Grecia a depus o cerere oficială pentru un împrumut

Grecia a depus o cerere oficială pentru un acord de împrumut cu Mecanismul European de Stabilitate (ESM), a declarat miercuri un purtător de cuvânt al Fondului de salvare al zonei euro, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Săptămâna trecută, Guvernul grec a anunțat că a trimis creditorilor o propunere pentru un nou acord de finanțare pe doi ani convenit cu Mecanismul European de Stabilitate.

„ESM a primit cererea Greciei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Fondului de salvare al zonei euro.

Miniștrii de Finanțe din zona euro urmează să ia în considerare cererea autorităților de la Atena, care în mod oficial este adresată președintelui Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem.

Dotat cu 700 de miliarde de euro, Mecanismul European de Stabilitate urmează să înlocuiască în timp Fondul european de stabilitate fianciară (EFSF), care în perioada de vârf a crizei datoriilor suverane a emis obligațiuni pentru a veni în sprijinul statelor membre ale zonei euro care aveau probleme.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.