Ministerul Sănătăţii din Bulgaria a emis ordinul de închidere a spitalelor municipale mici. Spitalele îşi pot continua activitatea doar dacă au minimum 60 de paturi, în cazul celor generale, sau 30 de paturi, pentru cele de specialitate. Cele mai afectate vor fi spitalele mici, care au, în marea lor majoritate, 10 sau 15 paturi, scrie agenţia Novinite. Ministrul Sănătăţii de la Sofia, Stefan Konstantinov, a declarat ca Bulgaria are prea multe spitale şi ca acestea trebuie să fie răspândite cât mai uniform pe teritoriul ţării. Totuşi, spitalele care se află la o distanţă de o oră vor continua să funcţioneze.
Ministerul Sănătăţii va achiziţiona mai multe ambulanţe, pentru a asigura transportul pacienţilor din zonele în care nu vor mai exista spitale.
Bulgaria are un nou ministru al Sănătăţii, dupa ce Anna-Maria Borisova a demisionat, în septembrie, forţată de Uniunea Forţelor Democratice, o formaţiune de dreapta care face parte din coaliţia de la Sofia. Borisova a fost acuzată că a subordonat Ministerul Sănătăţii celui de Finanţe şi că dorea introducere unui sistem „cinic” de coplată. Peste jumătate din cele 400 de spitale din Bulgaria au dat statul în judecată pentru întârzierile plăţilor din Fondul Naţional pentru Asigurări de Sănătate, o acţiune mai mult simbolică, întrucât spitalele nu pot plăti cheltuielile de judeactă. În lipsa banilor, medicii sunt nevoiţi să amâne intervenţii chirurgicale şi să le ceară pacienţilor să aducă mâncare de acasă.