Alina Gorghiu îl acuză pe Liviu Dragnea, după ce acesta s-a întâlnit săptămâna trecută cu principesa Margareta.
Co-preşedintele PNL spune că Dragnea ar vrea să acrediteze ideea că proiectul privind recunoaşterea oficială în statul român a poziţiei Casei Regale ar fi inițiat de el.
”Din păcate, acest lucru a fost stricat de faptul că Dragnea a simțit nevoia să se ducă la Casa Regală cu presa după el și să se erijeze în inițiatorul acestei inițiative. Vă mărturisesc că, cu o zi sau două înainte, am avut și eu această discuție cu principesa”, a declarat Gorghiu, potrivit B1.ro.
După întâlnirea de la Palatul Elisabeta, Dragnea declara că doreşte că statutul Casei Regale să fie reglementat cât mai repede: ”Această instituție fundamentală pentru societate să aibă un statut clar, să poata fi ajutată și cred că acest lucru poate fi reglementat prin lege. Să încercăm să găsim o modalitate prin care Casa Regală să aibă funcționarea stabilită prin lege pentru că acum nu există”.