Potrivit unui comunicat al Administrației, Guvernul a decis să desecretizeze stenograma ultimei ședințe a Executivului în care s-a votat amendamentul privind dezvăluirile din dosare.
”Având în vedere eroarea tehnică din comunicatul de presă din data de 29 octombrie a.c., pentru o transparență totală, Guvernul României va emite un act normativ în urmatoarea ședință de guvern, prin care va fi desecretizată stenograma discuțiilor privind aprobarea punctelor de vedere pe marginea proiectelor de lege propuse Guvernului pentru avizare”, se arată în comunicat.
După ce a anunțat inițial că a avizat favorabil legea senatorului PSD, Șerban Nicolae, privind dezvăluirea de informaţii din dosare, guvernul a revenit cu precizarea că avizul a fost de fapt nefavorabil, invocând o „eroare tehnică”.
Astfel, avizul favorabil dat iniţial de executiv la iniţiativa legislativă a devenit nefavorabil, guvernul explicând că totul s-a întâmplat din pricina unei erori tehnice.
Iniţiativa, prin care dezvăluirea de informaţii care potrivit legii nu au caracter public dintr-o cauză aflată în curs de cercetare a trecut tacit de Senat la începutul lunii octombrie.
După bâlbele referitoare la comunicatul privind actele adoptate în şedinţa de miercuri, Monica Macovei a cerut desecretizarea stenogramelor ședinței de Guvern.
”După aceea a apărut un comunicat cum că avizul nu mai e pozitiv, e negativ. Ce-au făcut? Au măsluit stenogramele, au făcut o ședinta de Guvern seara târziu, a sunat Ponta și-a zis „dați comunicatul ăsta, schimbați tot”? Stenogramele sunt acolo. Hai să le cerem. Ni le dă? (…) Trebuie cerute stenogramele, nu putem să-i credem”, a susținut Macovei.