Guvernul amână unele măsuri fiscale

Executivul are pe ordinea de zi a ședinței de joi amânarea mai multor măsuri fiscale care vizează plata obligațiilor fiscale în cont unic la Trezorerie, potrivit unor informații oficiale.

Pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de joi există un proiect de ordonanță de urgență pentru prorogarea unor termene, fiind vorba despre unele măsuri fiscale.

Potrivit informațiilor oficiale, amânarea cu șase luni se referă la intrare în vigoare a normei privind efectuarea plății obligațiilor fiscale administrate de organul fiscal central într-un singur cont unic, respectiv de la 1 ianuarie 2018 la 1 iulie 2018.

Plata în același cont unic a contribuțiilor sociale, precum și a impozitului pe profit/venit/dividende, impozitului pe veniturile microîntreprinderilor sau impozitul specific unor activități va intra în vigoare începând cu 1 iulie 2018.

Astfel, până la 1 iulie 2018 vor putea fi utilizate cele două conturi unice valabile până la 31 decembrie 2017.

Potrivit sursei citate, măsura are scopul să protejeze contribuabilii de bună-credință, care vor evita astfel riscul depunerii de cereri pentru corectarea erorilor din documentele de plată sau de calculare a obligațiilor fiscale accesorii în cazul nevalabilității plății.

„Amânarea termenului de aplicare s-a stabilit având în vedere modificările legislative recent adoptate în domeniul fiscal, care implică din partea contribuabililor conformarea la noile cerințe de raportare și îndeplinire a obligațiilor declarative și de plată”, transmite aceeași sursă.

În prezent, în unul dintre cele două conturi de la Trezorerie sunt achitate impozitul pe profit/venit/dividende, impozitului pe veniturile microîntreprinderilor sau impozitul specific unor activități, iar în celălalt sunt plătite contribuțiile la pensie, sănătate și șomaj.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Eugenia Solomon 1416 Articole
Author

3 Comentarii

  1. Varza de Teleorman a penalului Dragnea le pute si guvernantilor!
    Rusine, incompetentilor!

  2. Pina la urma „revolutia financiara” a lui Tudose, va intra in istorie sub denumirea MAREA PROSTIE FISCALA A LUI TUDOSE! Si noi vom plati toate supra-costurile ce vor aparea in urma acestei prostii financiare: Inflatie, Taxe bancare, Cheltuieli administrtive suplimentare si multe altele. Da unde nu-i democratie ce la ce sa te mai astepti?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.