
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, luni, că a văzut ”tot felul de personaje, de ciumpalaci” care spun că social-democrații vor să iasă de la guvernare pentru că se reduc indemnizațiile în consiliile de administrație și se fac restructurării, el precizând că PSD va fi de acord cu adoptarea acestor măsuri chiar prin asumarea răspunderii Guvernului.
”Vreau să fac o precizare: sunt de acord să înlătur toate speculațiile legate de faptul că ‘domnule acum a venit PSD să tragă acest semnal de alarmă, să amenințe că facem, nu știu, ieșiri de la guvernare sau lucruri de acest tip’. Să știți că nu despre abordări de tipul acesta vorbim. Am văzut, de asemenea, tot felul de personaje, de ciumpalaci din ăștia care ies și ne spun că de aia vrea să iasă PSD fiindcă se reduc indemnizațiile în consilii de administrație, se fac restructurări. Deci vă asigur că PSD este partener în tot ce înseamnă aceste reduceri de membri în consilii de administrație, de indemnizații în consiliile de administrație, de comasări de instituții care nu își au rostul. Deci asta este o chestiune pe care nu o discutăm și care îmi doresc să fie în al doilea pachet. Și chiar îmi doresc ca acest pachet, dacă conține doar această parte, să fie prin asumare (a răspunderii Guvernului – n.r.) și o să vedeți că suntem parte la așa ceva”, a afirmat Grindeanu, la Parlament.
El a explicat însă că PSD nu dorește doar acțiuni de PR.
”Nu-mi doresc să luăm act de acțiuni de tipul celei anunțate la sfârșitul săptămânii trecute, fără a face o analiză cât se poate de clară. Să știți că, dacă vorbim de acțiuni doar de PR, din acestea în care discutăm de prețul la apa minerală de la Guvern și de șoferii pe care îi au unii sau alții… Da, poate pot fi reduși șoferii, dar nu refacem deficitul”, a mai spus Grindeanu.
Liderul interimar al PSD a arătat că aceste măsuri i se par populiste. ”Mi se pare că trebuie să fie luate aceste lucruri fără prea mare discuție. Nu trebuie să faci o conferință de presă să anunți că prețul la apă la Guvern este dublu. Trebuie să se facă acțiuni structurale, care să ducă la reducerea deficitului. Noi nu am avut coaliție de două săptămâni. Săptămâna aceasta va fi”, a adăugat Grindeanu.
Sa nu spuneți că nu a fost deacord cu mizeria de la guvernare cu TVA, taxe, impozite și ce dracu mai aprobă! A recunoscut fara nicio jenă că sunt deacord.
Auzi ce limbaj : ciumpalac !!! Cică ei sunt politicieni. Oricum insul ăsta când vorbește se contorsionează și are grimase de parcă ar avea un șoarece în chiloți. Oricum psd care nu are nici o treabă cu social democrația trebuie să rămână la putere ca să se poată prăbuși cu toată clica care a devalizat țara.
Intrebarea este: cum de erau camarazii tai PSD proptiti acolo de 35 de ani sugand finantele tarii? De ce ACUM vrei sa ii dai jos? Sau iar mintiti tara si jucati teatru. Tu esti ciumpalaul si mincinosul.
‘Ciumpalaci’?! Adica subordonatii si fanii lui, pe persoana fizica…n-am cunoscut ‘ciumpalac’ mai evident decat premierul baricadat in ‘palat’ dupa ce-l destituisera ai lui…Asa cum Geoana va ramane vesnicul ‘prostanac’ nici Grindeanu nu va putea sterge din mentalul colectiv imaginea lui cu Ponta tinandu-se de cate o manutza, celelalte fiind legate cu catuse de caloriferele din biroul de premier…
Grindeanu se viseaza mare sef la Psd. Spera sa ii ia locul lui Bolojan. Poate sa fie de acord in coalitie si sa tranteasca planul in parlament. Joc la doua capete…..
Nu vei vedea niciodată la Grindeanu așa ceva. E și ăsta un trădător, un corupt cât cuprinde și căruia i se flutură dosare penale dacă mișcă în front.
Nici nu merită să comentezi la constipatule ăsta !
@ Ăsta reprezintă PSD sau pe Victor Ciutacu, cu care a avut emisiune la TV , că ăștia susțin că ,,dau ora exactă și știrea exactă” și că a fost la emisiune la Ciutacu și a plecat cu ideile lu’ Ciutacu, la ,,Punctul culminant”?
Grindene, ieșiți, bă, din rușinea asta de paranghelie altfel dispăreți, băăăăă ! Chestie care nu-i chiar rea ….
Domule Grindeanu mai puneți frână la ofensiva anti românească a UDMR prin idioții utili USR. Vor să taie subvenția la agricultură proprietarii care au și pensie pensie. Asta va duce la scăderea prețului pământului prin alt moment nefast de vânzări, vânzări de care vor beneficia austriecii, italienii, olandezii, urmași grofilor din Ungaria etc. Nu-i destul ca sunt elvețieni cu 800 ha, sau italianul din Pecjca cu 1800 ha care primesc subvenție de la statul România și externalizează în Italia, Austria, Ungaria, Elveția tot profitul? Nu-i destul că autostrada Arad Sebeș e MOL, Petrom fiind invizibil, trebuie și hidrocentralele și termocentralele și pământul din cimitire vândut dușmanilor românismului?