Grecia vrea să se debaraseze de FMI

Premierul Greciei consideră că participarea FMI la programul de asistenţă financiară “nu mai este necesară”. Într-un interviu la televiziunea publica pe care fostul guvern o dorea desfiinţată, Alexis Tsipras a spus că recapitalizarea băncilor nu mai necesită acum decât 5,7 miliarde de euro, faţă de cele 25 de miliarde de euro cât s-a prevăzut la […]

Grecia vrea să se debaraseze de FMI

Premierul Greciei consideră că participarea FMI la programul de asistenţă financiară “nu mai este necesară”. Într-un interviu la televiziunea publica pe care fostul guvern o dorea desfiinţată, Alexis Tsipras a spus că recapitalizarea băncilor nu mai necesită acum decât 5,7 miliarde de euro, faţă de cele 25 de miliarde de euro cât s-a prevăzut la […]

Premierul Greciei consideră că participarea FMI la programul de asistenţă financiară “nu mai este necesară”. Într-un interviu la televiziunea publica pe care fostul guvern o dorea desfiinţată, Alexis Tsipras a spus că recapitalizarea băncilor nu mai necesită acum decât 5,7 miliarde de euro, faţă de cele 25 de miliarde de euro cât s-a prevăzut la negocierea acordului, în luna iulie. Tsipras a spus că împrumutul total de 86 de miliarde de euro ar putea fi redus la 70 de miliarde. Este vorba de o reducere de 20%, adică echivalentul participării FMI la pachetul total de asistenţă financiară.

De ce a ales guvernul de la Atena retragerea FMI şi nu o retragere în cote egale din sumele oferite de toţi creditorii? Alexis Tsipras a sugerat că aceasta se datorează poziţiei foarte dure a FMI faţă de programul de reforme. “FMI trebuie să hotărască dacă vrea să facă compromisuri în cadrul programului, iar dacă nu vrea atunci să o spună public”, a spus Tsipras.

Pe de altă parte, FMI a fost singurul creditor al Greciei care a susţinut ideea reducerii datoriei publice a ţării, o măsură care ar fi dat o gură de oxigen guvernului. Însă pentru premierul Tsipras această “mână de ajutor” în privinţa datoriilor ar avea un preţ mult prea mare în planul reformelor, acolo unde FMI este socotit un adevărat cerber. Luni, 7 decembrie, Eurogrupul a prezentat Greciei o listă cu 13 măsuri care trebuie aplicate cât mai repede. Printre ele se numără reforma asigurărilor sociale, crearea unui fond de privatizare prin care să se administreze activele publice ce vor fi scoase la vânzare. Dacă guvernul nu va transpune în lege aceste directive până la jumătatea lunii decembrie, Grecia nu va primi ultimul miliard de euro din prima tranşă a “ajutorului” convenit în vara acestui an. Însă cel mai greu pas pentru guvernul grec va ţine de “marile reforme bugetare şi structurale”, aşa cum le-a numit preşedintele olandez al Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem. Printre acestea se numără reforma pensiilor, adică încă o reducere majoră a pensiilor, iar acesata ar trebui aplicată până la finalul anului.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.