Aproape 55.000 de români și-au mutat definitiv domiciliul în străinătate în 2025, cel mai mare număr înregistrat după 1990. În același timp, numărul celor care și-au stabilit din nou domiciliul în România a scăzut puternic, la mai puțin de 20.000, potrivit datelor analizate de Profit.ro. Salariile rămân un motiv important pentru plecare, dar condițiile din sistemul public și stabilitatea legislativă cântăresc tot mai mult în decizia de revenire.
În 2025, 54.966 de persoane au plecat definitiv din România. Un nivel mai ridicat a fost înregistrat ultima dată în 1990, când au fost consemnate 96.929 de plecări. Fenomenul vine după o perioadă lungă în care numărul emigranților definitivi scăzuse considerabil. În 1991, România înregistra 44.160 de plecări, iar în 1992 erau 31.152.
Minimul ultimelor decenii a fost atins în 2014, cu numai 11.251 de persoane care și-au mutat domiciliul în alt stat.
Numărul plecărilor a crescut rapid după 2021
Tendința s-a inversat în anii următori. În 2016 au fost înregistrate 22.807 plecări definitive, iar în 2018 numărul lor ajunsese la 27.229. În 2021, peste 34.000 de români și-au mutat domiciliul în afara țării. Un an mai târziu, numărul a urcat la 48.438, cu 41% mai mult decât în anul precedent.
Au urmat noi creșteri. 48.612 plecări în 2023 și 51.062 în 2024. În 2025 s-a ajuns la recordul de 54.966.

Motivele sunt în continuare legate în mare măsură de situația economică. Barometrul Național al Tinerilor din 2026 arată că 64,7% dintre respondenți indică drept principal motiv găsirea unui loc de muncă mai bine plătit.
După salarii, sunt menționate accesul la servicii publice mai bune și dorința de a începe o viață nouă în altă țară.
Datele INS arată că printre categoriile numeroase de persoane care au emigrat definitiv anul trecut se află cele între 15 și 19 ani și între 35 și 39 de ani. Împreună, acestea însumează aproape 14.000 de persoane.
Tot mai puțini români își stabilesc din nou domiciliul în țară
În paralel cu creșterea emigrării definitive, numărul românilor care revin în țară scade accelerat.
În 2022, 54.839 de persoane și-au stabilit domiciliul în România. În 2023, numărul lor a coborât la 29.830, aproape la jumătate. Scăderea a continuat în următorii doi ani. În 2024 au fost înregistrate 28.431 de reveniri definitive, iar în 2025 numai 19.637.
În cazul revenirilor, printre grupele de vârstă mai numeroase se află persoanele între 25 și 29 de ani și cele între 35 și 39 de ani. Fiecare categorie cuprinde aproximativ 2.500 de persoane.
De ce nu se mai întorc românii
Scăderea revenirilor apare și pe fondul integrării românilor în statele în care s-au stabilit.
Un studiu MKOR publicat în 2026 arată că 55% dintre românii din diaspora locuiesc în străinătate de peste zece ani. Aproximativ o treime au obținut deja cetățenia țării în care trăiesc.
Totodată, 70% consideră puțin probabil să revină în România în următoarele 12 luni. Patru din zece spun că exclud complet o asemenea variantă.
Veniturile mai mari nu sunt singura condiție indicată de cei care ar lua în calcul revenirea. Salariile competitive și îmbunătățirea sistemului sanitar sunt menționate de câte 44% dintre respondenți. Locurile de muncă mai bune sunt indicate de 36%.
Stabilitatea fiscală și legislativă și reducerea birocrației sunt menționate, fiecare, de 34% dintre respondenți.
Pe termen lung, migrația a avut un rol major în scăderea populației României. În ultimii 35 de ani, populația țării s-a redus cu peste 4,16 milioane de persoane, potrivit unei analize INS. Migrația externă ar explica 63% din această scădere, iar sporul natural negativ restul de 37%.
Raman in tara numai astia care muncesc din greu la ciordeala si fac averi nemuncite.E plina tara de ei. Numai competenti in ghilimele.Astia nu au motive sa plece. Daca esti cu politicul si sti sa furi in Romanika traiesti bine,daca muncesti cinstit faci foamea.Am parasit tarao pentru ca daca doream sa muncesc si sa-mi tin oamenii in companie mi se cerea spaga. Sunt numai ei si ai lor peste tot, totul e cangrenat de politic,mai rau ca-n vremea lui ceasca Pe vremea lui furai un cocean,un ou,astia de acum fura combinate, paduri,terenuri,solul si subsolul.Pleaca si vapleca numai lume buna.
Când singurul obiectiv politic major al conducǎtorilor României este înarmarea și provocarea Rusiei, cam ce ar trebui sǎ facǎ oamenii?
Du-te ba in Rusia ta !
Am plecat dupa prima mineriada in 1990 din cauza sistemului ticalosit din Romania, dar dupa 36 de ani constat ca sistemul a devenit mai ticalosit decit cel pe care l-am parasit eu.
Din cauza clasei politice care promovează pilele și relațiile la vârf și fura tot ce ating! Am devenit o țară de pensionari! Forța de muncă activa lucrează afara și numai fraierii muncesc pentru stăpânii hrăpăreți din tara! Se observă din Su-57 E!
actiunea Bolojan&Nicusor fiscalitate excesiva, fara speranta pt ziua de maine si fara o protectie a mamei/gravidelor si copiiilor prin desfiintarea Fac. de Pediatrie acest cuplu de ”succes” pustiesc Romania si accelereaza procesul de declin demografic…ar putea fi numit cel mai nociv grup care a ajuns in varful statului…
Tie PSD-ul ti-a dat speranta zilei de maine si ti-o strica Bolojan !
sa vada toti idi0tii unde sunt decreteii, ca asa vor sa ne fure banii de pensii ca sa-i dea la speciala si la ajutoare
De ce pleacă românii? Corupție mare, salarii mici în sistemul privat- în cel de stat nu pot intra oameni pregătiți profesional, impredictibilitate politică și fiscală, infrastructură slabă…! Pe scurt, peste 50% din români au nivelul de trai la limita existenței.