Tribunalul Constanţa a decis miercuri să respingă cererea lui Marius Constantin, ginerele lui Bercea Mondial, prin care acesta solicita înlocuirea arestului preventiv cu o măsură mai blândă, fie arest la domiciliu, fie cercetare sub control judiciar.
Marius Constantin este acuzat că l-ar fi şantajat pe Mircea Băsescu, fratele preşedintelui Traian Băsescu,
Potrivit anchetatorilor, Constantin i-ar fi cerut acestuia suma de 280.000 de euro sun ameninţarea că va face publice informaţii compromiţătoare.
La sfârşitul lunii mai, Marius Constantin a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Pavel Abraham, avocatul lui Marius Constantin, a cerut miercuri eliberarea condiţionată a clientului său pe baza noilor probe prezentate, la sfârşitul săptămânii trecute, procurorilor DNA, respectiv două înregistrări audio-video, despre care avocatul a spus că sunt „foarte compromiţătoare” şi „contracarează ceea ce s-a spus în parte până acum”.
Ginerele lui Bercea Mondial rămâne în arest
Tribunalul Constanţa a decis miercuri să respingă cererea lui Marius Constantin, ginerele lui Bercea Mondial, prin care acesta solicita înlocuirea arestului preventiv cu o măsură mai blândă, fie arest la domiciliu, fie cercetare sub control judiciar.Marius Constantin este acuzat că l-ar fi şantajat pe Mircea Băsescu, fratele preşedintelui Traian Băsescu,Potrivit anchetatorilor, Constantin i-ar fi cerut […]