Premierul Tudose a vizitat Primăria Capitalei. A discutat despre ELCEN, despre Metrorex şi despre centura Capitalei. Concluzia? Vom analiza! Vom face! Vom drege! Nici o soluţie clară. Cu atît mai puţin, o decizie. De fapt, prim-ministrul s-a dus la primărie ca să o mulţumească pe madam şi ca să afle ce ştia. Trebuia să gîdile marele ego al primăriţei. Doamna avea nevoie să arate că se zdrobeşte, că munceşte, că n-a făcut mare brînză pentru că vechiul guvern n-a sprijinit-o. Vizita premierului n-a fost decît o vizită de vedere. Ca şi primirea organizată de madam Pandele. Premierul a mai folosit această zi de declaraţii şi pentru a mai înmuia puţin valul de iritare stîrnit de invocarea taxei pe cifra de afaceri. Cine respectă legea nu are de ce să se teamă, a zis el. Cine şi ce, cum şi cînd, o să mai vedem. Acelaşi lucru l-a spus şi Liviu Dragnea speriat şi el de comunicatele, ameninţările şi interpretările celor interesaţi. Vom analiza, vom face o simulare, vom vedea şi vom decide. Pentru prima dată, PSD-ul se poartă ca un boxer ameţit de pumni.
Bîlbîiala PSD-ului vine într-o situaţie în care a identificat o disfuncţionalitate importantă în taxările din România. Sub diverse forme, multinaţionalele prezente în România evită la greu taxările. Firmele româneşti sunt cocoşate de taxe, controale, amenzi, procese şi sufocate de conturi blocate. Multinaţionalele sunt protejate de DNA, de Uniunea Europeană, de ambasade, de guvernele ţărilor respective. Şi nu este vorba doar de taxare. Marile lanţuri de magazine au invadat piaţa românească. Produse de mîna a doua, de condiţie modestă, sunt deversate într-o lume care nu ştie cum să se mai apere. Instituţiile publice sunt speriate. Controalele nu există iar concurenţa locală nu mai face faţă. Marile lanţuri de magazine au distrus producţia autohtonă (cantitativ şi calitativ), micii comercianţi au fost coborîţi la sapă de lemn iar cetăţenii, transformaţi în cumpărători captivi.
Într-o asemenea situaţie, poziţionarea celor din PSD de partea cetăţeanului român, ”a românilor”, cum le place să spună la emisiuni, era firească. Abordată cu cap, echilibrată şi cu idei, o campanie a PSD-ului nu ar fi trebuit să arate ca o iniţiativă anti-europeană. Dimpotrivă, este necesară o reechilibrare a unor raporturi aberante, născute tot din concesiile şi nepriceperea guvernanţilor români.
PSD-ul a sărit pe dosar cu două-trei declaraţii de Bulă. A fluturat preocuparea amintită prin campania electorală, a pus batista pe ţambal în Programul de guvernare şi a sărit la gîtul multinaţionalelor în momentul în care şi-a dat seama că nu are bani destui pentru a acoperi promisiunile făcute şi că este călcat în picioare de ambasadele străine.
Miercuri, prim-ministrul s-a grăbit să iasă la declaraţii ca să mai scalde puţin situaţia. Să vedem, să analizăm, să simulăm şi să decidem. Acelaşi lucru l-a făcut şi Liviu Dragnea. A înfăşat dosarul într-un morman de vorbe. S-a speriat. Nu şi-a imaginat că ideea sa şi a lui Vâlcov (sau a cui o mai fi) poate produce atîta nedumeriri. Cum a pregătit PSD-ul un asemenea pas important? În nici un fel. S-a aruncat exact ca prostul satului într-o discuţie din care nu înţelegea nimic.
Reacţia celor doi-trei PSD-ei fioroşi încercînd să se replieze pe o poziţie de iepuraşi ne arată cam la ce nivel se află victorioşii noştri din alegeri. Adevărul este că listoiul de măsuri cu care Liviu Dragnea ne-a îmbătat la tele-prezentările sale arată ca o sumă de lucruri negîndite. Unele corecte, altele trase de urechi, unele nimerite, altele aberante. Înşirate pe o listă, Liviu Dragnea a putut să le înveţe pe de rost. Dar foarte departe de coerenţa unui program. Speriat de reacţia presei şi a electoratului tînăr, PSD-ul a început să se bîlbîie şi să se ascundă prin tufişuri. O schimbă de la o zi la alta şi o drege după cum răspunde populaţia. Este gata să o întoarcă la 180 de grade dacă oamenii ar fi dispuşi să-l aplaude sau măcar să-l lase la putere.
Începe să se vadă anvergura lui Liviu Dragnea şi a grupului său (Lia Olguţa Vasilescu, Gabriela Firea, Sevil Shhaideh, Carmen Dan, Darius Vâlcov etc.). O fi fost Dragnea un bun organizator de campanii electorale, un bun mobilizator de activişti. Dar la mobilizat oameni de valoare, la elaborat un program şi la negociat soluţii, el nu este decît un soi de activist provincial scăpat pe micile ecrane. De cîteva luni, Liviu Dragnea tot patinează pe un munte de unt, cu piruete şi salturi spectaculoase, căzînd în cur ca un începător, recurgînd mereu la ”n-aţi înţeles” şi la naive jonglerii logice.
Proiectul Dragnea, cel definit de ”radem tot, schimbăm legislaţia, le limităm puterea şi ne punem oamenii”, s-a dovedit falimentar. S-a poticnit la toate încercările. N-a reuşit nimic. A risipit doar procente importante de încredere, împingînd scena politică spre o reaşezare neaşteptată.
Într-un alt moment prost al politicii româneşti, noi avem nevoie de o soluţie. Aşa cum se poartă în aceste zile, PSD-ul nu pare a fi ceea ce ne trebuie.
