Alina Gorghiu a comentat anularea de către Curtea Constituţională a României a candidaturii liderului S.O.S., Diana Șoșoacă.
Ministrul justiției spune că ”știm cu toții ce au făcut (PSD – n.r.) cu justiția”, dar și că îi dă de gândit declarația lui Dan Nica.
Europarlamentarul a lăsat să se înțeleagă faptul că PSD ar fi la curent cu evenimentele care urmau să se petreacă, un plan de a o scoate pe Diana Șoșoacă din jocul electoral.
”Vreau să fac puțin abstracție de calitatea de ministru al Justiției și să merg în spectrul politic. PSD de 20 de ani tot așteaptă să reediteze acel moment din 2000: candidatură de tur doi, candidat PSD-candidat extremist.
De 20 de ani ei știu că doar această finală poate să-i arate câștigători.
Eu vă spun că e foarte grav dacă se va confirma că acest scenariu a fost cumva gândit și pe mine mă pune pe gânduri o declarație a domnului Nica, unul din stâlpii PSD, care acum trei zile ne povestea cum e posibil să se retragă într-un fel sau altul doamna Șoșoacă.
Să ai cumva într-un scenariu dată la PSD toată puterea e un lucru extrem de periculos. Știm ce au făcut cu justiția. Când pun mâna pe justiție, colegii din PSD nu știu să respecte anumite standarde”, a concluzionat Alina Gorghiu.
În altă ordine de idei, Gorghiu a subliniat că ”vorbim de drepturi și principii, nu despre persoane.
Vorbim de a alege și de a fi ales. Te uiți la acest drept și te întrebi care sunt condițiile pentru care poți invalida o candidatură.
Are vreo interdicție legală!? Nu! Nu știm de așa ceva!
E cetățean român? Îndeplinește condițiile legale?
Atunci cum poți permite pe baza unor declarații…? Dacă mă uit la drepturi fundamentale nu pot să rezolv chestiunea așa, în maniera asta”, a mai spus ministrul.
„Pe Justitie”, vor pune un profesionist cu mare competenta si corectitudine, nu frumoase spiraliste de privat,in loc de scoala solida.Magistrati valabili care stiu sa rezolve problemele existente , nu, sa spuna pe sticla”habar n-am” in mod penibil,politicianist. .
PSD nu s-ar descurca singur să continue reformarea justiției, inițializată de Alina Gorghiu.
Traiasca CAPRA NATIONALA !
”Vreau să fac puțin abstracție de calitatea de ministru al Justiției .”
Nu! Nu se poate face abstractie !!
In calitate de ministru poate face f. f. multe, in a redirectiona Romania/justitia pe drumul corect, si nu pe aratura !
In Romania toate problemele pleaca de la nerespectarea legilor! De la interpretarea lor dupa bunul plac, de la viduri legislative ! De la legi noi concepute gresit.
Asta DA, o poate corecta ministrul Justitiei in colaborare cu politicul.
Toti politicienii, dar absolut toti, in tara asta cârpesc, cârpesc, in loc sa mearga la baza problemei.
Tara a deviat pe un drum total gresit pt ca politicienii nu sunt in stare de reforme radicale.
Pe Dan Nica l-a luat gura…Am citit declarația sa. Este clar ca știa ce se va întâmpla, doar nu e baba Vanga. Ar trebui sa vedem ce a motivat CCR în privința celorlalți candidați respinși.
ce tupeu au penalii.barfa ,minciuna si ciordeala specialitate liberala.Ipocrita asta pe care n-o rusineaza trecutul care a propulsat-o . e atat de dusa cu pluta ca nu stie cine e sef la justitia care scapa de bulau, la intrecere. toti hoti si puscariasii tarii,fratii ei de ciordeala.
Ce iocrita! La cine e fa justitia?Nu va e rusine? Nu ptr ca voi nu aveti nici caracter si nici rusine.Dupa alegeri o sa ajungeti pe cai mari, alaturi de pntcd.
wow,
minune:
-s-a pocait Alinutza!!!!!!
Alina Gorghiu: În politică sunt permise artificii, chiar dacă se încalcă …(Constitutia)
14 mai 2020 · Afirmație foarte gravă făcută de senatorul PNL Alina Gorghiu, jurist de profesie. Ea susține că parlamentarii pot vota fără nici o problemă …
Își mai amintește cineva de episodul din Canada ,unde a fost jeleski in vizită și într-o instituția de stat parlamentul parcă a fost omagiat cu onoruri Banderas ,care știm bine cine a fost și ce atrocități a făcut în acele vremuri,asta că să păstrăm principiul egalității
Presa nu a scris si de Miron Cozma decat la republica. A fost si acesta respins.
Cu cata degajare vorbesc de extremism si nationalism ! In Romania exista doar cateva minti ratacite. Cedarea prerogativelor politicii interne, externe si economice mai marilor lumii, atat de catre PNL cat si de PSD sunt mult mai grave. Tradatorii si cozile de topor, colcaie pe aceste meleaguri.
@ Probabil că ar fi util totuși să înțelegeți și că doamna Alina are și o ”perspectivă”, ”vizualizare” turcească, despre relațiile politice, ?
A venit pescarul asta de se viseaza presedinte pe aici cu Schengen. Schengen, schengen, uite Schengen! Aha.
Pinocchioasa de la justiție ne aburește cu minciuni gogonate de dreapta dictatorială a lui ,, Strâmbă – lemne (justiție, democrație,stat de drept etc)”.
Cine i-a ajutat, doamna, sa puna mana pe justitie, nu voi, cei de la penele in frunte cu mult votatul Iohannis? I-am ajutat eu care nici nu i-am votat vreodata? Ca doar am facut ierni la rand frigul in piata din cauza „colegilor vostri de la pesede” si acum imi pierd weekendurile se pomana sa-l vad pe premier cum zice ca noi si face ca el? Ce importanta mai are ce zice societatea cuvila pentru acest pescar, Ciolacu?
Pe justitie a pus mana SRI si Militienii! Astia conduc Justitia si Magistratura! Inclusiv in cazurile de drept civil Securizdiii se amesteca si transmit judecatorilor date si informatii. Ei au interes!
Tara Subjugata geav de SRI si de Militie!
Doamna Ministru ai idee cu ce tehnologie Ilegalaaaa sunt monitorizati romanii? Sistemul are metode si acces la tehnologie. Iar Legea e doar pentru amarati nu si pentru copoii securisti!
Tara nu mai are nicio sansa, e incalecata cu totul de Securitate! Multumim Apriori, Sri si Militiei! Lex et Law…
Priviti cum a sarit de koor in sus coana Gorghiu, in apararea lu’Gura Sparta Sosoaca, „victima” a lu’ PSD, pai, femeia Sosoaca nu-i reprezinta pe romani, ne-a facut de ras n-a obtinut nimic bun pt romani, decat admiratia razboinicului Putin, care ne rasplateste pt zbieretele Sosoacii, cu drone peste Dela si peste Tulcea si in Marea Neagra litoralul romanesc. Sosoaca trebuie suspendata din Parlamentul European – daca ea nu se considera membra UE si NATO, noi refuzam sa-i platim din Bugetul public, salariul barosan.
Alooo, jurnaliștilor N.V. comentariile reale cu argumente, iar ajung la spam? De ce? Pentru că, e hotărârea imbatabila „Cetățenii sa nu își amintească, sau, nu trebuie sa afle”?! Pare că DA!
Doamna nu a fost in strada sa faca frigul la proteste, de aia vorbeste asa frumos, auzi la dansa, „colegii de la PSD”. Lasati-i sa ia cat mai multa putere, fiti ingaduitori, asa! Mai vorbim. Cum au facut si jurnalistii de la celelalte redactii, ca asa l-au tolerat pe Ciolacu, marele aburitor, ca vrea democratie in timp ce propusii resping din nou candidatura. Astia trebuie trimisi acasa prin vot. Altfel stam de vorba ai pierdem vremea. Voi nu vedeti ca nici nu mai baga in seama societatea civila?
Dar pe asta de bazeaza PNL-ul si altii ca oamenii ii cred, sunt atat de ignoranti incat nu stiu cine conduce justitia din 2019.
mai ales cea din Pandemie cand ne scriam biletul de voie sa iesim din casa, mai rau decat condamnatii…
Madame, te umflai in pene ca il aduci pe Paul de Lambrino in tara sa-si ispaseasca sentinta si el e bine merci prin Paris. Ce se mai aude cu extradarea, v-au ignorat iar pe astia de la Romaniqa?
Tu, Predoiu si ministrul de la USR toti sunteti de la PSD?
Pe cine dr.acu ,ntereseaza pseud.osarlatan.iile voastre ,numere de cir.c???poate pe cei care de 34 de ani va legitimizează sa.i sa.bot.ați, să.i jef.uiți, mal.tratați și vi.olați mental și fizic!Santeti niste inși miz.erabili,inc.ompete.nți,aser.viți intereselor străine,meritați tot dis
prețul, des.con.siderația și igno.rarea .Toți, PSD, PNL,USR,E.T.C…..SPER SA IASA LA VOT CAT MAI PUTINI SA VAD CUM VETI MAI OCUPA ,CU CARE DREPT SI MERITE,ACELE SCAUNE DE UNDE TIR
AN.IZATI,DI.SCRIMI.NATI SI DIS.TRUGEȚI NATIA ROMÂNĂ!!!!SA VA FIE RU.SINE PARA.ZIȚI LOR,SA VA PLATEASCA DUMNEZEU CU JUSTA MASURA TOT RAUL CARE LA.ATI FACUT BUNICILOR,NOUA SI COPIILOR NOSTRI!!!!!
Păi, justiția e in mîna ta fato.. Nu ai știut ?. Nu știi ce e pe acolo și ce ai de făcut ?? Stai crăcănată și lași să treacă apa ?? Nu vezi mafiile ,nu ai măcar intenția de a schimba ceva ?? TE apuci de justificări cum că e ”mîna pesede ” ?? Jalnic.. De fapt demonstrație de imbecilitate..
Pdleprele dau vina mereu pe psd pentru neputinta lor. Ca a intrat sosoaca in p.e., tot psdul a fost acuzat ca au bagat-o acolo, acum ca i-a fost blocata candidatura , bineinteles tot psdul e vinovat. Doar cand se agata de psd ca sa obtina mai multe posturi de parlamentari si functii publice „ciuma rosie” este buna, cand isi vad sacii in caruta le pute totul.
să veZi că SeKooKoo joacă la două capete TĂIATE ÎMPREJUR: PeZeDeaua și AURarii.
Iese 🐪, iese Ciokalaku.
Iese 🎃ul, iese AURarul.
Voi trimiteți-vă copii la școală să învețe Istoria ALEȘILOR.
Și pregătiți-vă să luați URSUL la trântă în Ucraina, măR🤮g…
● guitZă ot MarMita, ReZitZa unT BăZcăUZi ●
Cucoana a uitat CCR-ul pedelist care a dat erata in favoarea lui Bae la referendum, dar a si anulat rezultatele referensumului.Aia de atunci sunt membri PNL (fostul PDL). A uitat madam Gorghiu ca era guvern PDL-PNL cand gashca Monica Macovei-Coldea-Livia Stanciu au pus mana pe putere. Justitia nu a fost schilodita de PSD, ci de PDL in gashka cu PNL.
Coana Mare daca taceai filosof ramanei.
draga genuina stai linistita ca nici pe ei nici pe voi nu mai votam!
votam maimute nu mai votam politicieni excroci
Deșteaptă ministra Justiției Alina Gorghiu, diplomată, cu atitudinea apolitică obligatorie domeniului justiției, protectoarea morală și oficială a celor peste care păstorește când tace. Când vorbește e din galeria blondelor din politica post revoluție.
Ha, ha! Tălâmbanii nij’ usturoi n-o mâncat nij’ gura nu le pute… Rău intenționat, Orb ș’ Prost să hii să nu-ț’ dai s’ama că-i lucrătură secucu di-al compromite pi Ciordacu cu ajutorul judecător’lor corupț’ ș’ șantajabili…
in jurul candidatului Ciolacu se afla constant peste 20 sekuristi cu rang superior in Sekuritate .
CCR-ul a reactionat la ordinul primit de stahanovistul Marian Enache – subordonatul lui Tudose & Ciolacu .
Votezi Ciolacu – Votezi Sekuritatea ( ca in Israel )
Madam Burghiu să-și vadă de tampoane, prezervative și vibratoare…asta-i meseria ei de colecționară…place Pigalle…