Gitenstein despre „greşeala” românilor când aplică pentru viza SUA

Ambasadorul SUA, Mark Gitenstein, s-a declarat „încrezător”, în emisiunea „După 20 de ani” difuzată duminică de PRO TV, că noua legislaţie privind programul Visa Waver, care ar putea duce la eliminarea vizelor pentru români, va fi aprobată anul viitor de Statele Unite.

Întrebat în emisiunea unde greşesc românii cel mai mult atunci când cer viză pentru SUA, Mark Gitenstein a explicat că aceştia nu au destule dovezi ale legăturilor lor cu România.

„Altfel spus, când stau în faţa funcţionarilor consulari, nu-i pot convinge pe aceştia că au aici familie, proprietăţi, aşa că impresia funcţionarului de la consulat este că merg în SUA ca să rămână acolo, ceea ce nu au voie să facă. MAE a făcut o treabă foarte bună, cu ajutorul nostru, încercând să-i educe pe români în domeniul ăsta. Ar trebui să vizitaţi site-ul MAE şi site-ul Ambasadei SUA, ca să fiţi siguri că oferiţi informaţiile adecvate, când faceţi cererea” a adeclarat ambasadorul.

Întrebat când ar putea circula românii fără vize în Statele Unite, Gitenstein a arătat că acest lucru depinde de multe lucruri, dar, în primul rând, de rata refuzurilor, care este în scădere.

„A scăzut cu 2-3 procente de când sunt eu aici, ceea ce e bine. În parte, cred că scade fiindcă oamenii sunt mai informaţi, iar numărul oamenilor care fac cereri repetate a scăzut. Nu la zero, dar e mult mai mic, iar asta reduce procentul de refuzuri. Cred că, dacă noua legislaţie susţinută de preşedintele Obama, legislaţie pe care o susţin şi eu, ar fi votată, balanţa ar fi înclinată puţin în favoarea României, ceea ce i-ar uşura accesul în programul de eliminare a vizelor. În acest caz, chiar dacă procentajul refuzurilor ar continua să conteze, ar conta şi numărul celor care rămân în SUA peste perioada admisă”, a adăugat ambasadorul.

El a spus, însă, că noua legislaţie nu va fi votată anul acesta, pentru că nu mai este destul timp.

„Dar sunt încrezător că va fi reintrodusă anul viitor şi cred că sunt şanse mari să fie votată în Congresul viitor”, a adăugat Mark Gitenstein.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8535 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.