , un adevarat monstru care se ascunde sub egida religioasa si pura a poporului roman ,trebuie izbit de pamanint . Ticalosul asta reprezinta cea mai infecta, abjecta speta umana are toate calificativule de ordinar fara scrupule si decenta . A vazut diavolul in biserica ?!!!!

  13. Nu o fi perfect acest Gigi Becali , dar are la activ foarte multe acte de caritate , gesturi deosebit de generoase fata de persoane , familii si chiar comunitati intregi aflate in mare dificultate ! Gesturile sale caritabile deosebite i-au adus notorietate si simpatie din partea romanilor de caracter si bun simt , dar in acelasi timp au atras invidie si ura din partea altora cu mai putin caracter onest . Sant supermiliardari cu averi mult mai mari , implicati in fraude , acte ilicite grave , dar nu sant deranjati de ,,organe ” fiindca stau linistiti ,traiesc discret fara prea multa popularitate si agitatie , impartind generos din agoniseala ,,cinstita”, nu cu cei aflati in nevointa ci cu cei aflati la putere …

  14. Pentru numele lui Dumnezeu, lasati-i macar o oaie ca sa nu-si iasa din mana…

  15. DNA a rămas aceeași mizierie a statului paralel. Dacă Gigi cîștigă îăn instanță, să ceară și el propirea averilor acelor procurori.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.