Grindeanu, despre raportul lui Toader: Am anumite semne de întrebare

Sorin Grindeanu a declarat, vineri, că are anumite semne de întrebare privind modul în care a fost prezentat raportul de evaluare a şefilor de Parchete.

Premierul a mai spus că, indiferent care ar fi fost rezultatul evaluării, Augustin Lazăr şi Laura Codruţa Kovesi nu ar fi fost schimbaţi din funcţii.

”Am anumite semne de întrebare legate de modul în care a fost prezentat acest raport, care dă o fractură între corpul acestui raport şi concluzie, dar eu am luat act de raportul pe care ministrul Justiţiei l-a făcut (…) şi pe mine mă interesează ca instituţiile să funcţioneze fie că vorbim de Parchetul General, fie că vorbim de DNA sau DIICOT. (…) Aceste instituţii trebuie să funcţioneze dincolo de persoanele care le conduc”, a afirmat Grindeanu, potrivit news.ro.

Cel mai important lucru este ca prin semnalele de alarmă pe care ministrul Justiţiei le-a lansat prin acest raport legat de ”dezechibrul apărut”, instituţiile vizate să fi realizat că ”au greşit”, a precizat Grindeanu.

”Prin aceste semnale eu cred că celelalte instituţii au înţeles că au greşit. (…) Toate deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii şi cele care sunt referitoare la Codul penal şi Codul de procedură penală, e foarte bine, doar că au încălcat conform acelei decizii ( a CCR – n.r.) şi şi-au depăşit atribuţiile”, a subliniat premierul.

În acest context, premierul a precizat că indiferent de concluziile raportului, Augustin Lazăr şi Laura Codruţa Kovesi nu ar fi fost schimbaţi din funcţii.

”Dacă cei de la DNA îşi citeau foarte bine atribuţiunile ştiau că nu aveau dreptul să facă lucrul acesta, nu era nevoie de o decizie a Curţii Constituţionale. Indiferent de concluziile care ar fi rezultat din acest raport (…) n-ar fi însemnat schimbarea nici a domnului Lazăr, nici a doamnei Koveşi. Procedura era iniţiată şi se închidea, conform legii, la nivel de preşedinţie”, a spus Grindeanu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.