Guvernul Boc își asumă joi răspunderea pe scăderea pensiilor și salariilor

Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că Executivul urmează să îşi asume joi răspunderea pentru proiectul de lege conţinând măsurile anticriză, după ce miercuri acestea vor fi stabilite şi trecute în scrisoarea de intenţie către FMI.

 

„Conform calendarului, mâine, miercuri, vom stabili măsurile anticriză în şedinţa de Guvern, iar poimâine, joi, Guvernul îşi va asuma răspunderea pe acest proiect de lege”, a spus Borbely, citat de Mediafax.

Premierul Emil Boc a declarat, marţi, că trebuie aprobată în Guvern scrisoarea de intenţie către FMI, după care urmează asumarea răspunderii pe un proiect de lege, însă nu a precizat o dată la care ar urma să se prezinte în faţa Parlamentului.

La rândul său, ministrul Dezvoltării Regionale, Elena Udrea, a spus, răspunzând unei întrebări, că nu s-a stabilit vreo modificare la scrisoarea de intenţie şi a precizat că la întâlnirea parlamentarilor cu şeful statului fiecare şi-a prezentat punctul de vedere şi s-a convenit că este un moment dificil.

Conform Constituţiei, Guvernul „îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege”. În cazul în care o moţiune de cenzură depusă în trei zile de la momentul la care Cabinetul şi-a prezentat actul normativ pentru care-şi asumă răspunderea trece, Guvernul este demis, mai prevede Constituţia.

Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului prevede că acestea se convoacă de cei doi preşedinţi, de comun acord.

La cererea preşedinţilor se întrunesc în şedinţă comună mai întâi Birourile permanente ale celor două Camere, care adoptă proiectul ordinii de zi a şedinţei comune, stabilesc data şi locul desfăşurării şedinţei comune şi pregătesc şi asigură „desfăşurarea în bune condiţii a lucrărilor” şedinţei comune.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.