Guvern creștin-conservator sau ”prima dictatură din UE”?

În plină pandemie, presa liberală din Europa s-a lansat într-o avalanșă de critici la adresa UE. Nu, nu este vorba despre inacțiunea totală a UE în primele momente ale crizei din Italia sau Spania, nu e vorba nici despre incapacitatea UE de a media între miniștrii de Finanțe din zona euro pentru un buget multianual ce trebuia adoptat anul trecut și pentru ajutorul pentru țările sudice, acolo unde Olanda, Germania, Finlanda spun în continuare nu mutualizării datoriilor suverane.

Marea nemulțumire a presei ține de reacția UE la modul în care premierul Ungariei să conducă țara prin decrete pe termen nelimitat.

Reacția lui von der Leyen, ”o bătaie de joc la adresa valorilor UE”

”E oficial, UE are prima dictatură”, scrie The Telegraph. ”Asta este o amenințare existențială și a venit cum nu se poate mai rău. Însă UE trebuie să gestioneze această situație în mod decisiv”, pentru că altfel ”va putrezi pe dinăuntru”, scrie cotidianul britanic. Financial Times le-a dat tribună mai multor politicieni germani și finlandezi din PPE pentru a-l pune la zid pe Viktor Orban (suspendat sine die din PPE încă de anul trecut). Ei vorbesc despre ”eliminarea opoziției” din politica Ungariei și cer Comisiei Europene să acționeze imediat.

Doar că CE pare să fie preocupată cu alte urgențe. Președinta Ursula von der Leyen nu a vorbit despre ce se întâmplă în Ungaria, ci a făcut o declarație generală despre modul în care a fost declarată și se aplică starea de urgență în statele membre. ”CE va monitoriza, în spiritul cooperării, aplicarea măsurilor de urgență în toate statele membre”, a spus von der Leyen. ”O reacție atât de blândă din partea CE este o bătaie de joc la adresa valorilor UE”, a tunat Judy Dempsey, de la Carnegie Europe.

Ce se întâmplă însă în Ungaria? Luni, parlamentul de la Budapesta a adoptat legea care îi dă guvernului puteri sporite pentru combaterea epidemiei de coronavirus. Legea suspendă toate alegerile și îi permite lui Viktor Orban să guverneze prin decrete pe toată durata crizei, fără vreo menționare a unei limite de timp. Legea permite guvernului să îi aresteze pe cei care răspândesc informații false sau care încearcă să stârnească panica. Singura frână democratică este că Parlamentul poate revoca aceste puteri sporite oricând. Însă Fidesz, partidul lui Viktor Orban, are o majoritate de două treimi în Parlament. Acesta este și motivul pentru care guvernarea prin decrete a fost adoptată sine die – dacă majoritatea nu ar fi fost atât de confortabilă, o asemenea lege se putea aplica doar 15 zile și necesita reînnoire permanentă.

Posibilitatea ca autoritățile să-i aresteze pe cei care răspândesc ”informații false” este îngrijorătoare, spun criticii lui Orban. Asta pentru că nici magar epidemiologii nu pricep bine noul virus, deci ”informațiile false” pot fi peste tot. Un exemplu: autoritățile americane au transmis că nu este necesar ca oamenii să poarte masca, pentru ca, la câteva zile, să facă un apel către americani pentru a purta mască.

Budapesta: Guvernarea creștin-conservatoare a devenit un păcat

Guvernanții de la Budapesta se apără în fața criticilor și spun că Parlamentul poate oricând anula această lege, că nu este nimic nedemocratic și că nu este o acaparare a puterii, că nu este vorba despre o lovitură de stat și că legea fundamentală este în vigoare și toate măsurile sunt constituționale. ”Atacurile acestea sunt, încă o dată, o dovadă că anumiți lideri de opinie din Vest cred că rațiunea lor de a fi este să discrediteze guvernul Ungariei la fiecare ocazie – un guvern al cărui păcat este că urmează o politică creștin-conservatoare coerentă”, a replicat ministrul Justiției de la Budapesta, Judit Varga, citată de Politico.

Există în Ungaria precedentul unui alt set de legi de urgență (mult mai laxe, căci nu prevedeau guvernarea prin decrete). Este vorba despre legile de urgență împotriva migrației, adoptate în 2015. Atunci, guvernul Orban arăta că legile sunt temporare. Ei bine, ele sunt încă în vigoare, reînnoite constant, ultima dată chiar la începutul lunii martie 2020. Este motivul pentru care opozanții lui Orban se tem că acesta va guverna prin decrete ani de zile, având în vedere caracterul insidios al oricărei epidemii și posibilitatea de a invoca oricând urgența sanitară.

Decretele guvernului Orban nu au de-a face cu epidemia

Guvernul Orban a decretat interzicerea schimbării de sex în Ungaria, scrie Hungarianspectrum. De acum înainte, odată ce sexul unui nou născut va fi stabilit prin examinare medicală, el nu va mai putea fi schimbat. Printr-un alt decret, guvernul trece în patroniul Bisericii Catolcie 29 de imobile cu valoare de patriomniu.

Un alt decret privește teatrele din Budapesta. Decretul modifica structura comisiei care superviza activitatea teatrelor care erau finanțate de la bugetul municipal și de la cel central. Până la decret, comisia era formată din trei membri. După decret, comisia va avea cinci membri, dintre care trei vor fi numiți de Ministerul Culturii, iar guvernul va avea cel mai greu cuvânt. Motivul decretului, spun criticii lui Orban, este pierderea primăriei Budapestei la ultimele alegeri, de unde și o influență mai mare a opoziției asupra teatrelor și asupra producțiilor teatrale, care ar putea să aibă o tentă politică anti-Orban. Decretul ar urma să oprească o asemenea evoluție.

Un alt decret al guvernului Orban a fost atât de criticat, încât a fost retras. Opoziția a explicat că ar fi un decret pentru răsturnarea rezultatelor alegerilor locale pierdute de Fidesz în orașele mari ale țării. Guvernul ar fi dorit să creeze ”comitete de apărare a municipalităților și Capitalei”, formate din 20 de politicieni Fidesz, fără aprobarea primarilor sau a consiliilor. Primarii nu ar fi putut lua nicio decizie importantă fără aprobarea acestor comitete. Argumentul guvernului a fost că aceste comitete ar fi facilitat luarea rapidă a unor măsuri similare în toate orașele țării, în situații de urgență. Decretul a fost retras.

Orban, atenționat de statele pro-austeritate

Se pare că motivul pentru care Viktor Orban a făcut pasul înapoi vine din exterior, nu de la vreo opoziție din Ungaria sau din propriul partid. Pe 1 aprilie, pe site-ul guvernului Olandei a fost publicată o declarație semnata de 16 state UE care arată: ”Este legitim ca statele membre să adopte măsuri extraordinare pentru protecția cetățenilor și depășirea crizei. Suntem însă profund îngrijorați de riscul violării principiilor statului de drept și a drepturilor fundamentale generat de anumite măsuri de urgență. Măsurile de urgență trebuie să fie limitate la ce este strict necesar, trebuie să fie proporționale și temporare, supuse verificării și trebuie să respecte principiile amintite și obligațiile impuse de legile internaționale. Nu trebuie să limiteze libertatea de expresie sau a presei”.

Scrisoarea este semnată de Belgia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Olanda, Portugalia, Spania, Suedia. Ținta pare să fie Ungaria. Când majoritatea statelor UE (toate statele pro-asueritate și criticii de serviciu ai ”iliberalismului”, plus o serie de state din flancul sudic al UE) au adopat această poziție, Viktor Oban a făcut un mic pas înapoi.

Un articol publicat de American Conservative îl invită însă pe Viktor Orban să meargă mai departe pe calea lui, spunând că este un moment prielnic pentru distanțarea de Vest. ”Dacă Orban vrea să o rupă cu Vestul liberal democratic, acum e momentul. Trump este distras de certurile interne și nu prea are intersul să promoveze democrația în alte țări. UE este afectată de diviziuni interne și este compromisă de incapacitatea de a ajuta Italia. Subsidiile generoase ale UE sunt zăhărelul pentru care este bine să rămâi în realții bune cu Europa de Vest, dar acest argument va păli în timpul recesiunii de după epidemie. În timp ce UE orbecăie iar SUA se Izolează, răspunsul impresionant și superficial al Chinei la virus a pus autocrația într-o lumină favorabila. După o scurtă perioadă, istoria s-a întors brusc în Europa de Est, împreună cu tentațiile autoritare care au afectat regiunea o bună parte din epoca modernă”.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

22 de Comentarii

  1. se ratoieste la UE, dupa modelul Albaniei fost comuniste!.. Iar Orban si colegii sai dictatori, simt ca se apropie funia la par. Prevad mari schimbari in Europa si in Lume. Acum se vor plati polite, cu varf si indesat.

  2. „În plină pandemie, presa liberală din Europa s-a lansat într-o avalanșă de critici la adresa UE” !! Treaba asta e cea mai tare ! Imi aminteste de vorba romaneasca (scuze doamnelor !) cu tig…ul care, ajuns imparat, prima treaba pe care a facut-o a fost sa o f..a pe ma-sa !

  3. Bine, Orban (al lor, nu al nostru)! „Amenintare” la adresa ateilor, a schimbarilor de sex, a „democratiei” indobitocirii.

  4. Ce amuzant e că românii pe de o parte se dau foarte europeniști și sunt veșnic îngroziți ca nu cumva UE să se supere pe România (v. comedia cu ”legile justiției”, cu deficitul etc.), pe de altă parte au mare respect pentru Viktor Orban pe care îl consideră un lider patriot și curajos, ”așa cum ne-ar trebui și nouă”. Iar Ungaria e mereu dată ca exemplu de urmat!
    Una vorbim, alta fumăm 🙂

  5. Soros l-a invatat pe Orban tot ce stie,are o educatie solida!I-a fost bursier bayatul

  6. Mac, te referi la ardelenii care nu rateaza o ocazie sa-l laude pe dusmanul #1 al Romaniei.

  7. Din Business Insider(USA 24.03.2020)situatia corecta:
    -Medicii și asistentele se lovesc de reduceri de salarii, concedieri și furori, chiar și în timp ce combat pandemia coronavirusului.
    -șomaj din SUA au atins 6,6 milioane, dublând recordul anterior.
    -„Nu există nimic care să mearga bine”: spitalele se pregătesc pentru a alege pe care pacienți să-i salveze
    -Țările, orașele și autoritățile din domeniul sănătății din întreaga lume își reconsidera brusc sfaturile că măștile nu se protejează împotriva coronavirusului.
    -Spania a înregistrat 950 de decese coronavirusului într-o zi, cel mai mare număr de o singură zi din orice țară.
    -Paramedicii din New York sunt atat de putini fata de coronavirus, încât li se spune să lase bolnavii de atac de cord acasă, dacă ii pot resuscita la fața locului.
    -Un medic de la camera de urgență a murit după ce a prezentat simptomele coronavirusului. Cel mai bun prieten al său a spus că „și-a pierdut viața inutil” din cauza lipsei de echipament de protecție.
    2-diagrame arată cum focarul de coronavirus din SUA crește mult mai repede decât oriunde în lume, în timp ce se face cel mai puțin pentru a-l opri.”

    Asta ca avem epopea aia cu New Yorkul,scris de bucurosul ala,care „nu se preda,dar moare”!

  8. Cetatenii ungurii apartin natiunii ungare. In schimb,cetatenii europeni apartin populatiei uniunii europene…

  9. Nu amesteca merele cu perele (metoda cel putin dubioasa …) In Romania mai exista inca imbecili care se uita la UE ca la Fecioara din Lourdes (asta ca sa nu-i punem la socoteala si pe cei care, intr-o mare si diversificata retea mafiota, jefuiesc fondurile europene si deci au de ce sa laude mizeria de la Bruxelles !). Si mai exista si ceilalti (personal ma bucur ca se pare ca sint din ce in ce mai multi) care au deschis sau deschid ochii si vad cum ne-am bagat singuri capul in lat ! Cele doua categorii de mai sus, pe de o parte, si cea de-a treia, pe de alta parte, sint ireconciliabile.

  10. „Printr-un alt decret, guvernul trece în patroniul Bisericii Catolcie 29 de imobile cu valoare de patriomniu.” What???

  11. Indivizii incitati de Financial Times n-au nici o legitimitate. Daca ungurii n-au nimic de spus la Decretele lui Orban, asa-zisii „democrati”, de la catastrofa de von der Leyen la restul, sunt ei însisi dictatori. Una dintre voci find a polonezului Donald Tusk, fost presedinte fara har, dictator distructiv, al Consiliului European. C-o von der Leyden, Olanda favorabila schimbarii … sexului copilului dupa nastere (!!!) si-un Donald Tusk pe post de lupi moralisti, UE se duce, si urgent, de râpa. Mai ales ca nu mai are bani: rezervele statelor membre concentrându-se asupra coronavirus-ului, si, dupa aia, în refacerea economiilor propriilor tari, devastate. Von der Leyden, demagoga ordinara si zbieratoare nefiind în stare sa ia nici o masura privind epidemia, se ia-n schimb de Orban. @Ungaria : n-ai priceput nimic. Ratoaiala si dictatura sunt în sens invers. Nu Ungaria da „directive” OBLIGATORII, von der Leyden le da. Si crapa, mediocra ordinara, sa nu-si ridice nimeni vocea-mpotriva totalitarismului Comisiei. @Neos : daca ar fi dupa liderii UE, n-ai mai fi „român”, ai fi numai „european”. Dupa jaful economic urmând si-ala al cetateniilor si istoriilor nationale. Si @Marchievici, nu mai copia articole straine fara discernamant: Fidezs n-a pierdut alegerile. Daca le-ar fi pierdut, Orban n-ar mai fi fost premier. Si nu-ti gaseai alt ziar pe care sa-l recenzezi decât Financial Times, britanic si chibitând din afara UE? tocmai FT si-a gasit sa le dea „tribune” unor lideri … „europeni” împotriva … Ungariei? si cine face figura de tara „democrata”? Olanda, @Marchievici?! OLANDA ?!!! 1 aprilie a fost alaltaieri, @Marchievici draga.

  12. post scriptum : si-alaturi de Olanda, cine-i mai da lectii Ungariei? Belgia? sinistrul de Guy Verhosfadt belgian fiind, si el. La fel Bloculului Flamand. Tarile baltice, cu detasamentele SS defilând glorioase pe strazi? Franța-n care Macon îsi schilodeste cetatenii? Spania, în care asa-zisa „dreapta” la conducere-i franchista-nfocata? Luxemburg-ul Vivianei Reding si-al lui Juncker? Merkel? Italia? care din ele ? a lui Salvini sau actualilor socialisti rasuflati? si Grecia falimentara? Irlanda?! Portugalia?!

  13. Inamical numarul 1 al Romaniei????? Ha, ha, ha!!!!!!!!
    Pe ce lume traiti d-le?

  14. Viktor Orban aplica axioma lui CV Tudor : „decat o democratie bolnava , mai bine o dictatura sanatoasa ” . Bravo lui !

  15. Ungaria și guvernul ei respectă tradiția noralității.. Măsurile sunt necesare, pentru că există și in Ungaria o stânga liberală, pentru care extremele sunt de apreciat. Ar dori femei cu barbă, transsexuali, sau LGBT, sau orice altă ciudățenie care din păcate sunt permise, chiar promovate in europa occidentală depravată. Orban Viktor a fost și este un creștin cu capul pe umeri și bine dotat.. Nimic din ceea ce a zis și făcut nu sunt de criticat,. ci de urmat.

  16. @Marele Urs : Orban le-are si el pe-ale lui (catolic integrist si, dpdv al Tratatelor de dupa WW2, scandalagiu, ca de facut, tot nu mai poate sa faca nimic, decât zarva), dar preferabil tuturor din „tarile protestatare” la masurile lui la un loc. Privind Transilvania, AUSTRIACA, tipul îsi preia predecesorii unguro-horthysti, bine stiind ca-si sifoneaza vecinii austrieci (arhitectura si bucataria Transilvaniei fiind AUSTRIECE si semn al prezentei colonistilor nemti – sashii si svabii -, pe teritoriu, nu a ungurilor milenari). Pentru România (Mare, inclusiv), tipul fiind, însa, infinit mai putin pagubitor decât Nastase Adrian si clica socialista ROMÂNA, cu „legile” lor ale „privatizarilor” si „restituirilor” cu tot („legea” „restituirilor”, abuziva, neavând nici un echivalent în Europa si sabotând si câstigurile DEFINITIVE ale României în AFACEREA OPTANTILOR. Si PARLAMENTUL actual de TRADATORI de la BUCURESTI, în loc sa le-ABROGE „legile” lui NASTASE ADRIAN si CLICII, latra la Luna!).

  17. @Ileana Rollason,
    Nu știi aproape nimic despre unguri, doar emiți teze din auzite.

  18. Orban nu face decat ce face si Romania. Romanii in prezent nu mai au decat 3 drepturi: sa nu fie ucisi (este relativ), sa nu fie torturati (tot relativ cand tortura psihica a massmedia, militia pe strada si armata pe tancuri impotriva oamenilor neinarmati – spre binele nostru)si sa nu fim bagati in sclavie (absolut relativ din moment ce se incearca fortarea tratamentelor si vaccinurilor „inovative” pe cobaii romani care in 6 luni de foamete VOR ACCEPTA ORICE).

    https://www.richardcassaro.com/the-secret-occult-meaning-of-the-three-wise-monkeys-hidden-by-the-elite-2/

  19. Daca va uitati pe CNN ,o sa vedeti că de citiva ani : Orban „extermina” sistematic pe reprezentanții lui Soros și pe Soros .A ajuns chiar sa faca expulzări . De aceea se da UE de pămînt (neștiind ce să-i mai facă). Se pare că doar vreo trei comentatori cunosc Engleza și au înțeles ce se întâmplă acolo (in Ungaria)

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.