Golănii electorale „marca” Ponta şi Băsescu

Ponta vs Ponta. Premierul îşi asmute gonacii să atace în haită ceva ce înainte considera că este corect şi legitim. Traian Băsescu violează din nou Constituţia şi nimeni nu-i zice nimic. Mass-media i-a făcut campanie gratuită preşedintelui.

Golănii electorale „marca” Ponta şi Băsescu

Ponta vs Ponta. Premierul îşi asmute gonacii să atace în haită ceva ce înainte considera că este corect şi legitim. Traian Băsescu violează din nou Constituţia şi nimeni nu-i zice nimic. Mass-media i-a făcut campanie gratuită preşedintelui.

Ponta vs Ponta. Premierul îşi asmute gonacii să atace în haită ceva ce înainte considera că este corect şi legitim. Traian Băsescu violează din nou Constituţia şi nimeni nu-i zice nimic. Mass-media i-a făcut campanie gratuită preşedintelui.

Ponta îşi asmute gonacii să facă zgomot, dar uită ce a declarat în 2013

Bătălia electorală din acest an atinge culmile grotescului şi ale golăniei. Avem două cazuri „şcoală” în ultimele zile. Premierul Ponta îşi asmute oamenii să atace noul adversar politic, PNL, pe un subiect pe chiar el l-a considerat ca fiind legitim. Pentru preşedintele Traian Băsescu, încălcarea Constituţiei a devenit o banalitate. De această dată nimeni însă nu l-a deranjat. Vă prezentăm cele două cazuri „şcoală”.

O declaraţie în nume propriu sau nu

28 martie (cca.15.30): Pe o agenţie de ştiri apare o declaraţie de la o conferinţă de presă a liderului PNL Alba (şi totodată vicepreşedinte al partidului), Teodor Atanasiu: „După rezultatul de la europarlamentare, eu sper ca cei de la PDL, care s-au delimitat frumos de Traian Băsescu, să înţeleagă că trebuie să vină alături de PNL într-o fuziune, ca să îşi menţină aleşii locali şi parlamentarii şi pentru a putea construi un proiect de dreapta puternic. Fiindcă altfel o să continue hemoragia la ei”.

Ce a spus de fapt Atanasiu? Ceea ce ştie şi vede toată lumea: că PDL îşi pierde şi îşi va pierde după europarlamentare aleşii locali şi o parte dintre parlamentari, care vor migra spre PMP-ul lui Traian Băsescu. Fruntaşul liberal (că a fost o părere personală sau idee venea de mai sus, nu ştim) a mai afirmat că PDL-iştii care s-au delimitat de Traian Băsescu pot veni în PNL. Termenul de fuziune utilizat se referă mai mult la problemele ce ţin de proceduri şi documente pentru a nu lăsa „palmaresul” PDL pe mâna lui Traian Băsescu. Deci, nimic senzaţional.

Gonacii lui Ponta atacă în haită…

28 martie (cca 18.30): „Crin Antonescu a decis să rupă USL, invocând tot felul de pretexte, crezând că va reuşi să îi păcălească pe români. Sondajele ne spun că planul său a eşuat. Acum, domnul Atanasiu ne spune cu subiect şi predicat de ce PNL a renunţat la USL: pentru a se uni cu PDL. Simplul gând că PNL ar putea fuziona cu cei care au distrus România este o lovitură grea dată românilor. În 2012, românii au votat USL ca să scape de PDL şi Traian Băsescu, nu ca să îi readucă la putere” – Mihai Sturzu, deputat PSD.

28 martie (cca.20.40): „Această fuziune cerută de domnul Atanasiu confirmă că a existat un plan de ieşire din USL şi de îndreptare către un alt partid politic. Pe de altă parte, stau şi mă gândesc cum or face liberalii la Alba campanie electorală, când au venit în 2012 cu alte promisiuni pentru electorat, cu o luptă împotriva regimului Băsescu, iar acum se aliază cu cei pe care atunci i-au condamnat?” – Viorica Dăncilă, eurodeputat PSD, într-o emisiune la Antena3 cu un moderator extrem de indignat de „decizia” liberalilor.

29 martie (cca.14.00): „Pe zi ce trece, pare că prinde tot mai mult contur planul lui Crin Antonescu, început cu ruperea USL în urmă cu o lună. Apropierea PNL de Traian Băsescu şi PDL este tot mai evidentă, ultima dovadă fiind chiar o invitaţie deschisă lansată de senatorul liberal Teodor Atanasiu către PDL de a fuziona cu PNL. Iar unele reacţii pozitive dinspre democrat-liberali arată că se doreşte, de fapt, întoarcerea în trecut, la Alianţa D.A.” – Cătălin Ivan, europdeputat, purtător de cuvânt al PSD.

După cum se poate vedea, toate cele trei „reacţii” au un numitor comun: Antonescu (+PNL) a rupt USL pentru a se apropia de Băsescu şi PDL. Nu contează că la ora „reacţiilor” nu se ştia dacă afirmaţiile lui Atanasiu au fost făcute în nume propriu sau nu. Nu contează că, măcar oficial, PMP este acum partidul lui Traian Băsescu şi nimeni din PNL nu a făcut vreo referire la PMP. În ceea ce o priveşte pe dna Băncilă, în elanul ei ofensiv, „acum (PNL) se aliază cu cei pe care atunci i-au condamnat”, a uitat un amănunt esenţia: tot „acum”, PSD este aliat cu o formaţiune politică, UDMR, pe care „atunci” a condamnat-o”.

…ce a declarat Victor Ponta acum un an

24 martie 2013 (Antena 3 – Punctul de întâlnire):

Radu Tudor: Există vreo grijă suplimentară pentru dvs. acum, când PDL s-a rupt de Traian Băsescu? Se poate redeschide un front mai vechi de colaborare între PDL şi PNL?

Victor Ponta: „Nu, nici vorbă. Eu cred că este dreptul legitim al PNL, practic, de a reface unitatea dreptei, absorbind PDL domnului Blaga şi cred că în 2016, dacă România va avea o forţă politică puternică de centru-stânga, cum este PSD, şi o forţă politică de centru-dreapta, cum e PNL, inclusiv cu PDL domnului Blaga, poate în ALDE sau PPE, lucrul acesta nu poate fi decât benefic pe termen mediu şi lung pentru România”.

24 martie 2013 (România TV – Ediţie Specială)

Liliana Ruse: Bun. Dar de ce este Vasile Blaga marele pierzător, deşi, repet, a câştigat votul în Convenţie?

Victor Ponta: Păi, acum domnul Blaga cu ce a mai rămas din PDL va constitui în mod clar, şi mie mi se pare şi legitim, va constitui acea parte din PDL care va fi inclusă în PNL. Mi se pare legitim din punctul de vedere al PNL şi eu n-aş rata o asemenea ocazie.

Liliana Ruse: Aţi avut discuţii în sensul acesta cu domnul Antonescu, v-a anunţat deja că vrea să-l coopteze în PNL pe domnul Blaga şi ce mai rămâne din PDL?

Victor Ponta: Nu. Vă daţi seama că aseară şi astăzi nu am stat să vorbesc cu domnul Antonescu despre ce se va întâmpla, însă ştiu – şi, repet, mi se pare legitim – faptul că domnul Antonescu şi PNL vor practic să-şi consolideze poziţia de principal, dacă nu singur partid pe zona de centru-dreapta, pentru că am discutat de destule ori că în ideea 2016 alegeri parlamentare cu un partid de centru-stânga, PSD, şi un partid de centru-dreapta, PNL – poate până atunci, nu ştiu, membru al PPE sau, oricum, principalul partid de centru-dreapta – e o scenă politică care cred că ar fi foarte bună pentru normalitatea politicii din România.

Liliana Ruse: Vă întreb dacă scindarea PDL va da peste cap toată scena politica şi va încurca în vreun fel calculele la prezidenţiale?

Victor Ponta: Nu, nu văd de ce, pentru că în continuare Crin Antonescu va fi candidatul USL şi, dacă vreţi, vă spun următorul lucru, şi dacă se uneşte PNL cu PDL şi, nu ştiu, se întâmplă ceva cu USL, eu tot îmi ţin cuvântul faţă de Crin Antonescu şi tot îl voi susţine la prezidenţiale. Deci nu cred că schimbă în niciun fel chestia asta. Cred, repet, că evident Crin Antonescu va câştiga chiar mai uşor la anul alegerile prezidenţiale şi că în 2016, o să avem o bătălie foarte europeană, între PSD centru-stânga şi PNL centru-dreapta, ceea ce poate fi bine pentru România”.

Deci lucrurile sunt sau au fost clare: pentru Victor Ponta o eventuală înghiţire a PDL-Blaga de către PNL era 100% legitimă în 2013. Mai mult atunci Ponta avansa ipoteza ruperii USL – “dacă se întâmplă ceva cu USL” –, dar preciza că îl va susţine tot pe Antonescu. Acum însă gorniştii lui Ponta atacă exact ce Ponta considera corect şi legitim în 2013. Eufemistic putem spune că atitudinea lui Victor Ponta reprezintă o golănie electorală. În alţi termeni, expresia ar fi mai dură. Nu putem totuşi evita termenul de „prostie”, în ceea ce-i priveşte pe gornişti şi mai ales pe cel care în acte este purtător de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan. El ar fi trebuit să ştie ce a spus Ponta în 2013. Ca să nu mai spunem că şi Ponta ar fi trebuit să ştie, dar pentru el nu contează.

Băsescu încalcă electoral Constituţia şi nimeni nu-l deranjează

Pe 2 aprilie a.c., Traian Băsescu a trimis „tuturor membrilor Camerei Deputaţilor” o scrisoare prin care spune: „Vă rog să respingeţi prevederile referitoare la acciza de 7 eurocenţi din Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 102/2013 şi să luaţi în analiză şi în dezbaterea dumneavoastră alternativele pe care vi le propun mai jos…”.

Tot pe 2 aprilie, acelaşi Traian Băsescu a trimis preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, o scrisoare similară. Întreaga presă a dat o puzderie de ştiri cu scrisorile lui Traian Băsescu, iar Antena3 a rostogolit timp de două zile subiectul.

Nimeni, dar absolut nimeni nu a sesizat un lucru elementar: Traian Băsescu a încălcat Constituţia prin transmiterea celor două scrisori, mai precis, alin.2 al art.69, care este categoric: orice mandat imperativ este nul. (În traducere: nimeni nu are dreptul să sugereze, să spună, să indice, să ceară parlamentarilor ce şi cum să voteze.)

Nimeni nu a sesizat un alt lucru elementar: scrisorile lui Traian Băsescu nu au niciun efect – constituţional – asupra deputaţilor sau în ceea ce îl priveşte pe Zgonea. În schimb, scrisorile sunt de fapt pentru „uz public”, adică „poporul” trebuie să afle că Traian Băsescu (şi prin ricoşeu şi formaţiunea politică pe care a înfiinţat-o şi o susţine) se opune unei taxe a guvernului Ponta III. Iar mass-media, în frunte cu Antena3, a făcut o publicitate electorală gratuită lui Traian Băsescu prin publicarea de ştiri privind conţinutul scrisorii. În mod normal, ştirile trebuiau să arate că Traian Băsescu încalcă Legea fundamentală.

Ceea ce a făcut – şi nu este pentru prima dată – Traian Băsescu se numeşte tot golănie electorală, dar ca şi în alte dăţi a beneficiat şi de imensul sprijin voluntar şi involuntar al mass-media, inclusiv al celei care nu-i este aservită. Şi – deloc surprinzător – nici gonacii lui Victor Ponta nu au sesizat că Traian Băsescu a încălcat iar Constituţia.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.