Goran Bregovic, un concert de poveste

De la ora 19.00 întregul spaţiu de concerte Zone Arena părea, prin modul în care au fost aranjate scaunele şi gândită plasarea în spaţiu a publicului, un veritabil teatru de vară.

Atmosfera plină de voie bună care plutea deasupra publicului fără vârstă, consumator de bere sau fumător de ţigări de foi şi pipe, a contribuit din plin la construcţia unui tablou boem, teatral.

Sarcina de a deschide concertul Bregovic le-a revenit Vioricăi şi lui Ioniţă din Clejani, care au oferit un show şi mai puţin o demonstraţie de muzică de calitate, neţinând cont că după recitalul lor urma un artist care se respectă.

Publicul nu s-a declarat deloc încântat de apariţia kitsch a Margheritei, fata celor doi lăutari, într-o rochiţă roz cu sclipici şi cu dansatoare, care a interpretat piesele orientale „Tirli Dond’ale” şi „Alo Hawaii”.

De fapt acest moment comercial a făcut să scadă şi valoarea pieselor populare vechi reorchestrate de Taraful din Clejani: „Mugur, mugurel”, „Bordeiaş, bordei, bordei” sau „Lung îi drumul Gorjului (Mărioară de la Gorj)”.

Despre ultima piesă Viorica din Clejani avea să spună, cu intenţia nereuşită de a face glume, că autoarea, legendara Maria Tănase, a murit, dar „am rămas eu, grasă şi frumoasă şi devreme acasă”.

În ritm de „un, deux, trois, quatre”, Clejanii au reuşit să ridice o parte din public la dans şi să facă timpul preţios până la Bregovic să se dilate.

Goran Bregovic şi turcii

Pentru a deturna atenţia publicului de la mirajul scenei pe care urma să păşească cel mai iubit sârb din România, la 21.30 şi-a făcut apariţia din public artileria instrumentală grea: cei doi trompetişti, cei doi trombonişti şi saxofonistul.

Uitând preţ de câteva minute că formează un public select, deci, în consecinţă, civilizat, aproximativ 50 de persoane au fugit, la auzul primelor note, în faţa scenei, ca trupele turceşti la război.

Valul de euforie i-a nemulţumit pe cei 3.000 de plătitori de bilete pe scaune care s-au trezit dintr-odată fără vizibilitate, într-un întuneric total.

Comportamentul neliniştit al publicului l-a deranjat chiar şi pe Bregovic, care şi-a făcut apariţia în bine cunoscutul costum alb imaculat, şi care, vădit deranjat de această răbufnire, a rugat mulţimea să facă linişte pentru că nu poate cânta în vacarmul născut de schimbul de replici între forţele de ordine şi public.

Cu rugămintea să se depărteze de scenă, oastea neliniştită a făcut cinci paşi înapoi şi s-a aşezat, turceşte, în faţa scaunelor din primele rânduri.

Spectacolul oferit de Goran Bregovic la Zone Arena nu a diferit foarte mult de scenariul utilizat de artist în ultimii trei ani prin ţările în care concertează. Am putea aminti, ca element de diversitate, prezenţa a cinci tenori care au dat un accent clasic ritmurilor tradiţionale sârbeşti.

Nu au lipsit cele două voci de aur din Bulgaria, Lidia Dakova-Ilieva şi Ludmila Radkova, precum şi alter egoul artistului pe scenă, talentatul solist şi toboşar Alen Ademović, ucenic al maestrului Bregovic din 2001.

De fapt, alăturarea celor doi artişti ducea cu gândul, metaforic vorbind, la energiile complementare yin yang, Goran în alb, mai lent în mişcări şi mai în vârstă, iar Alen în negru, plin de forţă şi, evident, mult mai tânăr.

Concertul a fost deschis de balade sârbeşti reinterpretate de viorile clasice şi de vocile tenorilor.

„Gas gas”, piesă reprezentativă a albumului „Alkohol”, a fost prima care a bucurat publicul însetat de dans ce părăsise nerăbdător scaunele.

Pentru piesa „Jeremija”, cântec de pahar, Bregovic a povestit că ştie multe cântece de pahar, dar că acesta este preferatul său şi de aceea la semnul său publicul va începe să cânte „Artileria” iar el va începe să bea.

Festinul muzical a fost completat de varianta acustică „In the deathcar”, la care Bregovic a oprit aplauzele şi a dat tonul murmurului spectatorilor, de „Mesecina” şi de emoţionantul imn ţigănesc din Balcani „Ederlezi”.

Piesa care a încheiat regalul, „Kalasnikov”, a determinat, pe lângă tropăiturile celor peste 3.000 de spectatori, şi o explozie de dans în care nu se mai ţinea cont de nimic altceva decât de ritmul muzicii.

În aplauzele şi ţipetele publicului, Goran Bregovic a părăsit scena la fel cum lumina părăseşte o stradă întunecată, lăsând miile de oameni să-şi dorească revenirea cât mai grabnică a acestuia.