Greva angajaţilor de la metrou s-a încheiat cu puţin timp înainte de ora 12.00, călătorilor fiindu-le permis accesul pe peron. Liderul Uniunii Sindicatelor Libere Metrou, Ion Rădoi, a precizat că Metrorex nu a pierdut din cauza acestei greve, ci, dimpotrivă, a făcut economii cu energia, salariile angajaţilor şi subvenţia pentru călători, potrivit Mediafax.
Magazinele din staţiile de metrou au avut pierderi din cauza acestei greve, deoarece în intervalul orar 5.00-12.00, erau transportaţi aproximativ o treime dintre călătorii care circulă zilnic cu metroul, respectiv 200.000.
Ion Rădoi a declarat că în maxim două săptămâni se poate ajunge la greva generală dacă le vor fi tăiate salariile.