Mioara este unul din cei 18.284.326 cetăţeni români aflaţi pe listele electorale. De obicei, nu votează. Nu mai are încredere în ei. În politicieni. Mint de rup, spune. Sistemul nu îi lasă să ajungă în vârf decât pe aceia care au un anumit tipar. Ca să urci, să ajungi acolo, trebuie să fii ca ei sau să te transformi în ei. Aşa că de ce să îmi pierd vremea şi să-mi fac iluzii? De când şi-a rezolvat problema cu (ne)mersul la vot, cu patima politică, Mioara e mai liniştită, priveşte lucrurile mai cu detaşare. Trăieşte.
A observat însă că, deşi ea e mai liniştită, lucrurile nu merg mai bine în jurul ei. Noii colegi de grup, grupul celor care nu votează, sunt, preponderent, neinteresaţi nu doar de politică, ci şi de multe alte lucruri pe care ea le consideră importante; de exemplu, cărţile, despicatul firului în patru, grija pentru vorbirea corectă. Mioara face parte, de asemenea, din grupul celor care nu aruncă hârtii pe jos, al celor care nu merg cu maşina pe linia de tramvai, grupul celor care nu îi îmbrâncesc pe ceilalţi ori grupul celor, tot mai puţini, care zâmbesc.
Ultima oară când a votat Mioara a fost în turul al doilea al prezidenţialelor din anul 2000. Atunci a făcut parte din grupul celor care au votat, cu lămâie, răul cel mai mic. I se părea prea de tot ca Vadim să ajungă preşedinte. Nu a fost mândră de ea că a ajuns în situaţia de a-l vota pe lliescu, dar a făcut-o fiind convinsă că aşa e mai bine.
Aseară, Mioara şi-a luat inima în dinţi şi a zis că, fie ce-o fi, va părăsi grupul celor care nu votează. Nu se simte în largul ei acolo. Până la urmă, nu îl iau acasă pe acela pe care îl votez. Şi, în orice caz, arăt că nu vreau să îmi intre în casă, obsedant, acela pe care nu l-aş alege în ruptul capului. Nu mă pot înscrie în grupul celor care votează cu entuziasm? Nu. Asta e. Dar voi face parte din grupul celor care şi-au dat seama că există un Rău mare, care nu trebuie să se întâmple. Dacă asta înseamnă vot negativ, fie. Îmi iau acest păcat şi sper să pot astfel să mă bucur după aceea, împreună cu toate grupurile prin care am trecut, că am zis „Aşa, nu!”. Pot să fac asta.
Mioara a primit, la secţia de votare, una din cele 94.220 de ştampile cu menţiunea „Votat” pregătite pentru aceste alegeri, a intrat în cabina de vot şi, după ce a terminat ceea ce avea de făcut, s-a simţit mai bine. A văzut aceeaşi privire liniştită şi la alţi colegi din noul ei grup, al celor care au votat. Atât cei care au făcut-o cu entuziasm şi au ştiut de multă vreme pentru cine votează, cât şi cei care au votat împotriva cuiva. Pe chipurile lor se întorsese acel zâmbet interior. Sau cel puţin aşa i s-a pşrut ei.
Până la urmă, ce poţi face mai mult decât să votezi? Şi cât de mică e diferenţa faţă de a nu face nimic!
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.