Gruparea Ghiță și “regele” asfaltului, aceeași schemă de spălat bani publici

“Regele asfaltului” Theodor Berna a facut tranzacții de zeci de milioane de lei cu aceleași firme fantomă în care a pompat bani și gruparea lui Sebastian Ghiță, deputat PSD de Prahova, împreună cu cea a lui Mircea Cosma, președintele Consiliului Județean Prahova.
Theodor Berna a fost arestat pe 19 august pentru spălare de bani și evaziune în dosarul lui Marcel Păvăleanu, fost consilier la Secretariatul General al Guvernului, reținut și el în octombrie 2013, la Pachet cu mai mulți interlopi și afaceriști prahoveni abonați la contracte publice. În același caz, procurorii ploieșteni cercetează 142 firme din toată țara acuzate de spălare de bani și evaziune, inclusiv Roșia Montană Gold Corporation (RMGC) – consorțiul minier care deține licența de exploatare a aurului în Apuseni.

CIRCUITUL GHIȚĂ-FANTOME a ieșit la lumină în luna mai, când RISE Project a descoperit că grupul Asesoft, fondat de Sebastian Ghiță, a trimis milioane de lei în conturile firmelor de tip “fantomă” urmărite penal în dosarul “Cosma – Păvăleanu”. Tranzacțiile s-au derulat anul trecut și au inclus un intermediar, adică un SRL de lângă Ploiești aflat și el pe lista celor 142 de companii anchetate în acest caz, alături de oameni-cheie din PSD.

SRL-ul interpus pe traseul banilor se numește Coneco Serv și a intrat în atenția procurorilor în toamna anului trecut. Motivul: în 2013, firma a pompat peste 5,5 milioane de lei în patru companii ce formează nucleul dur al platformei de firme “fantomă”: Kadok Interprest, Robyko Last Line, S&S Wizard și Narsam Invest.

Banii însă au venit din direcția Asesoft, mai precis de la societățile componente ale holdingului: Asesoft Internațional (cumnatul lui Ghiță), 2KTelecom și AccesNet International (fratele lui Ghiță), Teamnet Business (fondată de Ghiță) și Divasoft (monitorizată de ANAF pentru alte tranzacții suspecte cu grupul Asesoft). Cele cinci au transferat în 2013 peste 10 milioane de lei în contul SRL-ului intermediar, Coneco Serv. Jumătate din sumă s-a întors imediat de unde a venit, iar cealaltă jumătate a intrat în mașinăria prahoveană de spălat bani.

Anchetatorii au decoperit însă că, în total, peste 90 de milioane de lei au fost scoși la pungă din conturile bancare ale celor patru “fantome” cu rol de pușculițe și patronate, în acte, de câțiva sârbi săraci și dependenți de droguri care habar n-au că sunt milionari în România.
FANTOMELE Kadok, Robyko, Narsam și S&S Wizard au mai încasat bani de la zeci de beneficiari de contracte publice guvernamentale și locale.

Printre cei mai importanți cotizanți direcți se numără și “regele asfaltului”, Theodor Berna, arestat acum două săptămâni în dosarul “Cosma-Păvăleanu”. El controlează companiile de construcţii Tehnologica Radion, Teloxim Con, Termix Construct și Proiect Alfa Capital – toate urmărite penal în același caz.
Documentele obținute de RISE Project arată că în perioada 2012 – 2013, firmele lui Berna au virat peste 31 de milioane RON în cele patru “fantome” din Ploiești.

“Privarea de libertate a inculpatului (Theodor Berna – n.n.) este necesară din cauza pericolului pe care îl reprezintă inculpatul prin faptele sale reflectate în modul ingenios şi complex de săvârşire a infracţiunilor, a persoanelor fizice şi juridice atrase în lanţul comercial fictiv, maniera ingenioasă de eludare a statului şi a intereselor sale legitime, valoarea mare a cuantumului sumelor de bani evazionate în dauna bugetului statului precum şi al sumelor ce fac obiectul infracţiunii de spălare de bani, caracterul repetitiv al acţiunilor/actelor materiale comise”, a argumentat judecătorul care a dispus arestarea lui Theodor Berna. Magistratul se referă şi la o hotărâre a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), ce arată că evaziunea fiscală aduce atingere securităţii naţionale prin influenţarea negativă a sumelor colectate la bugetul consolidat al statului.

Sursa: riseproject.ro

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.